sri-serviciul-roman-informatii

Jurnalistul Horațiu Pepine a lansat un atac dur la adresa celor care minimalizează dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiță și cer ca acestea să fie ignorate și nicidecum anchetate. Acesta, citat de b1.ro, oferă exemplul lui Edward Snowden și al lui Julian Assange, deși afirmă că Ghiță nu poate fi pus la nivelul celor doi, care au oferit informații importante ce au produs numeroase schimbări în societate și au prezentat lumii ce se întâmplă în spatele scenei.

„Spre deosebire de Edward Snowden, despre Sebastian Ghiță nici prietenii săi nu ar putea spune că este un erou, căci a început să facă denunțuri abia după declanșarea urmăririi judiciare împotriva sa, atunci când părea să nu mai aibă nimic de pierdut. Dar acest fapt este secundar. Important este că dezvăluirile sale sunt utile, că ele ne clarifică un mod de funcționare a statului pe care îl puteam bănui fără să avem nicio dovadă”, scrie Pepine într-un editorial semnat în DW.

Jurnalistul consideră că faptul că SRI, în urma informațiile prezentate opiniei publice de Sebastian Ghiță, a decis suspendarea generalului Florian Coldea, oferă credibilitate și veridicitate dezvălurilor fostului deputat și astfel ce spune el ar trebui să fie de mare interes public.

„Pentru noi este un prilej de uimire felul în care o serie întreagă de ziariști, de ”formatori de opinie” și oameni politici afirmă că Sebastian Ghiță nu ar trebui luat în serios, că ar trebui, de fapt, să fie complet ignorat și că postul de televiziune care îi transmite mesajele ar trebui închis sau sancționat. Sebastian Ghiță a dovedit că cel puțin o parte din alegațiile sale sunt adevărate (să nu uităm că generalul Coldea a fost totuși suspendat) și prin urmare ceea ce spune este de mare interes public. E important pentru noi să știm de unde au bani generalii SRI, cine le plătește vacanțele, căci ei nu sunt bancheri sau comercianți, ci oameni aflați în serviciu public. E important să știm cu cine se întâlnesc și ce pun la cale, căci nu sunt reporteri, ci militari cu cele mai înalte responsabilități legate de securitatea statului. E uimitor că, în loc să profite de ceea ce li se oferă pentru a înțelege mai bine lumea în care trăiesc, o serie întreagă de persoane recurg la zeflemea, minimalizând cu tot dinadinsul greutatea acestor dezvăluiri”, susține Horațiu Pepine.

Acesta susține că România ar trebui să cerceteze într-o comisie de anchetă parlamentară cele afirmate de Sebastian Ghiță pentru a oferi lămuriri asupra tuturor suspiciunilor apărute.

„În loc să se înmulțească îndemnurile pentru declanșarea unei anchete parlamentare care să lămurească toate suspiciunile, auzim, dimpotrivă, cum se multiplică apelurile acelora care discreditează dezvăluirile și cer combaterea lor. Ar fi mai bine, în opinia lor, să nu știm nimic, căci, în ciuda atâtor tulburătoare aparențe, SRI are apriori dreptate și lucrează oricum spre binele nostru”, concluzionează jurnalistul.