oameni

În prezent, 7,47 de miliarde de oameni trăiesc pe planeta noastră, o cifră care te face să înnebunești, dacă te gândești că în 1940 eram doar 2,3 miliarde pe Pământ. Dar cum numărul este într-o continuă creștere, oare ce înseamnă pentru civilizație asta?

Suprapopularea este una dintre problemele la care oameniii se gândesc că va duce la sfărșitul civilizației noastre așa cum o știm acum. Pe hărtie, teoria are sens: dacă avem prea mulți oameni, resursele naturale se vor epuiza, ceea ce duce la foamete, război și multe alte probleme devastatoare, notează sciencealert.com, conform libertatea.ro

Vestea bună este că Kurzgesagt s-a întos cu un nou video pentru a sparge mitul legat de suprapopularea globului.

Așa cum reiese din video, grijile despre suprapopulare au început în 1960, când un boom al populației, impulsionat de sfărșitul celui de-al Doilea Război Mondial a creat o groază de scenarii apocaliptice legate de ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar acoperi din cap până în picioare de oameni. Eventual, orașelear fi invadate, iar noi vom rămâne fără resurse, nu?
Kurzgesagt susține că aceasta este o concepție greșită, deoarece creșterea populației nu este o problemă scăpată de sub control. Este controlată printr-un proces în patru etape care include economia, iar o mare parte a lumii a trecut deja prin acești pași.

Acest proces cu patru etape – cunoscut ca tranziție demografică – este un model care arată cum s-a schimbat populația în timp, în societățile industrializate. Pe scurt, tranziția are loc atunci când economia stimulează sperața de viață mai bună, ceea ce duce la un boom, apoi la o încetinire, ca în final să ducă la o stagnare.

Pentru a ilustra acest lucru, video-ul ne duce în secolul al XVIII- lea, când lumea nu a fost industrializată ca în prezent. Pe atunci femeile au avut, in medie, între patru și șase copii, dar doar doi dintre ei ajungeau la maturitate. Ceea ce înseamnă că se nășteau mulți oameni, dar tot mulți erau și cei care mureau. Ăsta ar fi pasul întâi.

Această rată a moralității s-a schimbat odată cu revoluția industrială, deoarece a permis familiilor să se dezvolte mai mult ca niciodată. Acum, în loc de a avea doar doi copii din cinci, care să ajungă la maturitate, toți cei cinci devin adulți, creând boom-ul populației care caracrizează pasul doi.

După ce părinții au realizat că urmașii lor pot ajunge la maturitate, au încetat să mai aibă atât de mulți, iar creșterea populației a încetinit, aceasta fiind pasul al treilea.

În cele din urmă, în pasul numărul patru, societatea a avansat suficeint de la punctul în care mai puțini oameni au fost pe moarte și mai puțini copii s-au născut în fiecare an, creând un sistem echilibrat, care este încă menținut de multe națiuni industrializate.

Nimic nu este alb sau negru, așa cum credem că este – nici chiar suprapopularea. Dacă nu credeți, urmăriți filmulețul de mai jos, scrie playtech.ro