Ion-CristoiuJoi, 9 septembrie 2015, Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat în Parlamentul European poziția Comisiei Europene față de ceea ce se numește Criza refugiaților, deși eu cred că e mult mai corect, mult mai aproape de adevăr, să-i zicem Criza Noii Migrații a Popoarelor.
Pentru cine nu știe zicem și pentru cine a uitat reamintim că Jean-Claude Juncker e șeful de Guvern al Uniunii Europene.
Pentru asta beneficiază de un salariu uriaș, de privilegii materiale și politice ieșite din comun.
Ca în cazul oricărui șef de Guvern, în schimbul avantajelor fabuloase pe care le are ca ins fizic, Jean-Claude Juncker trebuie să fie atent la realitățile UE, să descopere Crizele și să propună soluții pentru Rezolvarea acestor Crize.

Discursul din fața Parlamentului European recunoaște că Uniunea se confruntă cu una dintre cele mai mari Crize din Istoria ei:
„De la începutul anului, aproape 500.000 de oameni au ajuns în Europa. Majoritatea vastă a acestora se refugiază din Siria, fug de teroarea Statului Islamic, din Libia sau de dictatura din Eritreea. Cele mai afectate state membre sunt Grecia, cu peste 200.000 de refugiaţi, Ungaria, cu peste 170.000 şi Italia, cu 120.000. Cifrele sunt impresionante, pentru unii – înfricoşătoare. Dar acum nu este momentul să ne fie frică. Este timpul pentru măsuri curajoase, hotărâte, concertate, adoptate de Uniunea Europeană, de statele sale membre şi de instituţiile sale.”

Cînd termini de citit pasajul îți zici: Mamă, mamă! Să vezi acum pachet de măsuri „curajoase, hotărâte”!

Continui cu lectura Discursului, ajungi la final și te freci la ochi:
Măsurile „curajoase, hotărîte” la care a ajuns Comisia Europeană – Guvernul UE – după aproape o lună de balamuc total pe continentul european – țări membre ale UE precum Grecia, Ungaria, Austria, au fost date peste cap de valurile de refugiați, opinia publică a fost manipulată mărunt-mărunt de mașinăria mediatică pornită pe bocitul imigranților, trenurile au fost luate cu asalt de noii migratori, migratorii cu smartphone, în multe țări crește xenofobia – se reduc la una:
Impunerea de cote obligatorii pentru țările membre ale UE, cote stabilite prin birouri, fără minima consultare a fiecărei țări a Uniunii, fără minima încercare de a convinge țările reticente la această măsură.

De fapt, premierul Uniunii Europene n-a făcut altceva decît să transforme în obligatorii, mărindu-le urieșește, cotele voluntare pe care a încercat să le vîre pe gît țărilor europene la Consiliul din iunie 2015.

Altfel spus, uriașa Birocrația de la Bruxelles, pentru care cetățenii UE plătesc taxe și impozite, s-a scremut timp de o lună pentru a înlocui cuvîntul voluntar cu cuvîntul obligatoriu și a adăuga la numărul de imigranți stabiliți în iunie pentru fiecare țară un număr suplimentar, dictat de sporirea cantității de persoane care trebuie primite.

Marea provocare reprezentată de valul de imigranți care iau cu asalt pămîntul european cerea din partea celui care e șeful Guvernului UE răspunsuri la următoarele întrebări:

  1. Măsurile privind cotele obligatorii sunt valabile doar pentru imigranții care au reușit să ajungă străbătînd Mediterana sau sunt valabile și de acum în vecii vecilor Amin? Altfel spus, Claude Junker nu ne-a asigurat că asaltul imigranților se va opri în perioada următoare în urma unor măsuri ale UE.
  2. Persoanele repartizate fiecărei țări vor sta în țara respectivă pînă cînd se încheie Războiul civil din Siria, sau vor sta pînă la sfîrșitul vieții lor, integrate în viața social- economică a țării respective?
  3. Claude Junker a pus Criza pe seama terorii provocate de ISIS în rîndurile cetățenilor sirieni. Există vreun Plan al UE de creare a posibilității acestor cetățeni de a se întoarce în Siria?
  4. Tragedia imigranților e exploatată de rețele de trafic de persoane, mult mai periculoase prin cinismul cu care pun în pericol viața a mii de oameni decît rețelele de trafic de droguri. Are de gînd UE să ia măsuri împotriva acestor rețele, împotriva celor care se îmbogățesc aruncînd pe țărmurile Europei mii de cetățeni?
  5. Ce va face UE dacă spre Europa vor porni și cetățeni ai țărilor din Africa zguduite de războaie civile? Le va asigura și acestora rămînerea în țările UE? Dar dacă, atrase de bogăția Europei, vor porni spre UE și cetățeni ai țărilor din Asia? Dacă, Doamne ferește! se declanșează un război civil în China, ce face UE? Primește un miliard de chinezi?

La nici una din aceste întrebări șeful Comisiei Europene n-a răspuns. Și dintr-un simplu motiv:
În Parlamentul European n-a vorbit șeful Guvernului UE, cel plătit să analizeze la rece o Criză a UE precum Noua Migrație, să caute și să descopere soluții pragmatice.
În Parlamentul European a vorbit un demagog mediocru, un bla-bla-gist de doi lei.

sursa: cristoiublog.ro

14 COMENTARII

  1. Eu as mai adauga despre Junker ;
    Un hot nenorocit ,un bandit care a facut avere printr-o imensa frauda fiscala pe cand era prim ministru al Luxemburgului . Nu se mai satura vere de bani?

  2. BRAVO DOMNULE EELINOR ATI PUS PUNCTUL PE I .

    DOAMNELE, SAU DOMNISORELE, POSTACE, DE PE ACEST SITE, MA ACUZA CA N-AR FI VORBA DE REFUGIATI ,CI DE IMIGRANTI, INTOCMAI CA BLA-BLAUL LUI CRISTOIU, VENIND CU IPOTEZA INGRATA CA, I-AM INUMARAT EU CITI SINT REFUGIATI,SAU CITI SINT IMIGRENTI ?.

    EU LE RASPUND, DOAMNELOR SAU DOMISORELOR, CA IN ACEST EXOD AL ,,IVADATORILOR ” SINT 3 CATEGORII SOCIALE :

    1 – REFUGIATI
    2 – IMIGRANTI
    3 -TERORISTI

    CARE ESTE MOBILUL PLECARII DIN TARILE LOR DE BASTINA ?

    RASPUNS :

    BOMBARDAMENTUL APOCALIPTIC, LA METRU PATRAT DESFASURAT DE CATRE MARILE PUTERI, PRINTRE CARE SI FRANTA , MAI PUTIN ANGLIA CARE NU A FOST LASATA DE PARLAMENT SA INTRE IN ACEST JOC APOCALIPTIC MURDAR.

    DACA , DOAMNELE SI DOMNISOARELE POSTACE, VEDEA O FOTOGRAFIE CU UN ORAS CA BUCURESTIUL BOMBARDAT LA METRU PATRAT, FARA A MAI FI,TIPENIE DE OM IN EL, NICI MACAR UN CINE SAU O PISICA VIE,NU MAI PUNEA PROBLEMA CA SI DOMNUL CRISTOIU CA REFUGIATII AR FI DE FAPT IMIGRANTI.111???…..

    • Pentru ca o taratura infecta sa latre atat de des ca europenii trebuie sa se lase inlocuiti de negriciosi trebuie sa ai ori o motivatie sentimentala, adica esti tu insuti negricios sau ai copii negriciosi fatati de o negricioasa, ori o motivatie financiara adica esti platit (cu maruntis) ca atatea alte gunoaie umane sa contribui si tu, dupa puterile tele, la genocidul lent dar sigur impotriva populatieie europene si româneşti.
      Acesti negriciosi vin din tari sigure, unde nu e razboi, deci nu sunt refugiati.Nu trebuie considerati nici macar imigranti ci colonisti.Pt ca asta sunt:niste colonisti adusi sa colonizeze Europa.

  3. Uniunea Europeana este condusa de niste politicieni cu capul patrat, care pot face tuturor mult rau. Romania poate primi refugiati, dar asta se decide la Bucuresti, si nu in biroul lui alde Junker sau in budoarul lui madam Merkel, care ar face bine sa-si lase la cosul de gunoi aroganta de mari sefi ai UE.

  4. DE LA PRIMA FRAZA, TE DESCONSPIRI DOMNULE CRISTOIU, CA ACOPERI ADEVARUL, CIND CAUTI SA INDUCI NEADEVARUL, IN CEI CE CITESC PE ACEST SITE, DESI, V-I S-A ATRAS ATENTIA ,IN NENUMARATE RINDURI CA, NU ESTE VORBA DE ,,IMIGRANTI” CI SE REFUGIATI.DE RAZBOI” .

    SPUNE-TI MAI BINE, POPORULUI ROMIN, PENTRU CINE LUCRATI ?

    • pakistanezul care si-a spart capul in gara din budapesta era refugiat de razboi ?
      Cica incepa sa se vanda destul de bine pasapoartele false siriene…

    • Nu serios,sunt toti refugiati de razboi? Ai aruncat un ochi pe lista cu tarile de origine ale celor care sunt acum in Ungaria? Ia vezi acolo, ca doar jumatate dintre ei sunt sirieni.Mai adauga la asta si faptul ca razboiul din Siria are ani la activ si uite ca hop! exact acum s-au trezit sute de mii sa ia cu asalt Europa.De ce nu mai demult? Asa ca da, e corect, sunt imigranti, cei mai multi, nu refugiati!

    • Decebalule, Sigmar Gabriel, un oficial al Germaniei a recunoscut ca este vorba de EMIGRANTI, ca Germania a imbatranit si ca in cativa ani nu va mai avea forta de munca care sa intretina masinaria economica a tarii. Deci acesti emigranti au fost chemati si adusi, nu au strabatut pe jos mii sau sute de Km, vin si din zone unde nu este razboi. Altfel de ce toti spun ca vor in Germania ? Pentru ca ea le-a promis locuri de munca, ajutoare sociale, moschei, etc. Asa ca Europa este islamizata cu buna stiinta. Deja un director de scoala dintr-o localitate unde sunt cazati multi sirieni a sfatuit fetele si pe parintii lor sa nu mai umble cu maneca scurta si cu rochii scurte ca sa nu-i atate pe islamisti. Curand le va spune sa poarte si broboada, din aceleasi motive. Est europenii nu sunt buni !

        • @dec . Ai dat-o in bara . Exista amandoua verbele
          Imigratie = se intra intr-o tara
          Emigratie= a parasi tara sa pentru o alta
          1-0 pentru jeni

  5. Bla-bla-gist de doi lei dar am ajuns la mâna acestor nimeni care se joacă cu popoarele, dacă un asemenea personaj poate fi șeful guvernului UE uniunea europeană nu mai are mult timp până își va da sfârșitul lăsându-ne cu ochii în soare.Cărui club ocult îi aparține acest individ pe mâna căruia ne-am lăsat,nori de furtună la orizontul Europei.

Comentariile sunt închise.