laura_codruta_kovesi

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat, conform news.ro

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

Ghiţă a mai spus că raportul final prin care Kovesi a scăpat de suspiciunea de plagiat a fost ”scris în Guvernul României”.

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNE) din România este un organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare – dezvoltare.

Experţii tehnici ai Consiliului Naţional de Etică (CNE) au stabilit în iulie 2012, după ce Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi este un plagiat,  că procurorul general Codruţa Kovesi nu a copiat în lucrarea cu care a obţinut titlul doctoral.

Citiţi mai jos RAPORTUL întocmit de CNE în 2012, semnat de Vicepreşedintele Vergil Muraru:

raportul-final-nr-940-page-001

raportul-final-nr-940-page-002

raportul-final-nr-940-page-003

raportul-final-nr-940-page-004

raportul-final-nr-940-page-005

viewscnt