CTP: Intelectualii Lui

In editorialul, publicat in ziarul Gandul, Cristian Tudor Popescu face o comparatie intre intelectualii din vremea lui Iisus si cu intelectualii romani de astazi. Concluzia editorialistului este ca intelectualii romani nu vor putea ajunge la Dumnezeu pentru ca nu tin cont de invataturile morale biblice: “Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona”. Mai mult decat atat, autorul sustine ca intelectualii romani par a fi “cufundati in Dumnezeu”, dar in acelasi timp “il slujesc pe Diavol”.

“Ce face Iisus în predica de pe munte va teoretiza Lenin, reluând o idee a lui Plehanov. În aparatul bolşevic, propagandistul nu se adresează maselor. El instruieşte grupuri mici de membri de partid, cărora le explică mai multe idei complexe, structurate într-o ideologie. Aceştia, la rândul lor, se adresează mulţimilor, transmiţându-le câte o idee, formulată simplu, penetrant şi repetată de cât mai multe ori- ceea ce se cheamă agitaţie. Îmbinarea celor două procedee s-a numit agitprop.

Adresându-se ucenicilor, Iisus face propagandă ca un ideolog-şef. Exprimându-se apodictic, fără umbră de îndoială în legătură cu cele spuse şi fără să admită replică, El le comunică viitorilor agitatori idei multe, surprinzătoare, nu uşor de asimilat pentru nişte credincioşi evrei ortodocşi ai acelor vremuri. În înşiruirea numită Fericirile, le cere să fie blânzi, capabili de compasiune până la lacrimi, însetaţi de dreptate, milostivi, curaţi cu inima, făcători de pace… Toate sunt însuşiri subsumate bunătăţii morale, nu raţiunii, inteligenţei sau erudiţiei. Nu cunoaşterii raţionale, ci simţirii. Iar răsplata e de natură divină.

Şi totuşi, tocmai prima dintre Fericirile decretate de Iisus a fost şi este legată în logica publicului, religios sau nu, de inteligenţă: „1. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăţia cerurilor”. Săraci cu duhul, adică înceţi la minte, ignari, uituci, creduli- cu un cuvânt: proşti. La Dumnezeu au acces garantat proştii, pare să fi spus Iisus.

Ceea ce nu e neapărat rău. Dar de aici s-ar putea deduce că mintoşii, intelectualii, vor rămâne să zgrepţăne pe la porţile Raiului, dacă ne gândim la ce spune Iisus mai la vale ucenicilor: „Căci de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. Fariseii sunt păzitori ai ritualului religios la vechii evrei, pe cât de habotnici, pe atât de ipocriţi, căci obiectivul lor nedeclarat era apărarea privilegiilor păturilor înstărite citadine, upper-middle class. Ei pot fi consideraţi tot atât de intelectuali cât politrucii Armatei Roşii.

Dar cărturarii? Adică savanţii, oamenii de ştiinţă, de cultură- să fie respinşi oare de Dumnezeu? Nicidecum. Căci „cărturar” însemna altceva pe atunci, în Iudeea: era un soi de jurisconsult care extrăgea din dogma mozaică norme de drept pentru uzul poporului. În mare, aceste „explicări” erau fabricate ca să ţină în frâu masele în raport cu clasele dominante, să conserve ordinea socială, establishment-ul. Deci, cărturarii, ca şi fariseii, nu erau altceva decât manipulatori, care puneau cu făţărnicie cuvântul lor între popor şi Dumnezeu. Iisus îi pomeneşte ca pe nişte categorii umane nocive în registru moral, nu intelectual. Confruntându-se cu aceştia la scenă deschisă, pescarii de oameni instruiţi de Iisus trebuie să rupă plasa manipulării prin agitaţie creştină. Şi pentru îndeplinirea acestei misiuni periculoase, Mântuitorul le spune: „Să fiţi înţelepţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii”, legând indisolubil inteligenţa de moralitate.

Şi atunci cum rămâne cu cei „săraci cu duhul”? Cheia interpretării adecvate logic predicii de pe munte cred că stă în expresia folosită în cazul altei Fericiri de către Iisus: „Fericiţi cei curaţi cu inima”. Deci, nu curaţi la trup sau la haine, ci având inima curată, prepoziţia „cu” funcţionând ca în expresia „sufăr cu inima”. „Săraci cu duhul”- mai întâi, „duh” tradus prin „inteligenţă” nu îşi are locul în contextul Fericirilor enunţate de Iisus. Cum spuneam, acolo e o înşiruire de calităţi morale, sufleteşti. Prin urmare, duh trebuie să aibă sensul său primordial, derivat din materiala respiraţie, răsuflare, către metafizicul „suflet”. Săraci cu sufletul înseamnă, raţionând ca şi în cazul construcţiei „curaţi cu inima”, nu săraci neavând de niciunele, ci simţindu-te sărac, adică independent de bunurile materiale, nepunând preţ pe ele, chiar dacă locuieşti în palate şi ai grămezi de arginţi. Numai cei ce în sufletul lor pot renunţa oricând la averile pământeşti vor primi în schimb absolutul posesiunii- împărăţia cerurilor. Săracii cu duhul, înţeleşi astfel, se regăsesc în poruncile 31 şi 33, cap. 7, ale predicii de pe munte, după Matei: „Deci, nu duceţi grijă, spunând: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? […] Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”.

Pentru Iisus Hristos, inteligenţa, cunoaşterea, nu înseamnă un păcat. Intelectualii pot ajunge la Dumnezeu, cu o singură condiţie, morală: „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei, cap.6, 24).

Ba putem! – par să spună intelectuali români ai zilei de azi, şi de ieri, pretinzând că sunt adânc cufundaţi în Dumnezeu, în vreme ce îl slujesc pe Diavol”.