anafDUBLU ÎNȚELES. Slogan de un umor involuntar pentru campania prin care ANAF încearcă să-i învețe pe români că este bine să-și plătească dările către stat. Dacă nu ar fi afișat și textul pe ecran, sloganul ANAF ar putea fi interpretat în două feluri. România funcționează cu taxele tale, este sloganul oficial al campaniei făcute de agenția Godmother, deși fără text, s-ar putea la fel de bine înțelege, cu sens, că „România funcționează cu taxe…letale”. 

Campania ANAF este parte a unui proiect european pe care organizația l-a accesat în urmă cu mai bine de doi ani. Programul a avut în urmă cu un an și jumătate partea de rebranding (detalii, AICI), iar pe 20 aprilie ANAF a lansat și campania de „educare și conștientizare fiscală a contribuabililor”, care promovează sloganul „România ”.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional și are o valoare de 1,6 milioane de euro.

Campania de creație a fost creată de Godmother, agenția care a câștigat contul în urma unei licitații, despre care paginademedia.ro a scris AICI. Contractul are o valoare de 382.000 de euro. Pe de altă parte, achiziția de spațiu publicitar este asigurată de o altă firmă, selectată tot prin licitație. Este vorba de Agenția de Publicitate Media Center, care gestionează un buget de media de 225.000 de euro.

Campania de conștientizare și educare fiscală a contribuabililor este difuzată simultan în presa scrisă, radio, tv, online și outdoor, potrivit reprezentanților ANAF.

 

sursa: paginademedia.ro

5 COMENTARII

  1. eu ma simt jignita de asemenea campanie cand nu se recupereaza din sechestrul pus pe banii furati de voiculescu de ex. 🙁 si vine statul sa ma oblige cu zambet sa mi platesc taxele ca naa, tot de la noi prapaditii cu cateva milioane pe luna….
    absolut gretoasa campania, pai sunt familii care nu dorm de frica tribunalului sa si plateasca taxele iar altii o domnesc pe banii statului.Si suntem in 2015 nu in epoca inchizitiei…

  2. ….bineinteles ca sunt LETALE! Desteptii astia care au facut clipul NU s-au prins? sau e facuta chair in adins?

  3. iaca asa-mi vine cate-o dat’ sa fac o greva fiscala si sa zic , asa, ca prostu ce nu intelege, ca voi plati DUPA ce voi avea dovada ca s-au recuperat prejiudiciile facute de Hrebenciuc, Udrea, Cocos, Voiculescu & company…..pacat ca in tara asta mamaliga nici macar nu fierbe, da sa mai explodeze….

  4. Daca suma alocata campanei ar fi finantat 80 de Universitati de Stat, 300 de licee si Scoli Generale, fiecare cu suma modica de 1000 euro, in schimbul acestui mizerabil spot media, elevii si studetii ar fi creeat de 1000 de ori o campanie publicitara mai buna, in mod GRATUIT pentru ANAF !!!

Comentariile sunt închise.