Surpriză de proporții pentru o familie de români din Ostia. La ușă le-a bătut vineri însuși Papa. ”Deranjez? Sunt Francisc!”, a spus Suveranul Pontif, citat de b1.ro

Papa, în compania monseniorului Rino Fisichella și a gărzilor de corp, a mers să binecuvânteze familiile și locuințele unui bloc social.

“Unele persoane erau atât de uimite încât s-au apropiat atât de mult încât aproape îl atingeau. Era multă veselie, prospețime, o întâlnire fără filtre. O vizită pastorală foarte sinceră”, a povestit la Il Messaggero monseniorul Fisichella, potrivit site-ului gazetaromaneasca.ro.

Suveranul Pontif le-a făcut cadou tuturor un rozariu, s-a rugat cu ei, a pus întrebări, s-a interesat de viețile familiilor.