incndiu_colectiv_27176500Administratorul clădirii în care a funcţionat clubul Colectiv a făcut dezvăluiri uluitoare la România TV, acuzând că după izbucnirea incendiului cineva a oprit curentul, astfel că s-a oprit şi instalaţia de ventilare.

Intrarea în clubul Colectiv este, în continuare, păzită de poliţişti. O echipă România TV l-a găsit pe administrator în curtea interioară a fostei fabrici de încălţăminte Pionierul. Bărbatul a făcut dezvăluiri uluitoare, susţinând că preşedintele Iohannis s-a pripit când l-a făcut erou pe Andrei Rugină, acesta din urmă fiind cel care a adus în Colectiv artificiile fatale.

Cum să-l declari erou naţional, când el a fost principalul cap aici! Suntem şi noi vinovaţi, dar să facem fiecare parte! Avem fiecare greşeala noastră! Dar de ce pe-unul îl declarăm erou naţional, unul cu care ne-am confruntat… I-am zis: „De ce-ai adus aşa ceva, că nu trebuie!”, iar el a răspuns „Nu, că-ţi aduc specialist! Că sunt cu ardere rece!”. Deci el a insistat să se pună”, a declarat administratorul clădirii.

Adrian Rugină a scos din flăcările de la Colectiov cel puţin 10 persoane care astăzi sunt in viaţă. Administratorul de la fosta fabrică Pionierul spune că mai există un vinovat, pe care nu l-a identificat încă nimeni. „Pe cameră nu se vede cine a oprit curentul. Undeva… heblul e-n stânga! Au intrat în panică când s-au stins luminile. Au stat până când a curs buretele ăla pe ei. Fumul n-ajunsese jos. Dacă nu se oprea curentul mergea şi instalaţia de ventilare. Fumul era tras afară şi doar îi ardea„, mai spune administratorul.

Bărbatul lansează în continuare acuzaţii dure, spunând că tragicul incendiu a avut loc pentru a fi răsturnat guvernul Ponta.

În spitale din Capitală mai sunt internate, luni, trei persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care una în stare critică, iar în clinici din Marea Britanie, Olanda, Belgia, Austria, Israel şi Germania sunt 18 pacienţi.