ponta putinCine se mai îndoiește că Ponta face joc dublu – jurând credință americanilor și făcând jocul Rusiei pe sub masă – ar trebui să privească la mișcările din sânul și din jurul PSD. Premierul României nu va pleca din funcție după inculparea sa pe motive de corupție la nivel înalt – o aroganță egală cu o flegmă pe obrazul SUA. Pasul de formă înapoi, făcut de Ponta prin retragerea din conducerea PSD, este o acțiune de imagine câtă vreme partidul e condus de marionetele sale (Plumb, Dragnea etc.). Dar acest joc de glezne nu e singurul pe placul Rusiei. Sub Ponta, PSD dă naștere la strategii ambalate pe doctrina naționalistă afiliate curentului anti-european girat de personaje precum Marine Le Pen, lidera Frontului Național din Franța. E vorba de Partidul România Unită (PRU), condus de ex-pesedistul Bogdan Diaconu. Acesta a intrat în parlament pe listele USL în 2012, dar a plecat recent ”cu misiune” și îngăduința lui Victor Ponta să nască o nouă formațiune politică menită să acopere zona naționalistă de tip Le Pen. Șefa Frontului Național a anunțat recent pe Twitter aderarea de ”pioni” din România la mișcarea sa anti-Europa Unită. Iată ce scrie Flux24.ro:

”In 9 septembrie, potrivit informatiilor FLUX 24, liderul Partidului Romania Unita, Bogdan Diaconu, va avea o intalnire cu liderul extremei drepte franceze, Marine Le Pen.Moment in care colaborarea se va oficializa. Diaconu este deputat, ales pe listele PSD, si a fost colaborator al postului de radio Vocea Rusiei, pana in decembrie anul trecut cand oficina de propaganda a Kremlinului a fost inchisa. Legatura nu e deloc intamplatoare. Anul trecut, bănci rusești au oferit împrumuturi practic tuturor partidelor extremiste și anti-europene din Uniunea Europeană, precum Hrisi Avghi din Grecia, Vlaams Belang din Belgia, Liga Nord din Italia, Jobbik din Ungaria și Partidul Libertății din Austria. Cel puțin într-unul din cazuri, cel al Frontului Național francez, liderul Mariene Le Pen,  a recunoscut şi a spus limpede că acel împrumut de 9 milioane euro este în perspectiva alegerilor din 2017. Planul Moscovei este de a strange laolalta extrema dreapta, dar si cea de stanga, din Europa. Lipsea din schema Romania.”

Așadar, stânga naționalistă și estul lucrează sistematic la planul de divizare a Europei unite. O Europă slabă va presupune și atenuarea presiunilor anticorupție față de regimul de la București, lovit acum în plin de acțiunile DNA. Avem așadar o nouă explicație de ce Victor Ponta se agață de putere cu toți dinții: dacă va rezista în funcție în timp ce Rusia lui Putin și naționaliștii vor lovi sistematic la temelia comunitară, atunci există o șansă în plus ca actualul prim-ministru să scape de brațul legii. Prețul va fi însă scoaterea României de pe orbita occidentală și întoarcerea ei în zona de influență rusă.

 

sursa: voceadiasporei.ro

7 COMENTARII

  1. de ce se duc la parnaie oamenii care dau de munca la mii de cetetzenii………….si de ce nu se confisca averiile tziganiilor?
    aia dece nu sunt bagati la parnaie?
    arzaii focul! hotzii criminali! aia de ce nu sunt impozitatzi?
    au facut de rusine toata ROMANIA! pe gunoaiele alea nimeni nu le verifica?
    18.88

  2. unde esti tu Hitler DOAMNE sa faci ordine intre nenorociriile astea!
    Sa starpesti tziganii……care isi bat joc de noi oamneni muncitori.

    • doar tiganii fac asta ?
      hitler? numai ca-l mentionezi i-ai merita soarta.

  3. Sa nu uitam ca mitomanul comunist plagiator hot si evazionist Poanta e marioneta KGBistului Ilici Iliescu – omul rusilor!

  4. de asta ce mai spuneti…

    Efectele mondializării. AMERICANII STRÂNG DE ZOR SEMNĂTURI PENTRU CA VLADIMIR PUTIN SĂ FIE ALES PREȘEDINTE AL SUA

    • Glume a la Catavencu… Nefiind nascut in USA, Putin nu poate candida chiar daca intra in posesia cetateniei – vezi cazul lui Arnold – „terminatorul” :). Exista o constitutie… Asa ca semnaturile lor sunt ce? La ce folosesc? Ori la gradul de indobitocire la care au ajuns unii nu mai realizeaza ca ceea ce-si doresc se poate obtine doar printr-o revolutie?! Sunt dispusi sa-si asume asemenea riscuri? Nu in ultimul rand Putin. Vrea o prostie ca asta? Eu nu cred… Pe rusi ii multumeste cu putini bani… Si n-are batai de cap la „alegeri”, Iese cu peste 70% fara efort, de fiecare data. Si poate avea cate mandate vrea…

Comentariile sunt închise.