Decizia Curtii Constitutionale de a-si amana pana la 31 august dezbaterea privind validitatea referendumului asupra demiterii presedintelui suspendat „mentine starea de incertitudine”, intrucat „nici de acum inainte nu se vor potoli, in sfera discursului public, disputele, chiar atacurile verbale, intre cei care impartasesc opinii politice diferite”,a declarat, vineri, vicepresedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo.
„Trebuie sa reflectam si la cine este vinovat de situatia in care s-a ajuns: presedintele, care timp de opt ani nu a reusit sa-si indeplineasca rolul de mediator, sau fortele aflate la putere in prezent, care au incercat sa obtina, in doua saptamani, schimbari nepregatite temeinic si in privinta carora se pot ivi unele indoieli”, a spus Borbely Laszlo.

Decizia luata de Curtea Constitutionala inseamna ca aceasta institutie „nu are la dispozitie date care sa reflecte in mod autentic situatia actual a cetatenilor cu drept de vot, altfel spus, lipsesc informatii fundamentale necesare pentru luarea unei decizii”, a mai spus Laszlo.

„Este de datoria autoritatilor competente din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor sa actualizeze constant listele electorale si sa identifice neregulile existente. Acest lucru a fost cerut, in repetate randuri, si de noi, si de catre alti colegi parlamentari. Actualizarea listelor electorale nu a avut loc pana acum deoarece multora le-a convenit situatia actuala. Acum, insa, aceasta atitudine s-a razbunat, lovind ca un bumerang care se intoarce. Decizia de amanare luata acum de Curtea Constitutionalanu va contribui, dupa parerea mea, la stabilizarea situatiei politice interne. UDMR a avut dreptate atunci cand i-a indemnat pe alegatorii maghiari sa voteze asa cum le dicteaza constiinta. De asemenea, comunitatea maghiara a simtit ca exista probleme serioase in legatura cu referendumul”, a afirmat Borbely Laszlo.

12 COMENTARII

  1. UDMR sa se duca la D…cu pt ca ei se urca defiecare data in barca puterii oricare ar fi ea , si vor trada consecutiv in scop propriu. Unde-i ciolanul hop si ei, dragi maghiari sanctionatii si la parlamentare ,poate vedeti ce alesi aveti frunte nu va apara pe voi ci interesele lor punct .

  2. nu mai stiti sa respectati parteneriatul inseamna ca aveti o problema ma bucur ca v-au taxat maghiarii,dar nu uita ca ei sunt ROMANI dovedind asta.

  3. ”cred ca a sta 8 ani la guvernare e nevoie de diplomatie’,din care au facut parte, si ei , Basescu i-a tratat si a conlucrat cu ei ca parteneri–da nu le place –mai bine curva la ceilalti,unde sant atinsi din toate pozitiile si ei si natia lor , pe care o sa-i tradeze la fel.

  4. Referitor la mediere, culmea si PSD si UNPR si UDMR chiar si PNL, cand au fost la guvernare alaturi de PDL, au facut ce-au vrut, dar cand interesele lor de scapare din justitie nu a gasit in presedinte salvare, toti inclusiv suspectii PDL-ului, s-au intors impotriva presedintelui. Despre ce mediere se poate vorbi?
    Politicienii astia ne iau de prosti. E vremea sa le aratam ca ei sunt in slujba noastra, nu in slujba lor, e vremea sa stie ca noi suntem puterea. Doar uniti si nu invrajbiti unii impotriva altora, vom invinge. UNITATE!
    Chiar daca inima ta bate romaneste, chiar daca inima mea bate ungureste, chiar daca inima lui bate nemteste, toate inimile bat omeneste.
    Toate inimile se regasesc europeneste.

  5. ce ma deranjaza la idiotul asta,este faptul caspune ca TRAIAN BASESCU nu a fost un bun mediator. pai bine ma gunoiule,cu cine sa mediezi,cand gunoaiele astea din psd si pnl,cu care te-ai aliat pe ultima suta de metri, cand ai vazut ca ai dosar penal,cand ei au refuzat sistematic sa dicute ORICE SUBIECT cu presdintele ALES?te faci ca nu stii lucrul asta?cum poti fi atat de nenorocit sa spui asemenea traznaie(minciuna)?nu ti-ai pus intrebarea dece maghiarii din COVASNA si HARGHITA nu s-au dus la vot?ptr. ca stiu ca voi sunteti HOTI si TRADATORI si nu tineti nici macar la etnicii vostri.sunteti MAFIOTI,TRADATORI DE TARA si o sa vedeti rezultatul la alegerile parlamentare.o sa aveti o mare SURPRIZA!IGEN!

  6. Domnule Borbely, de ce judecatorul Puskas nu a vrut sa voteze pentru invalidare de frica razbunarii lui Ponta pe unguri? Mai sperati ca guvernul Ponta va asculta vreo cerere a comunitatii dv?

  7. Egyetlen kimeneti helyzet van, érvényteleníti azt a népszavazást.
    O singura solutie este, invalidarea referendumului.(Ibolya=Viorica)

  8. Mi döntjük mindig, a lelkiismeret után, nem mint a politikusok döntenek.
    Intotdeauna noi decidem dupa cum ne dicteaza constiinta, nu dupa cum hotarasc politicienii.

  9. D-le Borbely,asta se datoreaza si dv. ca nu ati renuntat la imunitatea parlamentara ,sa fiti anchetati!
    Parlamentul din care faceti parte si dv.NE-A SACRIFICAT pe noi si ROMANIA ,pt. a va apara pe toti PUSCARIABILII din el.
    SA VA FIE RUSINE ,pt contributia avuta la aruncarea Romaniei in haos si anarhie!

  10. ntrucat CCR a respins contestatiile cu 9 la zero rezulta ca nici-un judecator nu a fost pentru validare caci nu putea sa aiba vre-un alt motiv de validare care sa nu fie intre cele pe care le-au respins:
    Cine nu ma crede si vrea sa priceapa mai profund ce spun sa citeasca :

    http://www.ccr.ro/default.aspx?page=press/2012/2august

    http://www.ccr.ro/default.aspx?page=press/2012/3august

    http://www.ccr.ro/deciziitotal/pdf/ro/2012/H0003_12.pdf

    Rezulta ca unii din ludecatori erau pentru invalidare , altii pentru lamuriri suplimentare sau pentru anulare precum dna Aspazia .

    Dar am aratat mai sus ca toate aceste variante implicau de fapt invalidarea daca se facea un rationament brici in stricta logica formala utilizand lema dericvata din postulatele logicii a tertului xclus, dar asta poate insemna ca sub acea presiune sa le cer prea mult .

Comentariile sunt închise.