studenti-cluj-protest-bucuresti

PSD va renunţa la amendamentele care pun condiţii pentru gratuitatea primită de studenţi la călătoriile cu trenul. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au convenit ca măsurile să rămână cele prevăzute în OUG 2/2017, anunţă un comunicat al Ministerului Transporturilor. Comisia de Buget a Senatului a adoptat un amendament care restrângea gratuitatea acordată studenţilor doar pentru călătoriile între localitatea de domiciliu şi cea în care învaţă. Un alt amendament, din Comisia de Muncă, impunea limită de vârstă, conform digi24.ro

Comunicatul Ministerului Transporturilor:

„Astăzi, 18 februarie 2017, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a discutat cu Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea pe marginea amendamentului depus în Parlament cu privire la proiectul de Lege pentru aprobarea a OUG nr 2/2017, referitor la gratuitatea călătoriilor studenților pe calea ferată.

În urma discuției, s-a convenit cu privire la faptul că toate măsurile cuprinse în Programul de Guvernare vor fi respectate și implementate, iar în cazul gratuității călătoriilor studenților pe calea ferată aceasta nu va fi modificată și va rămâne în forma prevăzută în OUG nr 2/2017.”