Cu ocazia aniversării a 60 de la înființarea Uniunii Europene, cotidianul francez Le Monde a făcut un top al politicienilor în creștere din Europa. În top 4, Laura Codruța Kovesi este pe ultima poziție, fiind văzută ca un viitor politician de calibru. printre aceștia. Traian Băsescu a analizat articolul din presa franceză și spune că șefa DNA ar putea fi singurul adversar redutabil al lui Klaus Iohannis la prezidențialele din 2019, conform stiripesurse.ro

„Sincer, nu am văzut articolul, dar dacă, deja, este trecută în categoria politicienilor de viitor, înseamnă că cei de la ‘Le Monde’ au făcut o analiză a aptitudinilor dânsei şi au înţeles că are abordări de om politic şi nu de procuror. Dacă vreţi să fiu foarte sincer, pentru funcţia pe care o îndeplineşte, e un semnal foarte prost (…). Cei care citesc presa, care analizează declaraţiile dânsei, care analizează poziţiile pe care le are – şi eu le-am analizat de foarte multe ori – sunt poziţii politice. Păi, când spune: am indisponibilizat 100 de milioane, se puteau construi cinci spitale cu 100 de milioane, e clar că e abordare de om politic. Şi se vede că e abordare de om politic că nu spune – spune jumătate de adevăr, că indisponibilizarea nu înseamnă şi recuperarea banilor. De fapt, ne serveşte minciuni la fiecare evaluare pe care o arată DNA-ul. E clar că e un politician de viitor doamna Kovesi, cu condiţia să nu se constate încălcări ale legii în activitatea dânsei”, a declarat Traian Băsescu, vineri seară, la B1 Tv, întrebat despre faptul că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost menţionată într-un articol din cotidianul „Le Monde” pe locul IV într-un top al politicienilor europeni în ascensiune.

Fiind întrebat dacă, în opinia sa, Kovesi ar putea să fie interesată de o carieră politică şi chiar să ia în calcul o candidatură la Preşedinţia României în 2019, preşedintele PMP a spus: ” Poate fi, de ce nu ?”.

„Oricine se înscrie într-o cursă are şansa lui. Îmi e greu să evaluez cum va fi în 2019 bătălia pentru Preşedinţie. Este clar, însă, că, în acest moment, în afară de Iohannis, nu există niciun alt competitor (…). Uitaţi-vă în toate partidele şi spuneţi-mi dacă este vreun politician care să aibă dimensiunea ce să-i dea şanse să câştige. Nu. Deci, doamna Kovesi ar fi o variantă competitivă pentru Iohannis”, a mai spus Băsescu.

El a afirmat că nu crede că autorul articolului din „Le Monde” ar fi „cel mai bun prieten al lui Kovesi”, „pentru că s-ar putea să-l citească şi Iohannis”.

Întrebat unde îi vede viitorul profesional lui Kovesi, dacă se va ajunge la o demitere a acesteia de la şefia DNA, preşedintele PMP a spus: „În procuratură. Bănuiesc că nu-şi va abandona meseria pe care spune că o iubeşte foarte mult”.