basescu3

Fostul preşedinte Traian Băsescu a preferat să păstreze tăcerea de la momentul în care a început scandalul OUG-ului priving graţierea. Totuşi, Băsescu transmite un mesaj prin care avertizează că din această luptă între procurori şi politicieni nimeni nu va avea de câştigat, scrie stiripesurse.ro

„Voi faceți cum vreți, eu vă spun doar o părere !
În aceste zile s-a declanșat o luptă crâncenă între magistrați (în mod deosebit procurori) și politicieni. Nu va duce nicăieri o astfel de bătălie decât poate la decredibilizarea unora sau a altora ori a ambilor combatanți.
Ce este drept este că Guvernul și Parlamentul au responsabilitatea constituțională a politicii penale, în timp ce magistrații au obligația implementării acestei politici .
În acelașii timp, magistrații au dreptate atunci când susțin că proiectele Guvernului sunt prost făcute și mai ales, făcute cu dedicație.
Cert este că și la unii și la alții se văd aproape transparent interesele. Magistrații vor să-i țină în lesă pe politicieni arătându-le cătușele și porțile închisorilor cu ani grei de pușcărie, în timp ce politicienii vor să-și scoată din pușcării o anume clientela politică.
Înțeleg bine miza fiecărei părți: PUTEREA
Soluția este una singură : dialogul cinstit între cele două puteri, bazat strict pe standarde europene, pe deschidere către un stat de drept funcțional care pleacă de la premisa că esența democrației înseamnă respectarea drepturilor fundamentale pe de o parte, iar pe de altă parte cu respectarea principiului că nimeni nu este mai presus de lege.
Iar în această dispută trebuie avut în vedere un lucru pe care se sprijină sistelul de drept al statelor democratice civilizate și anume acela că, orice om are dreptul la o a doua șansă (mai ales dacă acoperă dauna).
Voi faceți cum vreți, eu vă spun doar o părere…”, scrie Traian Băsescu.