Jurnalistul Dan Andronic a declarat, luni, înainte de a fi audiat de Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009, că nu a vrut să facă din dezvăluirile sale un „serial memorialistic” şi nu s-a gândit să-şi scrie memoriile, ci să „încercăm un efort de vidanjare”, relatează mediafax.ro

UPDATE 13:35

Jurnalistul Dan Andronic a declarat, luni, în faţa Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, că fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a comunicat „cuiva” din conducerea SRI care este planul PSD de blocare a validării alegerilor prezidenţiale din 2009.

Andronic a fost întrebat, luni, de către senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, membru al Comisiei de anchetă şi preşedinte al Comisiei SRI, dacă ştie dacă Sebastian Ghiţă a participat la asemenea întâlniri care au avut loc acasă la Gabriel Oprea, dacă a adus informaţii, cui le-a comunicat şi ce tip de informaţii a comunicat.

„Asta am aflat ulterior. Această bucată de informaţie a venit ulterior”, a răspuns Andronic.

Întrebat de Ţuţuianu dacă ştie ce anume a comunicat Ghiţă, Andronic a răspuns: „Cam care era planul PSD de blocare a validării alegerilor. E vorba de acea acţiune la Curtea de Apel, dacă nu mă înşel, prin care se încerca blocarea obţinerii unei hotărări judecătoreşti prin care procesul de validare a proceselor verbale să fie suspendat până la renumărarea tuturor voturilor”.

Întrebat, de asemenea, de Ţuţuianu, cui a comunicat Ghiţă aceste informaţii, Andronic a răspuns: „Cred că cuiva din conducerea SRI , dar nu aş putea să vă spun exact. Cred, de fapt nu cred, bănuiesc mai mult decât cred”.

UPDATE 13:35 Jurnalistul Dan Andronic a precizat că nu deţine niciun element care să ateste faptul că în seara scrutinului s-ar fi discutat, acasă la Gabriel Oprea, despre fraudarea alegerilor.

„Nu am niciun element că în acea seară s-a discutat s-au au existat acţiuni care să pună la cale fraudarea alegerilor sau modificarea rezultatului”, a spus Andronic.

El a vorbit despre vizita sa din seara de 5 spre 6 decembrie 2009, acasă la Gabriel Oprea, menţionând că a fost invitat telefonic de Oprea.

„Am intrat în casa lui Gabi Oprea la 9.30 – 9.45. Acolo m-am întâlnit, în prima parte a casei, în living, cu Neculai Onţanu, primarul de la Sectorul 2, Puiu Iordănescu, soţia lui Gabriel Oprea, mai erau două doamne. Ne-am salutat, m-am aşezat acolo, lumea se uita la televizor in acea cameră, Gabi Oprea s-a uitat după mine. Ne-am dus în birou şi acolo am dat peste ceea ce am tot povestit – Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea, George Maior, şi Vasile Dîncu”, a spus Andronic.

UPDATE 13:05 Muhuleţ (AEP): În 2009 nu aveam posibilitatea să verificăm votul multiplu

Marian Muhuleţ, vicepreşedinte Autorităţii Electorale Permanente (AEP), audiat în comisia privind alegerile prezidenţiale din 2009, a declarat că la acea vreme votul multiplu nu putea fi prevenit, iar costatarea se putea face cel mult ulterior.

”Nu au existat disfuncţionalităţi la alegerile din 2009, pe cale informatică, nu cred că INS a făcut vreo notă către Biroul Electoral Central să fi existat vreun incident. Nici la birourile judeţene nu au existat incidente. Nu am avut niciodată incidente informatice pe centralizarea datelor. Atunci nu a existat însă tehnic posibilitatea de a verifica dacă a fost vot multiplu. Nu erau resurse financiare. Acum se poate preveni acest fenomen, la vremea respectivă puteam doar să constatăm ulterior”, a declarat, luni, Marian Muhuleţ în comisia parlamentară constituită pentru verificarea alegerilor din 2009.

Chestionat cu privire la modul în care s-a votat la ambasada de la Paris, acolo unde votul ar fi fost dat la câteva secunde, Muhuleţ a precizat că ”e imposibil să votezi la câteva secunde. Timpul minim e undeva la un minut, în condiţiile în care intri şi se fac toate formalităţile. Ambasada României de la Paris, secţia nu s-a închis la 21.00. Nu ştiu la ce oră, dar cu siguranţă nu la 21.00”.

În comisia privind alegerile din 2009, a fost audiat luni şi jurnalistul Dan Andronic.

UPDATE 12.00 Audierile continuă cu vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Marian Muhuleţ. In momentul alegerilor prezidenţiale din 2009, acesta ocupa şi funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei. 

ŞTIREA INIŢIALĂ

Andronic a fost întrebat de jurnalişti, luni, de ce a venit cu aceste dezvăluiri după 8 ani.

„Aveţi perfectă dreptate, vă readuc aminte că e vorba de un context, eu l-am intitulat operaţiunea <Noi suntem statul>. E vorba de lucruri pe care le-am aflat recent, pe care le-am pus în legătură cu alte evenimente, întâmplări”, a răspuns Andronic.

„Nu am început cu această experienţă personală pentru că nu am vrut să fie un serial memorialistic. Nu m-am gândit niciun moment să-mi scriu memoriile, ci pur şi simplu să încercăm, dacă vreţi, un efort de vidanjare”, a continuat Andronic.

El a arătat că le va spune parlamentarlor din comisie ce a spus în EvZ şi la Parchet, dar va da mult mai multe amănunte decât cele pe care le-a menţionat în scris.

„Nu sunt date noi, e un tablou mult mai complet, povestesc experienţa mea. Mi-e greu să vă spun dacă această comisie poate face lumină sau nu. Obiectivul e ambiţios, la opt ani. Nu am vorbit de fraudarea alegerilor, am vorbit de prezenţa doamnei Kovesi, procuror general la acea vreme, a domnului Maior, a domnului Coldea în casa domnului Oprea”, a spus Andronic.