ion cristoiuLuni, 14 septembrie 2015, noul ambasador al SUA la București, își va prezenta scrisorile de acreditare președintelui Klaus Iohannis.
Ceremonia a fost programată luni, la început de program săptămînal, pentru ca bugetarul Klaus Iohannis să aibă mintea odihnită după zilele de week-end.
De trei ani, mai precis din 14 decembrie 2012, Ambasada SUA la București a fost condusă de cine s-a nimerit să vină la rînd pe lista personalului. La început, de însărcinatul cu afaceri, apoi de însărcinatul cu afaceri ad interim.
Dacă mai dura absența unui ambasador titular, după principiul cine vine la rînd pe listă, la un moment dat, Ambasada Americii la București ar fi fost condusă de femeia de serviciu. Ceea n-ar fi fost chiar surprinzător dacă ne gîndim că de regulă din zona celor care dau cu mopul sunt ofițerii CIA sub acoperire de angajați ai Ambasadei.

Deși condusă de niște neica nimeni în țara lor – după ce pleacă de la noi sunt plasați la Departamentul de Stat într-un birou cu încă vreo patru funcționari, visînd la vremurile cînd erau la București Guvernatori – Ambasada SUA a fost timp de trei ani o permanență în visările mai mult sau mai puțin erotice ale babuinilor din politica și din presa românească.
O invitație la Ziua Americii a dat politicianului sau jurnalistului român o beție ca de drogat. Dacă invitația n-a mai venit, politicianul sau jurnalistul român n-a mai avut somn, întrebîndu-se cu ce-a supărat.
Cum dădea cineva un pîrț în politica dîmboviețeană cum se grăbea un ziar, o agenție de presă, un site să întrebe la Ambasadă cum e văzut pîrțul de partenerul nostru strategic.
Păi, dacă la o Ambasadă a SUA condusă de înlocuitori a fost un adevărat pelerinaj, vă imaginați ce va fi acum, cînd, în fine, a fost numit un ambasador plin?

N-am nici o îndoială că mulți politicieni și jurnaliști români și-au pus un semn în fața Ambasadei, ca pe vremuri românii la lapte, pentru a fi printre primii la coada de cîțiva kilometri care se va face din zori.
Asta după ce, în chip fatal, își vor călca chiloții la dungă și-și vor da ciorapii cu apă de gură, să fie la înălțimea momentului.

Nimic de mirare în locul și rolul pe care-l joacă ambasada SUA la București.
Cînd am fost la Kabul am văzut că Ambasada SUA e situată pe un deal, astfel încît s-o vadă că e există și veghează asupra democrației lor toți afganii.
Între noi fie vorba, mulți n-o mai văd, pentru că sătui pînă-n gît de democrația pentru care americanii le-au dat cu bombe-n cap, au șters-o în Europa.

Și mă întreb:
Cum de n-au plasat americanii Ambasada lor pe un vîrf de Deal la București, s-o vedem de jos în sus noi, prea plecații servitori ai noii Puteri protectoare, urmînd atîtot Puteri protectoare din Istoria noastră: Imperiul Otoman, Imperiul lui Hitler, Imperiul lui Stalin.
Cum n-avem un deal pe măsura Ambasadei SUA?
Ridică unul prin Ordoanță de urgență Guvernul Meu, condus de Cătălin Predoiu!

sursa: cristoiublog.ro

3 COMENTARII

  1. Tonomatul comunist molfaitor de rahat Cristoiu e in continuare foarte complexat ca Johannis nu baga in seama viermii precum e acest Cristoiu. :))

Comentariile sunt închise.