ion-cristoiu_94328300Mă număr printre analiștii care văd în orice strănut al unui politician un gest gîndit a provoca o tresărire în clasa politică.
Nu de puțin ori însă m-am văzut obligat să recunosc că m-am înșelat.
Printr-un fapt, printr-o vorbă, se exprimase omul și nu omul politic.

Recent, la Adevărul Live, abordînd situația din PSD, Traian Băsescu a invocat un nume dintre liderii partidului:
„Spre exemplu, eu ma uitam la un om care nu m-a menajat deloc: CATALIN IVAN – este un tip curat, istet, europenizat, care pare a fi un socialist european, care ar fi putut fi o solutie exceptionala pentru ei. L-am vazut cand a incercat sa ridice putin glasul cum a fost bagat la fund imediat de generatia lui LIVIU DRAGNEA”.

Traian Băsescu făcuse publică părerea sa bună despre un tînăr aflat de mai mult timp în conflict cu Conducerea.
De aici s-a plecat pentru a se ajunge la ipoteza unei manevre prin care Traian Băsescu urmărise o lovitură politică.
S-a stîrnit chiar și o mică tulburare în heleșteul nostru politic.
Tot tărăboiul s-a zidit pe teza că Traian Băsescu n-avea o părere bună despre Cătălin Ivan, dar că, din nevoia de a zăpăci nițel PSD, elogiase un disident.

Realitățile stau diferit.
Cu ceva timp în urmă, întîrziind nițel cu Traian Băsescu după un taifas la B1Tv, dînd curs unei tradiții a relațiilor dintre invitați și autorii de interviuri, a venit vorba de desemnarea lui Liviu Dragnea ca președinte interimar nestatutar la ședința CExN.
Liviu Dragnea are în față un proces care se poate încheia oricînd cu o sentință de condamnare cu executare.

Cum dracu! am exclamat eu, liderii PSD, politicieni hîrșiți, cu responsabilități față de soarta Partidului, au decis să fie conduși de cineva aflat cu pistolul la tîmplă. E ca și cum călătorii dintr-un Boeing s-ar lăsa pe mîna unui pilot care, din cînd în cînd, poate să-și piardă cunoștința. Poate să conducă avionul pînă la aterizare. Dar la fel de bine, poate să cadă cu tot cu avion.
Apoi, Liviu Dragnea, deși un bun politician și un bun manager de partid, are o imagine catastrofală ca Baronul baronilor locali. Au crescut între timp generații de alegători care vor altfel de politicieni decît cei întruchipați de Liviu Dragnea.
Nu se găsesc în PSD și astfel de oameni? am întrebat eu retoric, mergînd mai departe:
De ce nu-l aleg pe Cătălin Ivan? Nu-l știu decît din presă, dar mi se pare un politician modern, europenizat, unul care pe un aeroport din Occident nu sare în ochi ca tip din Est.

Spre surprinderea mea, Traian Băsescu m-a confirmat. Avea și el o părere bună despre Cătălin Ivan, în care vedea, așa cum a zis la Adevărul Live, un lider PSD în stare să dea partidului o nouă față.
A mai zis Traian Băsescu ceva despre o femeie, dar avînd în vedere că e măritată, nu-mi pot permite să transcriu aici spusele sale despre relația dintre Cătălin Ivan și respectiva.

Așadar, Traian Băsescu – omul are o părere bună despre Cătălin Ivan.
Sau mai precis, așa cum a ținut să-mi precizeze, fostul președinte Traian Băsescu are o părere bună despre Cătălin Ivan.

N.B Am redat această discuție cu Traian Băsescu numai după ce i-am obținut aprobarea, avînd în vedere că fusese vorba de o discuție off the record. Una dintre regulile pe care le-am respectat cu strășnicie în cei 25 de ani de presă liberă a fost și aceasta:
O discuție care s-a dus off the record nu se dă publicității de către un ziarist fără aprobarea interlocutorului nici în fața plutonului de execuție!

sursa: cristoiublog.ro

2 COMENTARII

  1. „Mă număr printre analiștii…”
    Asta chiar se crede analist! Tovarase „maestre” MEDIOCRU; mata esti ANAL-ist! Nu analist!

  2. PSD-ul are multi oameni mai in virsta decit penalii Ponta si Dragnea.
    Prostanacii astia, se complac si fac slus la cheremul puscariasilor de frunte, astia doi.
    Sinteti zero barat bai muhaelelor, ati imbatrinit degeaba, Iliescu, cel mai mare golanoi al vostru e in libertate si nu raspunde pentru crimele „revolutiei”, sinteti mindrii mai besinosilor batrini ce sinteti ?

Comentariile sunt închise.