AVERTIZARI METEO >>

ANM AVERTIZEAZĂ | Marţi, posibil cea mai geroasă dimineaţă din această iarnă. Se vor înregistra -28 grade Celsius


Publicat: 8 Ian 2017, 7:27 Actualizat: acum 2 luni comentarii

  

frig-ger-termometru-inghetat-temperaturi-scazute

Marţi dimineaţă va fi cel mai probabil cea mai geroasă dimineaţă din acaestă iarnă, fiind preconizată o minimă de -28 de grade Celsius, a anunţat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, la videoconferinţa MAI, conform mediafax.ro

„Pentru următoarele trei zile, în toată ţara vom avea valori specifice fenomenului de ger pentru că atât maximele pe timpul zilei cât şi minimele pe timpul nopţii vor fi deosebit de coborâte, aceasta însemnând dacă astăzi -16 -10 grade, mâine dimineaţă – 21 -10 grade , iar marţi dimineaţă va putea fi cea mai geroasă dimineaţă din această iarnă, -28 -11 grade la scara întregii ţări. În plus, e şi atenţionarea meteorologică de cod galben pentru jumătatea estică a ţării, zone în care cele 22 de judeţe aflate sub cod galben vor fi din nou afectate de intensificări ale vântului ce pot depăşi la rafală 70-75 km/h. Ninsoarea nu va înceta, vom mai avea, nu în cantităţile care au fost în ultimele 24 de ore, dar va fi posibilă din nou spulberarea şi troienirea zăpezii, condiţii în care, asociate şi cu temperaturile deosebit de scăzute, în aceste zone atenţia va putea fi maximă. Indicele de răcire înregistrează valori foarte mari, având în vedere temperaturile foarte scăzute, care, asociate cu intensificările vântului, creează un disconfort termic deosebit de accentuat. Dacă marţi vom înregistra valori termice în uşoară scădere comparativ cu ziua de luni, aceasta se datorează unui nou ciclon”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Mateescu a mai precizat că în cursul nopţii de marţi spre miercuri este posibil să avem din nou viscol în partea de sud, sud-est şi est a României.

  

 

Comentariile sunt închise.