alexiancu_colectiv2t_89412000Eugen Iancu, tatăl unuia dintre tinerii care au murit în spitalele din România, după tragedia din clubul Colectiv, a mărturisit că în prima săptămână de la internarea fiului său a fost sfătuit „pe sub mână” să îl mute pe acesta în străinătate. Mai mult, el a acuzat autorităţile că, de fapt, au intervenit mult mai târziu decât s-a afirmat în mod public, scrie realitatea.net.

„În toată perioada asta de atunci şi până acum, am vorbit cu supravieţuitori, cu tineri care au ieşit fără să aibă nimic şi nu ştiu nici ei cum au reuşit, cu tineri cu arsuri… Tot ce s-a dat publicităţii e o minciună. Timpii reali ai intervenţiei sunt alţii. Ce au apărut diverşi domni la televizor să spună că în 5 minute a venit o salvare… două, trei, nu a fost nimic real. Când au sosit jandarmii, ei nu au pus mâna să ajute un om. Mi se pare incredibil! Ei au acţionat conform protocolului, adică au asigurat perimetrul, deşi acolo erau oameni care se sufocau, fumul era ăn curte… Nu a pus nimeni mâna să-i ajute. Toţi copiii s-au scos singuri de acolo. Când pompierii au venit, au scos cadavrele. Pompierii au venit nepregătiţi. Sunt multe lucruri cinice!”, a explicat Eugen Iancu în timpul emisiunii „Realitatea pe net”.

„(…) Nimeni nu a crezut în amploarea accidentului. Ce s-a întâmplat acolo a arătat că nu suntem pregătiţi absolut deloc să facem faţă la un asemenea eveniment. (…) Mă uit şi la cazul bebeluşilor de acum: bebeluşii mor, nu avem soluţii, nu avem cauze. Dacă cineva ar trebui să îşi dea demisia imediat, vine şi întreabă: ‘dar de ce? nu răspundem noi!’. Dacă privim în orice caz de amploare din România, vedem că în ţara asta nimeni nu răspunde, nimeni nu-şi asumă„, a adăugat el.

În plus, tatăl lui Alex Iancu, a dezvăluit că în prima săptămână de la internarea fiului la Spitalul „Sf. Ioan” din Bucureşti, a fost sfătuit în mod voalat să-şi transfere copilul în străinătate. Pe de altă parte, bărbatul a povestit că la început, în încercarea de a păstra aparenţele, medicii nu au permis mutarea răniţilor.

Au fost oameni care au venit cu bani pentru a-şi muta copiii a doua zi. A fost o opoziţie totală a Ministerului. Deci tu veneai cu banii, dar nu te lăsau să îi iei. Din punctul meu de vedere a fost o crimă!„, a spus el. „(…) În prima săptămână am fost sfătuiţi, ni s-a spus pe sub mână: ‘luaţi-l!’. Băiatul meu a fost unul dintre puţinii care au beneficiat de plămânii aceia artificiali aduşi de la Timişoara. Problema e că au fost aduşi după 9 zile… De ce nu au adus plămânii în noaptea aceea? De ce nu au adus acele kit-uri împotriva substanţelor inhalate? (…) Băiatul meu şi alţi copii au fost puşi pe aparate după câteva zile. Ei au murit pentru că au fost otrăviţi o dată în club, apoi în spitale cu aceste bacterii„, a adăugat Eugen Iancu.

În final, Eugen Iancu a precizat că, în ciuda obstacolelor întâmpinate şi a demersurilor greoaie, va continua să lupte pentru a-i face dreptate fiului său, mort la vârsta de doar 22 de ani.

„Acesta este singurul meu scop! Cine crede că va scăpa… nu!”, a declarat el. „Pot spune că mi se pare extrem de ciudat ce se întâmplă prin faptul că pe cale juridică totul este lăsat aşa… Dosarul cu cei doi pompierii, care mie mi se pare la fel de cinic: ISU dă în judecată doi pompieri pentru a-şi recupera cheltuielile intervenţiei. Mi se pare ridicol! Şi de aici a pornit un dosar complet nepregătit, care a fost trimis la DNA… Au fost deschise trei procese: acesta deschis de DNA împotriva pompierilor, care însă s-a retras, şi mai sunt încă două procese unde suntem parte civilă; am fost chemaţi toţi de procuratură, au sunat telefoanele să venim, să ne constituim în parte civilă. Aici e o treabă foarte drăguţă, că am fost impulsionaţi toţi, sunau telefoanele la toată lumea să ne ducem, să ne înscrie parte civilă în acest dosar unde vinovaţi sunt patronii clubului. În schimb, în acesta unde a fost implicat Ministerul de Interne s-a mers foarte pe tăcute. Acest dosar a apărut pur şi simplu după care ar fi trebuit să dispară. Numai că au apărut nişte sume, lansate mai mult prin presă, şi acest dosar a fost retras. Mie mi se pare că totul miroase a dosar care va fi ţinut la păstrare foarte mult timp”, a mai afirmat Eugen Iancu la „Realitatea pe net”.

Fiul lui Eugen Iancu, Mihai Alexandru Iancu, în vârstă de 22 de ani, a murit în 21 noiembrie, la Spitalul „Sântul Ioan” din Capitală, unde a fost dus în urma incendiului din Colectiv.

În urma tragediei din 30 octombrie 2015  şi-au pierdut viaţa 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate. După incendiu au fost internaţi în spitale din Capitală 147 de răniţi.