646x404Dar mai întâi de toate, puţină publicitate. Doamna Bombonica Dragnea, din localitatea Alexandria, judeţul Teleorman, este instructor autorizat de Theta Healing, o metodă modernă de meditaţie, care permite, printre altele, gestionarea eficientă a emoţiilor. Telefon: 0735X0Y0Z0, tarif normal. Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume. Acum revenim în studio.

Ohooooo, dar ce declaraţie senzaţională a făcut Victor Ponta duminică seara, după ce l-a votat pe Liviu Dragnea ca preşedinte al PSD – şi să sperăm, spre binele lui Dragnea, că nu l-a votat ca pe Geoană în 2009, când l-a preferat pe Crin Antonescu.

Întrebat cum ar răspunde la chestionarul distribuit membrilor PSD odată cu buletinul de vot, mai exact la întrebarea privind deciziile proaste ale guvernului său, Victor Ponta a declarat textual: ”Îmi pare rău că am cedat, am schimbat nişte legi, că altfel, în 2012 îl demiteam pe Băsescu şi era bine pentru România, Crin Antonescu era preşedinte şi România arăta altfel, mult, de o sută de ori mai bine decât arată azi”. Iscodit de ziarişti asupra legilor pe care le-a schimbat, premierul a parat scurt: ”Păi nu ţineţi minte? Nu mai deschideţi subiectul, că n-are rost. Vă mulţumesc”. Cum să n-aibă rost? Carevasăzică, domnul Ponta regretă că ”a cedat” şi ”a schimbat nişte legi”. Să le luăm în ordine inversă.Citiți articolul integral pe adevarul.ro

1 COMENTARIU

  1. ….dar ce va mira ? …a vorbit ce trebuia de data asta ….dar ca ar fi fost mai bine cu kakarau presedinte,hai sa fim seriosi ,nu vedeti omul de destept ce se credea a disparut definitiv din peisaj …oare de prea mare prostie sau regret ca a dat o lovitura babana de stat cu demiterea lui BASESCU si peste ani acest lucru sa nu fie dezgropat si trimis ani grei la beciul domnesc !……romanasii asa prosti cum ii credeti nu uita !

Comentariile sunt închise.