Senatorul PMP Traian Băsescu a depus o serie de amendamente la Legea graţierii, prin care vor fi graţiate pedepsele de sub 10 ani, inclusiv. Potrivit amendamentelor, se reduc la jumătate pedepsele pentru femeile condamnate pentru fapte fără violenţă, inclusiv pentru corupţie, scrie stiripesurse.ro

Potrivit amendamentelor depuse de fostul preşedinte, obţinute de News.ro, „se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 10 ani inclusiv aplicate de instanţa de judecată”, faţă de termenul de 5 ani, cuprins în proiectul Guvernului.

„Faptul că se prevede un prag de până la 5 ani pentru acordarea graţierii nu va face decât să determine aplicarea unor pedepse foarte mari pentru acele persoane considerate indezirabile, astfel că, dacă în prezent, acestea au şansa de a primi o pedeapsă de 3 până la 4 ani, pe viitor vor fi acordate doar pedepse de peste 5 ani, tocmai pentru a se evita aplicarea acestei legi a graţierii”, motivează senatorul PMP.

El cere şi reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile „care au fost condamnate pentru infracţiuni care nu au fost săvârşite cu violenţă, inclusiv a acelora care au fost condamnate pentru fapte de corupţie”, precum şi a persoanelor de peste 60 de ani. În forma Guvernului, jumătate din pedeapsă era graţiată doar în cazul femeilor însărcinate şi al celor care sunt unic întreţinător de familie şi au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani. Cu toate acestea, în argumentaţia sa, fostul şef al statului face referire la „femeile – funcţionar public însărcinate”.

„Nu înţelegem de ce o femeie – funcţionar public însărcinată, condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie, ar trebui să fie exceptată de la această clemenţă. Este în interesul copilului ca mama să se întoarcă cât mai repede alături de copil. Pedeapsa este un mijloc de reeducare şi nu de distrugere a unor relaţii de familie de o asemenea sensibilitate. Iniţiativa vine astfel în sprijinul consolidării unor familii care, datorită unor condamnări se pot destrăma şi distruge”, scrie Traian Băsescu, în motivarea amendamentului.

Băsescu vrea şi să modifice un amendament care împiedica femeile recidiviste să beneficeze de reducerea de pedeapsă.

Fostul preşedinte susţine şi reducerea cu o treime a pedepselor persoanelor care nu sunt recidiviste şi nu au săvârşit infracţiuni cu violenţă.

El vrea şi mărirea perioadei de timp în care un condamnat eliberat trebuie să returneze eventualul prejudiciu, de la un an, la trei ani.

„Propunem modificarea acestuia, deoarece condiţionarea achitării prejudiciului de primirea graţierii este neconstituţională, în condiţiile în care se oferă această clemenţă doar acelor care au o situaţie materială ce le (permite – n.r.) să o primească”, motivează liderul PMP.

Fostul şef de stat vrea şi scutirea celor care nu au posibilităţi financiare, ei nemaitrebuind să returneze prejudiciul stabilit de instanţă dacă „persoana condamnată dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate” să îndeplinească solicitările.

Băsescu vrea să elimine şi multe dintre excepţiile de la lege, considerând că ea este prea restrictivă. Astfel, faţă de forma Guvernului, în viziunea fostului preşedinte vor putea fi graţiaţi şi cei condamnaţi pentru violare de domiciliu, furt calificat în toate formele, gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, fraudele comise prin sisteme informatice si mijoace de plata electronice, infracţiunile de corupţie în toate formele, conflictul de interese, obţinerea ilegală de fonduri, deturnarea de fonduri, infracţiunile de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul informatic şi constituirea de grup infracţional organizat în toate formele.