Traim timpuri moderne . Totul poarta un cod. Avem coduri de bare, coduri numerice personale, coduri pentru vreme, coduri de conduita, coduri de securitate, dar si coduri de etica, morala sau de bune maniere, de care multi nu-si mai amintesc.
S-a creat o isterie nationala dupa ce a venit iarna peste noi. Unii o compara cu iarna anului 1954, supranumita “Iarna Marelui Viscol” de supravietuitori. Totusi, chiar si cei de atunci aveau codurile lor, cele din batrani.
Faptul ca in vara au fost mai multe viespi decat albine, ca mierea a fost depozitata in forma de potcoava, iar stupii au fost captusiti cu propolis nu mai este astazi o avertizare meteo pentru nimeni. Nici ca ursul a iesit la Intampinarea Domnului, si-a vazut umbra si s-a intors in barlog.
Codurile noastre – de altfel moderne, indiferent ca sunt galbene, portocalii sau rosii, sunt utile, dar nu prea stim ce sa facem cu ele. Degeaba stim ca vor fi inundatii, secete ori ca vom avea o iarna grea, pentru ca intotdeauna ne prind nepregatiti. Deosebirea dintre supravietuitorii marelui viscol din 1954 si contemporani este ca, indiferent de intemperii, oamenii nu erau cuprinsi de isteria nationala care ne caracterizeaza astazi.
Am cautat marturii ale vremii despre acea iarna grea si am gasit, prin bunavointa lui Dan Ciachir, cateva fragmente de jurnal, scrise de Pericle Martinescu, scriitor si critic literar, din pacate de mult uitat, din generatia lui Mircea Eliade.
Sursa foto: Muzeul Ministerului Transporturilor si Muzeul Militar
“5 februarie 1954
„Am facut o plimbare prin cartier, fiindca in oras nu se poate merge inca, deoarece tramvaiele nu au inceput să circule. E o priveliste extraordinara. Nameţii au acoperit strazile, gardurile, au infundat curtile, ba, la unele case au ajuns pana la streasina. Oamenii umbla pe deasupra, coborand in unele parti aproape de nivelul trotuarului, urcandu-se in alte parti in dreptul hogeacurilor…. S-au facut tot felul de carari, pe unde a venit mai la indemana si pe unde a avut inspiratie sa treaca primul om care a iesit din casa. Cararile trec peste garduri, care nici nu se mai vad, pe langa virfurile copacilor tineri ingropati in zapada. Se incruciseaza, se intortochiaza, de la brutarie la alimentara, la macelarii, la tutungerii. Pe boulevard, liniile tramvaiului au fost dezgropate, dar pe ele merge un sir nesfarsit de oameni cat se vede in zare. Unii cu cate un bidon de gaz gol, unii cu cate un lemn la subtioara, cei mai multi cu cate o paine, pe care o tin la san ca pe un copil si toti par aiuriti, nauciti. La pictorul Valentin Hoeflich zapada a acoperit in intregime strada, curtea şi împrejurimile, avand o grosime de peste doi metri. Din casa se văd oamenii trecand pe strada, pe sus, ca si cum ar pluti prin aer, ca in picturile lui Chagall. Nu există nici un vehicul şi nici nu poate fi vorba. Pe strazi abia s-au facut ici – colo partii in forma de transee, in care oamenii dispar cu totul sau nu li se mai vad decat varfurile caciulilor.
7 februarie 1954
Azi a fost inmormantat Ionel Teodoreanu. Din cauza gerului nu m-am putut duce la Bellu, unde de altfel nici tramvaiele nu ajung.
18 februarie 1954
Dupa cateva zile mai linistite dar geroase, in ziua de 16 a inceput al doilea viscol, la fel de puternic ca si cel dintai. Troienele au mai crescut, drumurile care apucasera sa se desfunde au fost din nou acoperite, circulatia a fost din nou intrerupta in Bucuresti. Inca o perioada de imobilizare in casa. Mizeria a crescut si ea cu aceeasi intensitate. In oras oamenii au ramas fara caldura, tevile de la calorifere s-au spart, apa nu curge, functionarii fug de acasa la birou, unde se spala, se barbieresc, isi fac nevoile. Pe strazi vezi din loc in loc bucati de jurnal aruncate de la etaj, pe trotuare, peste nametii de zapada sau agatate de firele electrice fluturate de vant.
20 februarie 1954
Dupa incetarea celui de-al doilea viscol a inceput iarna propriu zisa. Vantul a stat, dar doua zile si doua nopti a nins incontinuu linistit, asternand un strat de zapada de un metru jumatate. Acum e totul ingropat in zapada. Casele se vad de la streasini in sus, strazile, curtile, gardurile au disparut complet. Oamenii circula pe la nivelul streasinilor in card. Vazuti din casa pe fereastra par niste somnambuli alunecand prin vazduh”.
Cam asa s-a intamplat atunci. Astazi am uitat, se pare, frumusetea unei ierni, chiar si viscolite sau am uitat sa zambim in fiecare zi, setati in contemporan si interesati mai mult de injuraturile schimbate intre politicieni la televizor sau in piata publica.
Daca stau sa ma gandesc bine, singurul cod pe care nu l-am inventat, inca, este cel care ar trebui sa ne avertizeze cand punem stampila la vot pentru mincinosi, incompetenti si impotenti politic.
Si cand te gandesti ca un om poate experimenta asemenea zapada numai o data in viata,de doua ori daca este norocos.Cred ca oamenii in zile ca acestea ar trebui sa se gandeasca ca s-ar putea sa nu mai traiasca asa ceva ,ca viata lui e prea scurta,eu ma pregatesc pentru cel mai mare om de zapada pe care pot sa-l fac,unul pe care si derbedeilor le va fi greu sa-l darame.
Superb! Felicitari!
Iata dece ponta si antonescu & piticul striga
JOS GUVERNUL !!!
JOS BASESCU !!!
http://www.secretebinepazite.net/wp-content/gallery/vila-truica/vila-truica-10.jpg
http://www.secretebinepazite.net/wp-content/gallery/vila-truica/vila-truica-12.jpg
http://www.secretebinepazite.net/wp-content/gallery/vila-truica/vila-truica-1.jpg
Hogeacul lui Truică
Dacă Tudor Gheorghe ar fi fost manelist şi l-ar fi cunoscut pe Remus Truică, probabil că în loc de „cântec oltenesc”
ar fi existat „cântec şmecheresc”, cu versuri de genul: „Truicăăă, ai vilă de piatră, ai şi glie ai şi vatră /
Dacă n-aveai lac de soi, trăgeai Snagovul mai ’napoi”.
Asta pentru că proprietatea miliardarului de la Snagov,
filmată de paparazzi din elicopter, este una cu adevărat impresionantă.
Localizată chiar la marginea pădurii, cu vedere la lacul Snagov, la câţiva kilometri de Bucureşti,
în cea mai râvnită zonă imobiliară din jurul Capitalei, proprietatea fostului şef al cabinetului Năstase
se întinde pe un teren de circa două hectare. În faţa palatului ridicat pe trei etaje şi a clădirilor anexe din jur
se întinde o piscină pentru care componenţii lotului naţional de nataţie ar face „moarte de om”.
Filmat din elicopter, de la mare înălţime, hogeacul lui Truică mai cuprinde şi două terenuri de sport,
unul de tenis şi unul de fotbal.
Despre garajul vilei se ştie că este „înţesat de limuzine de lux”, recăsindu-se acolo mărci precum Ferrari,
Mercedes, Range Rover sau Aston Martin.
Părinţii vor terenul înapoi
O dată cu telenovela divorţului lui Remus Truică, miliardarul s-a trezit citat în instanţă şi de părinţii săi,
care au cerut să li se returneze terenul de 9.000 de metri pătraţi de sub vila de la Snagov a lui Remus Truică.
Asta pentru că, susţin părinţii miliadarului, fiul şi nora lor nu şi-au achitat obligaţiile contractuale din
contractul de vânzare cumpărare, nu le-au plătit cei 15.000 de euro prevăzuţi în înţelegere şi nu au avut
grijă de ei aşa cum îşi luaseră angajamentul. S-a vehiculat însă că tot acest proces este defapt un artificiu,
prin care Remus truică doreşte să-şi pună averea la adăpost, în perspectiva partajului de după divorţ.
Iaht de şapte milioane de euro
Luxul „la vedere” în ţară al miliardarului Remus Truică este şi mai opulent când vine vorba de proprietăţile
acestuia din străinătate.
Fostul şef al cabinetului Adrian Năstase mai deţine un apartament la Monte Carlo, o vilă în caraibe şi
un iaht de şapte milioane de euro.
Ca să vorbim numai de bunurile oficiale ale acestuia, consemnate în declaraţia de avere
Localizată chiar la marginea pădurii, cu vedere la lacul Snagov, la câţiva kilometri de Bucureşti,
în cea mai râvnită zonă imobiliară din jurul Capitalei, proprietatea fostului şef al cabinetului Năstase
se întinde pe un teren de circa două hectare. În faţa palatului ridicat pe trei etaje şi a clădirilor anexe din jur
se întinde o piscină pentru care componenţii lotului naţional de nataţie ar face „moarte de om”.
Filmat din elicopter, de la mare înălţime, hogeacul lui Truică mai cuprinde şi două terenuri de sport,
unul de tenis şi unul de fotbal.
Despre garajul vilei se ştie că este „înţesat de limuzine de lux”, recăsindu-se acolo mărci precum Ferrari,
Mercedes, Range Rover sau Aston Martin.
Părinţii vor terenul înapoi
O dată cu telenovela divorţului lui Remus Truică, miliardarul s-a trezit citat în instanţă şi de părinţii săi,
care au cerut să li se returneze terenul de 9.000 de metri pătraţi de sub vila de la Snagov a lui Remus Truică.
Asta pentru că, susţin părinţii miliadarului, fiul şi nora lor nu şi-au achitat obligaţiile contractuale din
contractul de vânzare cumpărare, nu le-au plătit cei 15.000 de euro prevăzuţi în înţelegere şi nu au avut
grijă de ei aşa cum îşi luaseră angajamentul. S-a vehiculat însă că tot acest proces este defapt un artificiu,
prin care Remus truică doreşte să-şi pună averea la adăpost, în perspectiva partajului de după divorţ.
Iaht de şapte milioane de euro
Luxul „la vedere” în ţară al miliardarului Remus Truică este şi mai opulent când vine vorba de proprietăţile
acestuia din străinătate.
Fostul şef al cabinetului Adrian Năstase mai deţine un apartament la Monte Carlo, o vilă în caraibe şi
un iaht de şapte milioane de euro.
Ca să vorbim numai de bunurile oficiale ale acestuia, consemnate în declaraţia de avere
http://www.secretebinepazite.net/wp-content/gallery/vila-truica/vila-truica-8.jpg
http://www.secretebinepazite.net/wp-content/gallery/vila-truica/vila-truica-5.jpg
http://www.secretebinepazite.net/wp-content/gallery/vila-truica/vila-truica-3.jpg
etc, etc.
Atunci sa spuneti
CINE JOS ?
JOS CINE ?
bai, radovanule de ce nu inveti si tu o data pentru totdeauna ca trebuie sa comentezi la obiect? unde e viscolul, unde e vrajba?!m-ai obosit, ma duc sa ma trezesc!
NU ATI INTELES CHIMIA !!!
si mie imi place de tipul asta. nu promite marea cu sarea si e caeebrrl in to do list-ului lui, care e perfect valabil. insa contracandidatii sunt puternici: proiecte colosale, carnaciori de bere + bere, concerte si cate si mai cate minunatii
Ce te mira? La cite a vazut pe linga bombonel,era normal sa fie recompensat omu’.Tacerea e de aur…nu?
Pe de alta parte,daca sluga lui bombo’ si-a “tras” atitea,ne inchipuim ce a pus deoparte stapinul lui!
eu pot stii cu siguranta cata zapada am avut anul trecut in fata portii…mult mai multa! acum e 2012, lumea prefera apo ca lipsa:))))
Un articol emotionant!
Ce bine e sa te reintorci in timp din cand in cand ca sa realizezi ca poate fi si mai rau decat este la ora actuala si ca oamenii de atunci erau parca mai solidari in fata problemelor, mai centrati pe a le rezolva si mai putin preocupati cu smiorcaiala.
Inca nu e prea tarziu sa ne resetam si sa incepem sa zambim in fiecare zi. Asa am schimba atat prezentul cat si viitorul nostru.
Frumos articol, Cristina. Avem nevoie de lucruri normale, iar a zambi face parte din normalitate.
Multumesc.
Vorba lui Marin Preda parca pe atunci timpul avea rabdare cu oamenii!Frumoase randuri in stilul curat de interbelic.
ce nu inteleg eu la macshenter e de ce sa joci cu prima echipa daca vrei sa joci cat mai relaxat cu putinta asteptand golul care oricum va veni de ce sa il tii pe rooney pe teren absolut degeaba?bineinteles ca exista si varianta ca de fapt man utd joaca la 100% si ca otelul face un meci extraordinar, dar e foarte greu de crezut asa ceva
Nu stiu de ce vremea rea si mai ales iarna grea sperie asa de tare! tin minte, cand eram copil, zapada era frecvent mare, frigul era frecvent, pe perioade lungi, cam intre -20 si -35, scoala nu se intrerupea, lumea mergea la munca facandu-si carare prin zapada, foarte groasa, pe la 6 dimineata. Focul si acasa, si la scoala, se facea cu lemne, nu era gaz, si pana se incalzeau camerele de acasa sau de clasa mai faceai frigul, dar se traia normal, viata se infrunta asa cum era si era o narmalitatea ca iarna sa fie iarna. Cu gandul la primavara suportai ierni serioase si nu te gandeai ca iarna ar putea fi si mai usoara. Pentru copii era o bucurie sa vina de la scoala si sa infrunte gerul si zapda mai mare ca ei calare pe sanii ore intregi. Cand intram seara in casa eram bocna de inghetati, hainele stateau in picioare pe langa soba pana se usoau, eram atat de rosii in obraji de ziceai ca acum, acum stau sa crape. Nimeni nu se plangea, nu se speria si nu dispera ca era zapada multa, ca viscolea etc ERA IARNA si frumusetea iernii asta era.
Excelente observatii,
Adaug si eu…
Si era normal ca elevii sa mearga peste campul inzapezit catre scoala.
Si erau copii sanatosi si rosii in obraji…
Acum, faptul ca trebuie sa mearga pe jos 3km pana la scoala (pentru ca microbuzul nu poate sa circule) … e subiect de stiri… si de demisia ministrului.
Aberant,
Multumesc,Andreea! Sunteti minunate si estriui sa daruiti mult.Aveam nevoie sa vad aceasta emisiune(in direct nu am reusit),tocmai pentru ca uitasem sa iert si sa ma iert.Nimic nu este intamplator si datorita voua am depasit situatii mai putin usoare.Va iubesc!
Interesanta comparatia, frumos articol!
Eu cred ca asta este o consecinta a progreselor in domeniul comunicatiei. Pe masura ce comunicam mai facil, se pare ca pierdem esentialul. E ca si cu jucaria periculoasa care a incaput pe mana cui nu trebuie
E o idee buna “codul votantului” -- ne-ar fi fost de mare folos in Mai 1990!
Felicitari,
draga mea, mi-a luat mai mult pana am invatat atitmeirca, astfel incat sa pot face adunarile de pe site-ul Andreei Multam fain pentru comentariul acesta. Sper ca e de bine faza cu pata de culoare. Nu de alta, dar sper sa nu fiu doar o pata care trebuie scoasa )Mie imi place verticalitatea ta. E o calitate din ce in ce mai rara in societatea noastra! Pastreaz-o vie in tine toata viata!Din toata inima, iti doresc si eu sa iti fie bine si sa-ti urmezi frumos calea!