wurmbrand-family

Începând cu ora 22.00 puteţi urmări o ediţie specială NAŞUL TV: Centenarul Richard Wurmbrand, desfăşurat la ATENEUL ROMÂN, în anul 2009.

Richard Wurmbrand s-a născut în Bucureşti în 1909, fiind cel mai mic dintre cei patru băieţi ai unei familii de evrei români. În 1936, anul în care s-a căsătorit, călătorind prin munţii României, a întâlnit un tâmplar creştin care i-a pus în mână o Biblie. Neavând educaţie, creştinul nu le-a putut explica prea multe, şi nici nu le-a putut răspunde la întrebări, doar i-a sfătuit să îşi facă timp să citească măcar una dintre Evanghelii. După câtva timp evreul Wurmbrand s-a încreştinat, devenind apoi pastor protestant. În timpul celui de al doilea război mondial, pastorul Richard Wurmbrand şi soţia sa au salvat numeroşi tineri evrei din ghetouri, au predicat zilnic în multe adăposturi şi au fost arestaţi de câteva ori pentru activitate creştină ilegală în timpul stării de război. După sfârşitul războiului, când comuniştii s-au instalat în România şi au început să controleze bisericile (1945-1947), pastorul Wurmbrand a început o activitate subterană viguroasă de propovăduire a Evangheliei. A tipărit şi a organizat distribuirea secretă a un milion de Evanghelii în limba rusă trupelor ruseşti care ocupaseră România, şi a convertit la credinţă pe unii dintre ofiţerii şi soldaţii ruşi.

În februarie 1948, deşi era sub protecţie diplomatică suedeză, a fost răpit de pe stradă de agenţii guvernului comunist, şi a dispărut fără urmă în închisoare. A fost ţinut sub un nume fals într-o celulă izolată. În timpul anilor grei de închisoare a reuşit să convertească la credinţă ofiţeri de rang înalt din poliţia secretă, şi aceştia au ajutat la eliberarea lui în anul 1956. Odată ieşit din temniţă, a reînceput activitatea în Biserica prigonită. Doi ani mai târziu a fost din nou arestat. A fost închis timp de 14 ani, în doua perioade: 1948-1956 şi 1959-1964. Richard Wurmbrand a ieşit din închisoare în anul 1964, în urma unei amnestii generale. Creştinii din Norvegia au negociat cu autorităţile comuniste în vederea obţinerii permisiunii pentru ca familia Wurmbrand să poată părăsi România. În 1965 familia a ajuns în Oslo, Norvegia, apoi în 1966, în America.

Pastorul a profitat de orice ocazie să vestească occidentului ce se întâmpla în România. A fondat apoi „Misiunea Creştina pentru lumea comunistă”, actuala „Vocea Martirilor”, o organizaţie mondială având ca scop să îi ajute pe creştinii persecutaţi de regimurile comuniste şi să-i evanghelizeze pe comunişti. În 1990, după căderea regimului comunist, familia Wurmbrand s-a întors în România. Pastorul Wurmbrand a fost activ, a vorbit şi a călătorit pentru Misiune până la vârsta de peste 85 de ani. În ultimii 5 ani de viaţă a fost ţintuit la pat datorită unei boli contractate în timpul anilor de închisoare. A murit la 17 februarie 2001, la vârsta de 91 de ani, din cauza unei insuficienţe respiratorii.