Ani de zile a fost „tanara speranta” a luptei anticoruptie iar acest rol de principal colaborator institutional al structurilor de forta i-a venit manusa lui Nicolae Vacaroiu. Si chiar daca riposta furibunda a fostului premier a fost declansata de-abia dupa ce parlamentarii nu i-au inchiriat „moca” o sala de festivitati la „Casa Poporului”, pentru a tine sarbatoarea anuala a Curtii de Conturi, aceasta a fost una devastatoare. Astfel ca, vreo cativa ani buni, rapoartele Curtii de Conturi au facut ravagii printre membrii „vechii garzi” politice si a „oazelor” de coruptie aflate la cheremul „baronilor”.

Iata insa ca valul se pare sa-i fi luat cam tare pe oamenii lui Nicolae Vacaroiu. Cei care, sa nu uitam, sunt singurii bugetari din ultima vreme pe cale sa  obtina acceptul de a intra in categoria celor cu salarizari speciale, ceea ce inseamna nenumarate privilegii financiare, de la lefurile duse lunar acasa si pana la viitoarele pensii care vor fi astfel „umflate” substantial. Iata insa ca, dupa cum „National” dezvaluia in exclusivitate in urma cu ceva vreme, Curtea de Conturi a inceput sa dea rateuri. Si asta nu neaparat pentru ca ar fi fost diminuat ritmul de lucru, ci pentru ca, pur si simplu, s-ar fi trecut la practica „umflarii” prejudiciilor calculate, pentru o cat mai buna impresie artistica menita a-i gadila orgoliul lui „nea Nicu” Vacaroiu. Cel care, chiar dupa ce a obtinut favoruri financiare deloc de neglijat pentru oamenii sai, tot continua sa se joace cu focul. Asa ca prin sistem se vorbeste ca Vacaroiu ar sta cu mana gata pregatita deasupra „butonului nuclear” prin care sa dinamiteze majoritatea structurilor de forta. Ramane insa de vazut daca „nea Nicu” doar „se umfla” la sistem sau chiar are de gand sa dea drumul la rapoartele devastatoare cu privire la activitatea unor importante institutii, de la servicii secrete la structuri anticoruptie. Pentru ca, daca dupa revenirea PSD-ului la putere va da aceasta „perversa” sistemului, atunci rapoartele chiar ar trebui sa fie unele pe bune, altfel riposta anuntandu-se inca de pe acum una incendiara. Si dureroasa…

Nu mai sta in picioare!

Procurorii anticoruptie au trebuit sa dea dovada de o conditie fizica de invidiat la cate mingi la fileu le-a ridicat Curtea de Conturi intr-o perioada in care, pe baza rapoartelor inspectorilor lui Nicolae Vacaroiu, se intocmeau dosare „cu roaba”, care treceau „ca prin branza” si prin instantele de judecata, obtinandu-se astfel condamnari spectaculoase.

Si asta pentru ca in aceste rapoarte se gaseau cifre care reprezentau probe indubitabile a jafului generalizat din nenumarate institutii publice. Iata insa ca se pare ca vremea de glorie a Curtii de Conturi incepe sa apuna, tocmai acum, cand angajatii au posibilitatea sa se infrupte din  privilegiile financiare ale unui statut special. Iar daca pana acum asteptau cu nerabdare rapoartele Curtii de Conturi, care le usurau substantial munca de cercetare, celelalte institutii partenere au deja reale probleme in a „defalca” adevarul de „burtile” din ultimele rapoarte ale inspectorilor lui Nicolae Vacaroiu. Care ar trimite documentatii ce nu mai stau in picioare, prejudiciile fiind calculate fortat, ca sa nu spunem „umflate” de-a dreptul. Astfel ca situatia a devenit similara cu cea a „exaltatilor” de la Directia Antifrauda, care le-au trimis procurorilor numai „fasaieli” de care acestia din urma nu mai stiu acum cum sa scape.

Se da la toti!

Iata insa ca, tocmai intr-o perioada in care credibilitatea „munitiei” furnizate de catre Curtea de Conturi este serios zdrucninata de parerea anumitor specialisti privind  tendinta tot mai fatisa de „umflare” a cifrelor, a aparut si zvonul ca Nicolae Vacaroiu tocmai ce se pregateste sa dea drumul la „nucleara” care sa zguduie sistemul din temelii.

Si ca raportul privind „neregulile” financiare uriase depistate in cheltuirea bugetului Serviciului Ropman de Informatii nu ar fi decat „inceputul sfarsitului”. Astfel ca la rand ar urma si alte „bombe” aruncate dinspre Curtea de Contrui in tot felul de structuri din sistem, de la alte servicii secrete pana la diverse Parchete si chiar la DNA!

Desigur, s-ar putea ca lui „nea Nicu” sa-i treaca intre timp supararea provocata atat de faptul ca respectivele institutii par sa nu-i mai ia chiar atat de in serios informarile, cat si de faptul ca noua guvernare i-a taiat bugetul si atunci sa nu mai apese „butonul nuclear”. Sau, din contra, sa incerce sa iasa din nou la rampa cu aceste rapoarte incendiare. Care, insa, ar trebui sa fie unele de-a dreptul „stintifice”, pentru ca, nu-i asa, atunci cand te umfli la sistem trebuie sa te tina nu doar smecheria, cat mai ales probele din documentele justificative. Si poate ca astfel s-ar rezolva, totusi, si dilema daca „prejudiciile” inaintate de catre rapoartele Curtii de Conturi sunt sau nu umflate…

 

Sursa: national.ro