Liderul opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi,  a afirmat că vederea lui e aproape pierdută din cauza incidentului de la finalul lunii aprilie când a fost stropit cu un lichid verde, scrie b1.ro

Doctorul care i-a acordat îngrijiri medicale i-a spus că și-a pierdut vederea în proporție de 80%. Medicul nu i-a dat mari șanse de remediere a situației.

Liderul opozant a mai trecut printr-o experiență asemănătoare în acest an, fiind stropit cu un lichid de aceeași culoare, însă atunci nu a pățit nimic.

După cel de-al doilea incident, opozantul rus a ajuns la spital cu arsuri grave la ochiul drept, iar medicul i-a spus că lihidul cu care fusese stropit mai conținea o substanță în afară de dezinfectant, însă nu a putut spune concret despre ce a fost vorba, potrivit Digi24.

Aleksei Navalnîi se confruntă cu o situație dramatică din cauza pierderii vederii, însă nici măcar acest lucru nu l-a lăsat fără simțul umorului. Acesta a postat pe rețelele sociale o fotografie cu el editată spunând că Rusia va avea un președinte cu un ochi alb.

Polițiștii au demarat deja o anchetă pentru a-l prinde pe făptaș, însă Navalnîi este dezamăgit de modul în care evoluează lucrurile spunând că nu a fost audiat niciunul dintre susținătorii săi și nici nu au fost vizionate filmările surprinse de camerele de supraveghere.

Aleksei Navalnîi și-a manifestat dorința de a candida la alegerile prezidențiale din Rusia pentru a-i lua locul lui Putin în anul 2018.