Canicula va persista în zilele următoare în România, însă nicio zonă nu va mai fi vizată de o atenționare cod roșu. 

Administrația Națională de Meteorologie informează, conform b1.ro, că urmează încă două zile de căldură și disconfort termic deosebit de accentuat, cele mai afectate regiuni fiind Oltenia, Muntenia, Dobrogea. 

Astfel, luni, nouă județe din sudul țării și municipiul București vor fi vizate de o avertizare cod portocaliu.

Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.

În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului Mehedinți, precum și în municipiul București, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 și 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82…84 de unități.

Restul țării se va afla sub avertizare cod galben. Astfel, în nordul Olteniei, Munteniei și al Dobrogei temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

De asemenea, în regiunile sudice, în după-amiaza zilei de marţi (8 august), local disconfortul termic va fi ridicat și, îndeosebi în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35…37 de grade.

În același timp, meteorologii au emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în intervalul 6 august, ora 18 – 8 august ora 06.

Vizate sunt regiunile vestice, nordice, centrale și nord-estice și zonele de munte.
În intervalul menţionat, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente din seara zilei de duminică (6 august) și până în dimineața zilei de luni (7 august), la munte, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și în cea mai mare parte a Moldovei.

Pe parcursul zilei de luni (7 august) și în cursul nopții de luni spre marți (7/8 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în Transilvania, Moldova și Maramureș.