Raportul CEPA publicat în luna iulie a acestui an se numeşte sugestiv, „Punctul critic al României” şi reflectează la modul în care s-ar putea forma un personal politic apt să preia criteriile liberalismului american.

Fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, spunea că, dacă ar avea dreptul să participe la alegerile prezidenţiale, ar vota acel candidat care ar pune în aplicare recomandările raportului CEPA (Romania’s Tipping Point), privitor la situaţia justiţiei, administraţiei şi economiei româneşti. Tot el făcea o recomandare: ”cred că e important ca toţi cetăţenii României să citească acest raport iar candidaţii să adopte concluziile sale”.

Declaraţiile sale au atras atenţia pentru că se produceau după criticile severe pe care subsecretarul de stat Victoria Nuland le adresase unora dintre aliaţii SUA din estul Europei. Discursul rostit în 2 octombrie la Washington, chiar în cadrul CEPA (The Center for European Policy Analysis), semnala unor ţări foste comuniste că s-au abătut de la linia democraţiei liberale şi că tolerează corupţia la nivel înalt, abuzând astfel de protecţia americană. Dar dacă Victoria Nuland rostea un tranşant mesaj politic, cerând aliaţilor din regiunea vizată să consolideze modelul liberal pe plan intern pentru a se putea opune mai bine ofensivei antiliberale externe (Rusia şi Statul Islamic), raportul CEPA, publicat cu trei luni în urmă, conţine recomandări tehnice, în felul rapoartelor MCV, deşi dintr-o perspectivă puţin diferită.

În esenţă, raportul conţine recomandări în trei mari domenii: independenţa justiţiei, eficienţa administraţiei şi calitatea personalului politic. Toate sunt însă subîntinse de obiectivul deschiderii largi către piaţa liberă, atât în ce priveşte exploatarea resurselor energetice cât şi privatizarea întreprinderilor de stat. Aşadar, spre deosebire de rapoartele periodice ale Comisiei Europene, împărţite pe capitole complet separate, în raportul american există o logică internă mai evidentă, care leagă mai strâns toate preocupările între ele.

Revenind însă la declaraţiile lui Mark Gitenstein (consultat el însuşi la elaborarea raportului CEPA), ne putem întreba dacă cetăţenii României ar găsi în acest document o lectură interesantă. Cu siguranţă că toată lumea (chiar dacă nu toţi par să ştie acest lucru) simte nevoia unei justiţii independente şi a unei administraţii cinstite, orientate către cetăţean, dar perspectiva din care este gândit şi redactat Raportul este una vădit exterioară. Raportul CEPA emană din acele cercuri care reflectează la cele mai bune metode prin care ar putea reforma România şi prin care ar reuşi să transfere presiunea politică din afară unor actori politici din interior. Dar perspectiva rămâne abstractă, cultivând o imagine foarte generală, care sacrifică uneori detalii esenţiale.

Nu există exemplu mai bun decât cazul comunei Pădureni din judeţul Vaslui, elogiată în Raportul CEPA şi oferit ca exemplu de urmat pentru întreaga administraţie românească. Dare este cu adevărat un model? Anul trecut se făcuse mare caz de această comună din Moldova şi în jurul ei se iscase o veritabilă controversă. Dacă unii pretindeau că asistăm la un succes administrativ excepţional (Hotnews, citat de CEPA), alţii găseau că este un eşec trist al unor ambiţii înţelese greşit (ProTV).

Pe scurt, primarul comunei, un fost comunist rămas în funcţie timp de 25 de ani a reuşit să împiedice distrugerea totală a fostului CAP şi, ulterior, folosind harnic toate resursele, inclusiv fondurile europene, a reuşit să creeze o reţea de canalizare, să asfalteze 27 de kilometri de drumuri şi să construiască un mare ştrand în centrul comunei. În comparaţie cu alte localităţi cu resurse iniţial identice, comuna Pădureni este o reuşită. Dar pe de altă parte, descoperim acolo un kitsch înduioşător şi o fericire ”de plastic”, care reproduce câteva mărci exterioare ale prosperităţii, aşa cum au fost ele zărite prin Occident. Nu este oare piscina unul din însemnele prosperităţii burgheze? Atunci bietul sat vasluian va trebui să aibă şi el o piscină şi cetăţenii să adopte mersul relaxat cu prosopul pe umăr al bogaţilor lumii, aşa cum li se înfăţişează ei doar la televizor. Din reportajele favorabile, a reieşit că localnicii sunt fericiţi şi că sunt mândri de ştrandul lor. Iar din cele nefavorabile, că cele mai multe uliţe au rămas neasfaltate şi că localnicii, deşi posedă un ştrand, au latrina în fundul curţii.

Problema mai subtilă a comunei Pădureni este că acolo modernizarea a fost înţeleasă ca un set de criterii exterioare: asfalt, apă potabilă la robinet, piscină. E corect numai în aparenţă, căci asistăm la o golire de sens, exact la fel cum se întâmplă cu stelele care se acordă hotelurilor. Calitatea nemăsurabilă a ambianţei şi legătura intimă cu arhitectura au ajuns să fie neglijate, fiind bifate exclusiv criterii exterioare cum ar fi piscina, sala de conferinţe, internetul etc. Hotelul de 5 stele poate ajunge prea bine să fie antipatic şi greu de locuit, căci clasificările adoptă mecanic standarde a căror logică interioară a dispărut. Modernizarea satului românesc, şi a ţării în general, riscă din păcate să cadă în această capcană a prosperităţii imitate şi, din nefericire, pare să fie şi încurajată să meargă pe acest drum.

 

Sursa: dw.de