ion-cristoiu1Relațiile româno-maghiare au ajuns în aceste zile într-unul dintre cele mai tensionante puncte din istoria noastră postdecembristă.
Următorul moment ar fi în chip logic chemarea ambasadorului nostru de la Budapesta, dacă nu chiar ruperea relațiilor diplomatice.

În istoria postdecembristă, astfel de momente, puține dacă le raportăm la tensiunea de acum, au avut drept temei acțiunile iredentiste ale Guvernului maghiar.
Uneori acest acțiuni erau pe bune, cum s-ar spune, și atunci reacția noastră severă a avut justificare.
Alteori, aceste acțiuni erau mai mult de paradă și, atunci, reacția noastră disproporționată și-a avut rădăcina în nevoia unei diversiuni care să abată atenția de la o chestiune gravă internă.

Scandalul din aceste zile se constituie într-o premieră pentru relațiile româno-maghiare:

  1. Nu-și are temeiul într-o acțiune a Budapestei în chestiunea Ardealului, ci în chestiunea imigranților.
  2. Nu-și are izvorul în inițiativa Budapestei, ci în inițiativa Bucureștilor.

Pe cristoiublog.ro de miercuri, 16 septembrie 2015, am evidențiat că România e cea care a atacat prima prin iresponsabilele declarații ale lui Victor Ponta.
Notam că din punctul meu de vedere, gardul lui Victor Orban nu e o soluție europeană. Cu toate acestea, deși fără o responsabilitate în statul român, nu m-am apucat să denunț gardul și alte măsuri de pe poziții de ONG-istă din Australia. Am urmărit în ultimul timp cu mare atenție desfășurarea celei mai mari Crize din istoria postbelică a Europei, o Criză provocată de un Exod uman echivalent cu o invazie amintind de cea a popoarelor migratoare de pe vremea Imperiului roman. Probabil că mulți români se întreabă de ce nu-i lasă Victor Orban pe miile de imigranți să treacă prin Ungaria. În definitiv, vor spune acești români, imigranții vor să ajungă în Germania. Sunt posibile următoarele explicații:

  1. Simpla trecere a miii de oameni în dezordine printr-o țară provoacă pagube greu de estimat. S-a gîndit vreun român dacă i-ar conveni ca trenurile, autobuzele, șoselele noastre să fie năpădite de mii de oameni în drum spre Ungaria? Mi se pare o prostie să stai pe margine, ca noi, în timp ce vecinul se confruntă cu o situație dramatică și să-l bombăni că nu reacționează cum trebuie la această provocare.
  2. Germania, Austria, Elveția, mai nou Franța și-au baricadat frontierele. Există riscul ca mii de migranți, respinși de nemți și de austrieci, să se stabilizeze pe teritoriul Ungariei. Drama insulelor grecești, năpădite de imigranți fără nici cel mai mic ajutor de la UE, stă dovadă că în fața Dezastrului, țările UE se descurcă pe cont propriu.
  3. Potrivit Acordului Schengen Ungaria, ca frontieră a Spațiului, e obligată să nu lase în Spațiul Schengen cetățeni străini de Spațiu fără pașaport. De remarcat că Ungariei nu i s-a spus că în cazul imigranților legile Schengen nu mai funcționează. Prin urmare, deocamdată, Ungaria caută să-și îndeplinească obligațiile decurgînd din spațiul Schengen. Germania a introdus control sever la frontiere. Întrebare: Dacă Germania ar fi fost în locul Ungariei, cum ar fi procedat Angela Merkel? Ar fi lăsat să intre în Germania mii de imigranți?
  4. Imigranții n-au comportament de refugiați. Războiul de la granița sârbo-maghiară de miercuri seara spune că în orice moment sînt dispuși să apeleze la violență.

Repet, poate soluțiile lui Victor Orban nu sînt cele mai de secolul XXI. Dar soluțiile Germaniei de a suspenda Schengen sunt chiar moderne? Dar mobilizarea Armatei de către Elveția e chiar modernă? Dar refuzul unor țări est europene de a primi refugiați e modern?
Ar fi însă nedrept să mă apuc eu să-i dau sfaturi unui lider politic confruntat cu o Criză căreia nici Germania, nici Franța nu-i dau de leac.
Și dacă eu, jurnalist, mă abțin s-o fac pe europeanul dintr-o situație în care-mi permit s-o fac, cum să-mi explic incredibila campanie pornită de Victor Ponta împotriva lui Victor Orban într-o chestiune asupra căreia nimeni nu i-a cerut să se pronunțe?

Lăsînd deoparte posibilitatea ca premierul să fi clacat nervos din cauza problemelor sale cu DNA și a bocancilor în gură pe care-i primește de la Liviu Dragnea rămîn următoarele posibile explicații:

  1. Victor Ponta e deja pe ducă din funcția de premier. Și pentru a dovedi că mai poate deschide gura, fără să se trezească cu un dos de palmă, l-a luat pe Victor Orban în vizor, singurul care nu-i poate administra o scatoalcă.
  2. Victor Ponta, urmînd exemplu valeților de la Antena 3, a rămas fixat în războiul cu Traian Băsescu. De fapt nu cu Victor Orban se ceartă Victor Ponta, ci cu Traian Băsescu. La fel ca în campania electorală, în timp ce el se ocupa de Traian Băsescu, alții se ocupau strașnic de el. Cînd nu va mai fi nimic, își va da seama că alții îi erau adversarii.
  3. Criza a fost declanșată de Erdogan al Turciei. Nu-i exclus ca Victor Ponta să-i întoarcă astfel lui Erdogan cadoul care a fost tratarea în clinica familiei Erdogan.

Sînt și alte posibile explicații ale acțiunilor iresponsabile ale lui Victor Ponta în relațiile dintre România și Ungaria.
Indiferent de ele, un lucru e sigur:
Rămînerea lui Victor Ponta în funcția de premier e un atentat la siguranța națională!

sursa: cristoiublog.ro

17 COMENTARII

  1. GUVERNUL UNGARIA VOR SA APARE CETETENI DE TRAGEDIE CU EMIGRANTI!!!! LA NOI PREMIERULPONTA NU CAPABIL SA SALVAZA VIATA CITVA CETECEN LA O PRABASINE DE AVION SAU ELICOPTER!!!! CE FACEA PONTA DACA ERA IN SITUATIE UNGARIE UNDE A TRECUT PESTE 200000 DE REFUGIAT!!!!

    • Ioi, Istenem!
      Guvernul Ungaria vor sa apare ceteteni de tragedie emigrant fecand gard sirme fere curente, nu voit omorat la ele.
      Che nu voit se lipseste la noi, unguroaice senetos, un bucat de ..le venit keleti országokban, ioi, vrut spune tzerile de la reserit, in felul ingyen, ioi, vrut spune gratis
      Superat tare Cicciolina chind auzit.
      Picsa làba la rumun büdös (büdös olah in limbul meu)

      ( precizare: mare ti-e gradina Ta, Doamne, da’ ce sa facem, ai sadit-o cu dreapta Ta)

  2. TDF-Are foarte mare dreptate mahatma,sasul a facut pasi inapoi [mari].Putea sa termine de mult cu Ponta dar sa complacut ca sa aiba pe cine sa dea vina pentru nerealizarile dansului asta pe de o parte,pe de alta parte Ponta din servilism ia suplimentat de cate ori a vrut neamtul bugetul presedintiei si nu mai amintesc cum ia folosit Iohanis,sunt fapte cunoscute de toata lumea.Si acum daca tot a-ti pomenit de iesirile la rampa ale lohanis,eu am avut impresia de multe ori ca asist la o sedinta a M.A.N. din vremuri de trista amintire,lipseau aplauze si urale prelungite,acelas logos cu tenta de opereta,cu vom face .vom drege,bla bla..nu sau vazut pana acum rezultate.Poate domnul Iohanis vrea s-o imite pe regina Marii Britanii care se adreseaza o data,de doua ori pe an parlamentului si guvernului,dar aici suntem in Romania si e mult de lucru Daca sunteti fan Iohanis spunetii sa puna osul la treaba ca asa nu mai merge.
    I-mi foarte mult ce a postat mahatma

  3. PSD – UNPR – PNL știau . Ni l-au impus. Îl țin cu forța ”acolo”.

  4. Nene Cristoiule,
    cum dreaq e pe duca nenorocitul asta?
    Matale nu vezi ca face ce vrea?
    Nimeni, cu exceptia DNA ( si stai sa vezi,,,), nu-l ia de turul pantalonilor sa-l arunce la gunoi, unde ii este locul ( cam de prea mult timp).
    Se plimba toata ziua ca voda prin loboda si doar o parte a presei mai latra din cand in cand. La luna, mosule.
    Presedintele e un sas tampit care face pas cu pas, dar de-a-ndaratelea.
    E atat de putred sistemul asta incat nenorocitii din spatele mitomanului patologic, daca-ar muri, ar fi in stare sa-l tina la fereastra de parca-ar fi viu.
    Statul, practic, NU EXISTA.
    Exista doar grupuri de interese care fac cu tara asta ce vor muschii lor.
    Doar o noua revolutie ne-ar mai putea face bine. Da’ cin’ s-o faca. Ca mamaliga nu mai pocneste pentru ca nimeni nu mai are interes sa o faca sa pocneasca.
    Iar singura n-are trotil, n-are fitil.
    Intr-un cuvant, suntem de rasul curcilor, nene.
    Vai de mama noastra!|

    • E buna gandirea ta pana la un punct, mahatma, exceptand cuvintele de Ferentari asemanatoare cu cele ale mitomanului. O fi el sas,dar nu uita ca are totusi, si oar’ce gene nemtesti, da… de alea vechi; noi suntem obisnuiti ca de 10 ani sa traim alaturi de scarbele dintre mitoman si Base.In putinele iesiri la rampa ale sasului, nu mi-a displacut de loc modul de expunere, fara circ, fara injurii, pe un ton normal, pe un ton de presedinte de tara. Ar fi multe de spus, dar revin la ceea ce ai scris. Asa este, lyke.

      • Mosule,
        nu e Ferentari.
        E doar un usor pamflet.(Ca noi romanii facem un pic de haz la necaz.)
        Or, un pamflet n-are șarm fără un pic de condiment.
        Întelesu-m-ai?

      • Și apropo de sas.

        Eu, personal, consider că una dintre cele mai mari tragedii întâmplate acestui popor (din care sunt mândru că fac parte – mă refer la cel românesc) este plecarea sașilor din Transilvania (din motive economice, ca și refugiații de azi, geaba sustin unii ca din motive politice – din motive politice ca ale sașilor puteam să plecăm toți).

        Știi de ce? Pentru că fără să o știe, nici să o vrea expres, ei erau punctul de echilibru între români și mogiori.

        Ia citește mata(pardon de ferentari), să înțelegi, un pic de istorie.
        Ai auzit de Stephan Ludwig Roth?
        Știi că sasu’ ăsta (pardon de ferentari) a fost condamnat la moarte de către Dieta de la Cluj pentru că a apărat, într-un mod cel puțin elegant, nația, amărâta de nație românească ( care nu era recunoscută la vremea aceea ca „natio recepta”), zicând, împotriva legiferării limbii mogiore(pardon de ferentari) – asta la dieta din 1842 –

        „În Transilvania nu este necesar să fie impusă o limbă prin votul Dietei pentru a fi folosită de toată lumea, fiindcă această limbă există, ea nefiind nici limba germană, nici limba maghiară, ci limba română, pe care o cunosc toţi chiar fără s-o fi învăţat. Oricând se întâlnesc doi inşi (transilvăneni) de neam diferit, neputându-se înţelege în propria lor limbă, graiul românesc le este la îndemână spre a servi de tălmaci.
        Faci o călătorie, mergi la un târg – toată lumea ştie româneşte. Limba română (spre deosebire de germana ori maghiara) o înveţi aproape fără să vrei, din contactul zilnic de pe stradă. Dintr-o dată observi că ştii româneşte.”

        Iar apoi, la procesul, în urma căruia a fost condamnat la moarte -1849- PENTRU SUSȚINEREA DREPTURILOR ROMÂNILOR ÎN TRANSILVANIA, la întrebarea:

        „Pe ce vă susțineți afirmațiile?”

        el a răspuns:

        „Vă rog să-mi spuneți Dvs., dacă se întâlnesc un mogior care nu știe săsește cu un sas care nu știe ungurește, în ce limbă se înțeleg?”

        Asta om!
        Și ca el au fost mulți sași, pe care îi respect în mod deosebit

        Nu pulifriciu’ (pardon de ferentari) ăsta de sas bătut în cap care ne e președinte.
        De fapt președintele cui e? Că al românilor nu arată a fi.

        GHINION, mare GHINION, nene, avurăm?

  5. ….oare cine-l protejeaza si-l apara pe acest mascarici tradator si vanzator de tara ,de nu-l poate da jos nimeni la cat de rau a facut tarii si locuitorilor ei ?…nu stiu ce mai asteapta cei care pot face acest lucru ,sau vor sa-l vada cum ne ameninta cu pusca sau o bomba ca sa-l debarce ?….domnilor care aveti putere ce mai asteptati ?….sa ne rugam in genunchi sa zbieram in piata mare !….ce drak mai vreti !…asta fura si distruge tot si ramane tot in picioare ?…aveti mila de o tara si un popor care a ajuns la limita puterii ,,,,,,stam si privim cum ne distrug tara si bogatiile ei ca sa nu mai zic vietile noastre si a copiilor nostrii !

    • @dodo . Cine il protejeaza pe eunuc ? Pai citeste nene sondajele . 68% din romani sunt gata sa voteze tot cu PSD . Poporul asta al nostru ori este anesteziat ori s-a imbecilizat de atatia politicieni si politica imbecila. Daca s-ar face cunoscut pe Facebook ca la universitate PSD ul distribuie faina gratis , mama , Bucurestiul s-ar blocat in 10 minute .
      Ba, eu sunt prost ?

  6. De acord cu dumneavoastra !
    Victor Viorel Ponta e un pericol national de cind l-au racolat serviciile romane in Franta, primul boschetar prin parcurile Parisului si l-au spijinit sa poata intra intr-a 12 la liceu in ianuarie dupa ce absentase mai mult de un semestru si-apoi l-au bagat, tot serviciile romane la Facultatea de Drept Bucuresti.
    O sa dai seama de astea, boschetarule, cit de curind !

  7. S-a trezit si asta sau nu l-a mai platit mitomanul comunist plagiator hot si evazionist Poanta…

  8. si iohanis ce face? dece tace? nu-si da seama ca ungurii aplica LEGEA? nu e clar ca ponta face ORICE ca sa spere ca poate fi apreciat in u.e? chiar daca acest chinezoi cu 3 ani in urma, impreuna cu cei din pnl si psd(adica usl-ul) ii spuneau angelei merkel sa-i dea lui basescu o bucata de pamant in germania, ca sa se joace de-a presedintele? cum e nea iohanis, ai uitat si matale? de-aia nu spui nimic, DE FRICA! teama ca „dottore”, ar putea spune multe mizerii despre cei 7 ani in care ati fost asociati, cu SINGURUL scop de a-l debarca pe basescu de la presedintie. sa stii ca nu toti romanii sunt spalati pe creiere. si, mai ales, NU TOTI ROMANII AU MEMORIA SCURTA!

    • Bati campii cu talent… Ce sa faca Johannis? A scris deja ca Poanta e iresponsabil. Daca nu-l da jos parlamentul sau DNA, mitomanul nu pleaca dus de acolo nicicum! Johannis nu e dictatorul Romaniei sa dea jos pe cine vrea cand vrea.

Comentariile sunt închise.