646x404Lovitura militară de stat eşuată din Turcia, care a avut loc pe 15 iulie şi care a declanşat o serie de represalii fără precedent din partea autorităţilor de la Ankara, riscă să aibă consecinţe grave şi în Europa. Cel puţin în ţările în care există comunităţi însemnate de turci.

În Germania, unde comunitatea turcă numără în jur de 3,5 milioane de persoane, autorităţile din domeniul siguranţei, precum şi mai mulţi politicieni se tem deja că ar putea izbucni conflicte între naţionaliştii turci şi simpatizanţii Partidului Muncitoresc Kurd sau alţi opozanţi ai preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, notează cotidianul german „Die Welt“.

Imediat după puciul eşuat, pentru care Ankara îl consideră responsabil pe clericul islamist Fethullah Gülen, 3.000 de persoane cu origini turceşti s-au adunat, sâmbăta trecută, în faţa ambasadei Turciei din Berlin, scandând numele preşedintelui turc şi „Allahu akbar“ („Allah e mare“, în trad.).

La Frankfurt şi Hamburg au demonstrat în jur de 1.500 de persoane, iar la Essen, aproape 5.000. La Gelsenkirchen, în jur de 150 de susţinători ai lui Erdogan au atacat un club de tineret al Organizaţiei Hizmet, ce aparţine mişcării Gülen.

În România, circa 20 de oameni s-au strâns, joi seară, pentru a protesta în tăcere, în faţa Ambasadei Turciei la Bucureşti, ca urmare a miilor de arestări şi destituiri operate de autorităţile turce după eşuarea loviturii de stat, manifestanţii anunţând pe reţelele sociale că sunt alături de cei care suferă pe nedrept şi de cei care vor o Turcie democrată şi seculară.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro