ionut-mancat-de-maidaneziMagistraţii de la Judecătoria Sectorului 2 s-au pronunţat vineri în dosarul în care administratorul firmei Tei Rezidenţial SRL, Constantin Ciorăscu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în dosarul privindu-l pe Ionuţ, copilul ucis de maidanezi. Ciorăscu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Alături de Ciorăscu au mai fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă persoanele juridice SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti şi Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti. Toţi cei trimişi în judecată vor fi obligaţi să plătească 2,4 milioane de euro daune către familie copilului ucis.

Decizia poate fi atacată la instanţa superioară.

Avocatul familiei Anghel, Virgilică Papuc, a declarat la Antena 3 că decizia este una foarte bună şi că va discuta cu familia dacă se va face recurs sau nu. Tatăl copilului ucis a precizat că decizia înseamnă o stabilire a vinovaţilor.

Pe 2 septembrie 2013, o femeie a sunat la 112 şi a spus că şi-a pierdut în Parcul Tei din sectorul 2 al Capitalei unul dintre cei doi nepoţi, aceştia având patru (Ionuţ Anghel) şi, respectiv, şase ani (Andrei Anghel).

La scurt timp, copilul de şase ani a venit la bunica lui şi i-a spus că Ionuţ este încolţit de câini. Femeia s-a dus la locul incidentului, însă băiatul era mort.

Procurorii de la Parchetul General au acuzat ADP Sector 2 că nu a luat măsuri corespunzătoare de împrejmuire/delimitare a zonei amenajate a Parcului Tei de terenul viran aflat în imediata vecinătate, fapt care a permis trecerea celor doi minori într-o zonă sălbatică şi a creat condiţiile pentru intrarea acestora pe un teren privat neîngrădit, păzit de şapte câini, al căror atac a condus la decesul unui minor.

„De asemenea, în sarcina inculpaţilor SC Rezidenţial SRL Bucureşti şi Ciorăscu Constantin (în calitate de administrator al acestei societăţi) s-a reţinut faptul că nu au asigurat cadrul organizatoric apt să preîntâmpine atacul canin asupra minorului A.I.C., prin menţinerea integrităţii împrejmuirii, pentru ţinerea câinilor societăţii exclusiv în interiorul perimetrului îngrădit al firmei şi prin îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din legislaţia referitoare la deţinerea de câini, inclusiv a celor periculoşi sau agresivi, împrejurări care au dus la moartea minorului Anghel Ionuţ”, susţin procurorii.

sursa: stiripesurse.ro

6 COMENTARII

  1. Decizie gresita care nu tine cont de responsabilitatile adultului in ingrijirea copilului.

    • Pute zoofilia in tine se vede ca esti marginalizata de societate si respinsa de orice mascul si ti-ai gasit alinarea in rectul cainilor maidanezi . VInovatii trebuie sa platesca cu viata si maidanezii eradicati exact ca in abatoarele de caini din china .

      • Dupa limbaj se vede ce educatie ai si ce discernamant.Din comentariul meu cum de ai dedus ca sunt zoofila? Atunci toti iubitorii de animale sunt zoofili? Daca ai copil ti-l lasi brambura prin parc? Atunci ce pedeapsa vezi pentru pedofili?

        • Sti tu ce sunt aia copii ? Slobozimas pe crucea matii luatias toti mortii in catarg de baba marginalizata si schizofrenica ce esti . Maidanezii trebuie tocati cu barda si toporu facuti carne tocata pentru fast-foodurile din china vietnam si cambogia si voi astia fanaticii schiozofrenici trebuie sa fiti castrati zilnic cu ranga de otel din 6 in 6 ore slobozimas pe coliva ta de sclava .

          • Mihaela, tu nu vezi ca idiotul care se ascunde sub ”eutanasiati maidanezii” e un psihopat crescut in cine stie ce mahala? Si nesimtitii astia de la Nasul TV ii aproba comentariile. Deci sfatul meu e sa nu mai ai de a face cu cloaca asta.

Comentariile sunt închise.