victor-ponta-laura-codruta-kovesi

Dan Turturică i-a luat un interviu excelent Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA. Turturică pune întrebări foarte directe, fără menajamente. Recunosc că aș fi vrut ca și răspunsurile să fie la fel de tranșante. Unele nu au fost, însă. Cele referitoare la dosarele lui Victor Ponta, de exemplu, sînt defensive și descoperă cîteva vulnerabilități care arată că ofensiva anticorupție fără precedent a DNA are și breșe.

Iată, mai jos, fragmentul din interviu referitor la dosarele lui Ponta.

O altă persoană al cărei nume a fost vehiculat în cazul Șova este premierul Victor Ponta. Este Victor Ponta anchetat în vreun dosar al DNA?

L.C.K.: Până la acest moment nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar DNA.

(…)

Dar implicarea lui Victor Ponta în dosarul Duicu?
L.C.K.: Dosarul este finalizat prin trimiterea în judecată, se judecă la Curtea de Apel București. Nici in acest dosar, premierul Victor Ponta nu are nicio calitate. Din probele administrate în cauză nu a rezultat că ar fi avut vreo implicare în faptele comise de domnul Duicu. Aici noi vorbim de probe și de ce putem dovedi. Nu ne putem baza învinuirile pe prezumții sau percepții.

Dar implicarea sa în dosarul votului în străinătate?
L.C.K.: Dosarul se află în lucru, este un dosar complex care vizează foarte multe persoane care au domiciliul în străinătate, sute de persoane. Avem nevoie de foarte multe informații din străinătate și de aceea nu cred c-o să îl putem finaliza într-o lună, două. Pot să vă spun însă că se lucrează la el.” (sursa)

Să le luăm pe rînd:

1. implicarea lui Ponta în dosarul lui Dan Șova

– știm deja (sursa) că premierul României este cel puțin cercetat în două dosare penale referitoare la aceleași fapte din dosarul Șova și mai știm că cele două dosare, deschise de structuri DNA teritoriale, au fost conexate la dosarul lui Șova de la structura centrală a DNA;

– ce nu știm, însă, și nici Kovesi nu ne spune, este care e calitatea actuală a lui Ponta în acele dosare (în paranteză fie spus, am cerut acum vreo săptămînă răspunsul la această întrebare, dar probabil DNA a fost prea ocupată ca să-mi răspundă; aștept);

– la începutul acestui an, Ponta a declarat public că va demisiona dacă în orice dosar ar începe urmărirea penală împotriva lui, deci înțelegem foarte clar care și cît de mare e miza acestui dosar;

– ce mai știm, totuși, e că e aproape imposibil ca procurorii chiar să adune probe în cazul lui Ponta cîtă vreme nu încep urmărirea penală, scopul urmăririi penale fiind tocmai acela de a avea instrumente legale pentru a face audieri, percheziții, pentru a culege dovezi etc;

– cu alte cuvinte, DNA se află într-o dilemă: dacă începe urmărirea penală împotriva lui Ponta ca să poată căuta probe, deci ca procurorii să-și facă treaba, Ponta trebuie să demisioneze; dacă nu începe urmărirea penală, Ponta rămîne premier, dar procurorii nu vor putea, de fapt, lucra în dosar; ceea ce înseamnă că DNA trebuie să se hotărască de ce îi pasă mai mult: de facerea unui dosar ca la carte (dosar în care, poate, Ponta va fi dovedit nevinovat la un moment dat), sau de cariera politică a lui Ponta?

2. cazul Duicu

– șefa DNA spune că nu există probe împotriva lui Ponta în acest dosar; întrebarea la care nimeni nu are răspuns, însă, este următoarea: l-a audiat DNA pe Ponta măcar ca martor în acest dosar pentru a afla dacă Petre Tobă, șeful Poliției Române, și fostul ministru de Interne Radu Stroe au fost convocați de către premier la Guvern ca să-i rezolve dorințele lui Duicu? nu era importantă această declarație de martor în dosar?

– la fel de important, Laura Codruța Kovesi trebuie să ne lămurească de ce ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, nu a fost deranjat nici măcar cu un sms de către DNA, deși a fost băgat pînă la coate în dosarul Duicu (sursa).

3. dosarul votului în străinătate

– șefa DNA ne spune că sînt sute de persoane din străinătate de audiat; să fie vorba de alegători? să fie vorba de români care au stat la cozi? ok, foarte bine, să fie și ei audiați, dar consulii și ambasadorii care au cerut cu multe luni înainte de alegeri să fie suplimentat numărul de secții de vot în străinătate au fost audiați?

– la fel ca în cazul Șova: cum poate DNA să cerceteze dacă Ponta a împiedicat, abuzînd de funcția sa de premier, dreptul la vot în străinătate dacă nu începe urmărirea penală în cazul prim-ministrului?

Toate cele de mai sus sînt întrebări legitime care interesează orice cetățean cu o minimă inteligență și sensibil la integritatea premierului care-i conduce țara. Și e nevoie de răspunsuri solide și credibile la toate aceste întrebări.

 

Sursa: prisacariu.ro

2 COMENTARII

  1. Nu mai am incredere in Laura Codruta Kovesi si nici in DNA ca institutie. Dealtfel LCK a avut ZERO rezultate ca procuror general.

  2. Pai de ce exista dosarul Diaspora? Ca oamenii au fost impiedicati sa voteze. Nu exista probe? Se mai indoieste cineva ca au fost cozi de mii de persoane? Adica o geanta data lui Udrea pe care n-a vazut-o nimeni e proba solida pentru arest si zeci de mii care au fost batjocoriti si abuzati in dreptul lor constitutional trebuie sa dea cu subsemnatul?! Unul daca nu putea vota si dovedea si era de ajuns sa incepeti urmarirea penala. Scuza de amatoare aroganta! Sa va fie rusine doamna Justitie intruchipata si inchipuita, asa-zisa europarlamentar.

Comentariile sunt închise.