Cătălin Botezatu a fost manechinul favorit al soților Ceaușescu, iar Elena i-a făcut chiar și buletin de București! De altfel, designerul a participat la toate evenimentele de modă ale foștilor dictatori și îi considera pe aceștia niste fashioniști ai vremurilor comuniste în România, scrie evz.ro

“Vroiam să mă angajez la Centrul de Cercetare a Industriei Uşoare, însă nu puteam la vârstă aceea pentru că nu aveam buletin de Bucureşti! Eram extrem de dezamăgit şi trebuia să mă întorc la Alexandria şi să uit de visul de a fi manechin! Totuşi, printr-un noroc fantastic, doamna ministru de atunci a Industriei m-a plăcut şi, printr-o decizie guvernamentală, semnată chiar de Elena Ceauşescu, a reuşit să îmi facă rost de buletin în 24 de ore! Nu a regretat, căci rapid, am reuşit să confirm aşteptările şi, în doar trei luni, am câştigat titlul de cel mai bun model al Europei”, a povestit Botezatu.

“Elena Ceauşescu m-a plăcut din prima şi, de fiecare dată, mă vroia în prezentările private şi spunea că vrea că eu să îi dau eu buchetele de flori! Eram deja manechinul favorit al familiei, lucru care, recunosc, m-a ajutat! Pentru cei care nu ştiu, în acele vremuri, se ţineau evenimentele în anumite locuri de la Institutul de Cercetare în faţă a doar patru fotolii, două erau ocupate de preşedintele României şi soţie, iar celelalte de o familie de capete încoronate, invitată special! Cred că am avut ocazia atunci să îi văd pe cei mai importanţi oameni ai lumii şi consoartele lor”, a povestit Botezatu.

Citiţi mai mult pe evz.ro