boc-cu-gaura-900x444Una dintre marile probleme politico-electorale ale noului PNL vine dinspre Cluj și poartă numele primarului Emil Boc. Un personaj politic care poate fi considerat, metaforic, broasca rîioasă imposibil de înghițit de către partidul rezultat din fuziunea PNL-PDL și care va produce pierderi majore indiferent de decizia luată privind sprijinirea sau nu a lui pentru un nou mandat.

Pe lîngă faptul că nu pare capabil să rezolve problemele prezentului, din perspectiva viitoarelor alegeri, PNL mai are de tras și de pe urma trecutului. Probabil cea mai grea chestiune este poziția lui Emil Boc. Fost președinte și premier, actual primar al Clujului, Boc țintește în mod clar un nou mandat, și îl va obține aproape cert, indiferent de modul în care va va candida: independent sau pe lista PNL.

Dacă PNL desemnează un alt candidat – să zicem Mihai Seplecan, liderul CJ Cluj – are toate șansele să piardă orașul de pe Someș. O pierdere extrem de grea, pe de-o parte pentru că Clujul a ajuns între primele trei orașe ale țării, ca importanță, iar pe de alta pentru că e unul dintre puținele locuri în care marele rival PSD nu a putut vreodată măcar emite pretenții.

Din nefericire pentru liberali, a-l desemna, totuși, pe Boc drept candidat ar pune partidul într-o postură ucigătoare. Acum cîteva zile, edilul clujean și-ar fi anunțat oficial intenția, potrivit lui Vasile Blaga, de a intra în cursa internă a PNL pentru candidatură. Cu doar o zi sau două înainte, însă, Ludovic Orban declara că numai un partid sinucigaș ar defila în alegeri cu miniștri din guvernul Boc. Cît despre Teodor Atanasiu, el și-a exprimat speranța că Boc nu va mai candida, din proprie inițiativă.

Numai că Boc nu a fost un ministru oarecare. El a fost premierul care a rezistat pe post chiar și după votarea unei moțiuni de cenzură contra sa, a fost președintele PDL în aproape toată perioada băsesciană, a fost omul care a depersonalizat actul guvernării, punîndu-l, slugarnic, la picioarele Cotrocenilor, a fost cel care a luat cele mai impopulare măsuri guvernamentale și care a părăsit postul numai în urma unor mișcări de stradă.

În urma lui a rămas un partid, PDL, complet debusolat, care nu a mai avut curajul să candideze sub propriul nume în alegeri și care a obținut, la parlamentare, un singur mandat prin vot direct, restul venind la redistribuire și suplimentare.

Emil Boc a fost, ani de-a rîndul, ținta nr.1 a liberalilor, nu doar pentru că era liderul partidului dușman de moarte al PNL și care făcea tot posibilul să-l absoarbă, ci și pentru că era perceput ca un soi de prelungire a lui Traian Băsescu.

La loc de cinste între criticii acerbi ai lui Boc și ai guvernelor sale se număra, spre exemplu, actulul președinte al PNL, Alina Gorghiu.În noiembrie 2010, ea tuna și fulgera pe marginea faptului că guvernul Boc pregatea o lege care să dea autorizatii de constructie in locul spatiilor verzi.În august 2011, Gorghiu scria, pe blogul propriu: ”Pentru ca tot ma gandeam zilele trecute la cat de legitima e o guvernare care nu-si pune problema minimala a pierderii increderii populatiei, iata ca observ stupefiata si impostura asumata pe fata la PDL. Dl “Pinalti”, de la Neamt, isi pune toata increderea in succesul culorii verzi in campania electorala, in conditiile in care portocaliul PDL-ist s-a dovedit hulit, urat si perimat pentru alegeri. Eu cred ca si daca s-ar schimba si denumirea sau sigla partidului, chiar si daca ar renunta cu totul la premierul Emil Boc, PDL tot nu mai prinde un strop de incredere pentru a guverna din nou. Ii ramane, insa, impostura in alegeri”. În iulie, anul următor, tot ea anunța că ”Instanțele vor fi ocupate, în perioada următoare, cu foștii miniștri pedeliști care au făcut investiții aberante și au adus mari prejudicii țării”.

Dincolo de asta, Boc era ciuca bătăii mai tuturor liderilor PNL. Nu-i vorbă că nici liderul pedelist nu se lăsa mai prejos. El nu a ezitat să taxeze fățiș fuziunea PNL-PDL, de anul trecut, exprimîndu-și speranța, public, că ea va fi contestată la tribunal și că ar face-o el însuși dacă nu ar fi prins cu alte treburi,

Mai grav, Boc a făcut, în campania de anul trecut, jocuri electorale ostentative în favoarea Mișcării Populare a lui Băsescu și Udrea și chiar s-a înscris în fundația de pe lîngă acest partid.

În august anul trecut, el declara, public “În această campanie, aşa cum am spus din primul moment, voi face tot ce îmi stă în putinţă, cu cât pot şi cu ce ştiu, să sprijin candidatura Elenei Udrea, pentru că apreciez că este omul potrivit la locul potrivit”.

Partidul său avea, însă, alt candidat, în persoana lui Klaus Iohannis. Știind că vechii liberali au, oricum, nervii praștie în ceea ce privește, Boc a jucat și mai tare la provocare. Și continuă să joace, anunțîndu-și, acum, candidatura la primăria Cluj. Deși i-a fost adversar politic în interiorul PDL,Vasile Blaga are tot interesul ca un om provenind din rîndul foștilor democrați să obțină primăria unui mare municipiu, asta ar contribui la negocierea mai echilibrată a fotoliilor parlamentare pentru toamnă. Situația e extrem de grea, însă. De cealaltă parte, liberalii nici nu vor să audă și e firesc să fie așa: cu Boc candidat, în campania pentru locale oameni precum Alina Gorghiu, Ludovic Orban ori Teodor Atanasiu ar fi constrînși să meargă la Cluj și să-i facă, senini, publicitate politică. Să-l laude și să-l recomande alegătorilor pe cel în care au azvîrlit ani de-a rîndul tone de pietre.

Oricît ar fi politica arta compromisului, există limite.Iar Boc e una dintre acele limite care, în virtutea bunului simț, chiar nu pot fi trecute.

PNL are obligația morală să desemneze un alt candidat la primărie, care să-l înfrunte pe Boc.Cel care, cum spuneam, va candida fie ca independent, fie chiar ca membru al PMP.

Și, potrivit sondajelor, are toate șansele să cîștige lejer.

Mai bine o pierdere asumată, însă, pentru PNL, decît un cîștig murdar, în urma unei acțiuni de ștergere cu buretele a tuturor anilor în care liberalii îl dădeau pe Boc cu capul de toți pereții.Deocamdată, la bursa zvonurilor se vehiculează că vechii liberali caută de zor un candidat care chiar să aibă șanse să-l bată pe Boc, și că sorții ar înclina spre realizatorul TV Rareș Bogdan.Dacă e sau nu așa rămîne de văzut, sigur e, însă, așa cum am afirmat și în titlu, că Boc e o broască imposibil de înghițit de către noul PNL. Iar dacă asta nu se va înțelege, la nivelul conducerii, prețul plătit în alegeri ar putea fi usturător.

sursa: inpolitics.ro

6 COMENTARII

  1. ce să cate psd-eul în inima ardealului? un derbedeu ca orban să propună primarul clujului? până a venit boc la guvernare, ardealul nu avea drumuri…în anii doi și trei de guvernare ai lui emiluț s-au modernizat drumurile dej-baia mare, dej-bistrița, dej-cluj…tăricenii liberalilor doar au furat! bucureștiul scursorilor e pentru șobolanii roșii, nu clujul dacic…dar și-n bucurști, „revuliționarii și profitorii pensiilor speciale” sunt în inferioritate. apropos: ce ziceți că meletarilor care au băut și au căcat o viață întreagă în haina melitară au pensii speciale, iar ceștialalți, care au construit ceva, nu. cu cine au luptat găuiăzarii ăștia? sunt puntea de forță a psd-eului. ..rămâne cum am stabilit: la cluj, boc!

    • asa va vrem ,zid in jurul lui BOC,merita aparat acest ardelean minunat ,o cinste pentru Romania !

  2. …nici nu are ce cauta Emil Boc printe acesti derbedei ai politicii noastre …daca acest om cu mult bun simt cum ar trebui sa fie multi politicieni ar intra in gasca mafiotilor si tradatorilor de tara ar fi o mare mandrie si onoare pentru ei …dar nu cred ca BOC se coboara la nivelul japitelor ce ne conduc azi si va sta departe de aceasta mizerie de politruci !…….bravo si cinte lui !

  3. PSD-ul si acum il blameaza cu toate ca a facut din Cluj cel mai tare oras din Romania ,daca raminea prim ministru Romania era mult mai avansata economic ca azi

  4. N-am nici o treaba cu E.Boc, dar continuu sa sustin (la fel, de altfel, ca si academicianul Razvan Teodorescu- pe vremea cand era PSD) ca Emil Boc este unul din politicienii cu cel mai mare bun simt! Si cu asta, PUNCT! BOC va fi pe cai mari!

  5. Boc va castiga indiferent cine vor fi contra-candidatii. Nu e nevoie sa fie sustinut de PNL-istii care l-au atacat. Il pot sustine liderii care provin din PDL.

Comentariile sunt închise.