traian basescu

Preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu, îl acuză pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, că prin legea defăimării urmăreşte să pună sub control internetul având în vedere campaniile electorale din acest an.

”Dragnea ştie că poate să cumpere cu bani şi favoruri unele televiziuni, radiouri, ziare naţionale sau locale la pachet cu destui «deontologi». Tot Dragnea şi haita lui au înţeles că mediul on-line, reţelele de socializare nu pot fi controlate sau cumpărate şi că acestea au devenit o alternativă viabilă la mass-media tradiţionale. Internetul este o alternativă care face campaniile electorale mult mai greu de controlat mediatic, iar electoratul mult mai bine informat şi mai puţin manipulabil”, a scris fostul şef de stat pe Facebook.

”Oare vrea Dragnea să fim alături de China, Rusia, Iran, Siria, Turcia din punct de vedere al libertăţii de exprimare?”, încheie fostul preşedinte.

Votul la Legea defăimării a fost amânat, miercuri, în Camera Deputaţilor, for decizional, pentru săptămâna viitoare.

Deputaţii din Comisia Juridică şi cei din Comisia pentru Drepturile Omului au avizat favorabil, marţi, ”Legea defăimării”, iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea şi Cristiana Anghel, mărind la propunerea preşedintelui PSD cuantumul amenzilor până la 100.000 de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi.