Desi initial autorii carnagiului din redactia pariziana a revistei de satira Charlie Hebdo au fost considerati „lupi singuratici”, autoritatile au ajuns ulterior la concluzia ca cel putin unul dintre ei, Cherif Kouachi, avea legaturi de un deceniu cu o celula radicala din Paris.

Cherif si fratele sau, Said, au fost identificati drept principalii suspecti in atentatul in urma caruia au murit 12 persoane, scrie Newsweek, citat de ziare.com

Joi seara, un oficial american a declarat ca Said Kouachi a primit antrenament terorist din partea unei grupari afiliate al Qaida in Yemen in 2011, inainte de a se intoarce in Franta.

Se crede ca Cherif Kouachi a fost asociat, in anii 2000, unei celule radicale compusa din sapte barbati din Franta, Maroc si Algeria, cu baza in arondismentul XIX al Parisului. In acei ani, grupul facea parte din asa-zisul „al treilea val al terorii inspirate de Orientul Mijlociu” din Franta.

Farid Benyettou era liderul „Retelei Irakiene al XIX-lea Arondisment”, numita astfel deoarece unii din membrii sai plecasera din Franta in Irak pentru a se razboi cu fortele americane. Familia lui Benyettou este de origine algeriana si el s-a nascut la Paris in 1981. El a fost convertit la islamul radical si militantism de catre un cumnat, cu care a locuit de la varsta de 16 ani. Cumnatul, algerian, a fost arestat si deportat in 1998 pentru ca intentiona sa atace Franta in timpul Cupei Mondiale.

La varsta de 22 de ani, Benyettou isi petrecea deja timpul pe website-urile jihadiste si se imbraca in vesminte purtate in general de predicatorii musulmani. A fost expulzat din moscheea de care apartinea si la urmatoarea moschee l-a intalnit pe Cherif Kouachi.

Benyettou opera la marginea comunitatii religioase, sfidand vechii imami si dispretuindu-le discursurile. Sustinatorii lui Benyettou ii spun Abu Abdallah. El si-a construit propria forma de propovaduire salafista, cu accent pe jihad.

Benyettou a devenit un critic vehement al prezentei americane in Irak si al faptului ca guvernul francez a interzis purtarea valului islamic in scolile publice.

Desi nu propovaduia violenta, gruparea a continuat sa se radicalizeze prin antrenamente in Parc des Buttes-Chaumont si deplasari pentru a lupta in Irak. Cu antrenamente limitate si putine cunostinte de araba, mai multi dintre sustinatorii lui Benyettou au murit in lupta.

In 2005, Benyettou si Cherif Kouachi au planuit sa mearga in Irak prin Damasc, insa politia i-a arestat pentru „asociere criminala in legatura cu un complot terorist”.

Cei doi au fost condamnati in 2008 – Cherif Kouachi, in varsta de 26 de ani atunci, a primit trei ani in inchisoare, insa a fost eliberat rapid pentru ca petrecuse deja atata timp in asteptarea procesului; si Benyettou, de 27 de ani, care a admis ca a convins zece persoane sa mearga in Irak si i-a invatat pe altii despre jihad si atacuri sinucigase, a primit o sentinta de sase ani.

Nu se stie ce s-a intamplat cu Benyettou dupa eliberare, in 2011, si daca s-a mai intalnit cu Kouachi.