In fiecare dimineata, fiica mea, in drumul spre scoala, ma intreaba daca a mai murit cineva. „Ce cifra e?”, imi spune si stiu la ce se refera. Mi se pune un nod in gat: „60, tata”, ii soptesc. Are 11 ani, iar incendiul din Colectiv a schimbat-o si pe ea cum ne-a schimbat pe toti.
Dimineata se trezeste si se uita la stiri, ceea ce nu facea inainte. Universul ei era format din Disney Channel si Minecraft. Acum, si ea, alaturi de o intreaga natiune, se roaga pentru raniti si pentru supravietuitori. S-a intalnit cu realitatea intr-un mod brutal, dar prefer sa n-o protejez, pentru ca nu vreau sa uite.
Uneori, ma gandesc ca memoria e tot ce mi-a mai ramas, incerc din rasputeri sa fiu precis si sa nu uit ce rol au jucat toti ticalosii in societatea romaneasca de dupa 1990.
Daca va intrebati cum am ajuns in situatia ca oamenii ce sunt chemati sa ne salveze ne ucid, amintiti-va de sarabanda de dezastre politice, economice si morale din ultimii 25 de ani. De superioritatea omului politic in raport cu cetateanul, de dispretul functionarului public, de lipsa de consistenta a mesajului venit dinspre partide, de incalcarea tuturor promisiunilor electorale si de minciuna, marea minciuna ridicata la rang de mod de viata.
Si totul a ajuns aici, in punctul in care sute de oameni tineri au fost arsi pe rugul indolentei noastre, al coruptiei fara sfarsit care roade ca un cancer societatea.
Crede cineva sanatos la cap din Romania ca exista vreo persoana care a intrat sau intra in politica pentru ca-si doreste sa fie in slujba cetatenilor? In lumea occidentala se numeste serviciu public, iar cei care au fost intr-o astfel de pozitie se mandresc si sunt admirati pentru anii petrecuti la dispozitia cetatenilor.
Un lider adevarat inainte ii slujeste pe platitorii de taxe, iar abia apoi trece in domeniul privat, unde isi foloseste expertiza in interesul unei companii sau alteia care doresc sa creasca in anvergura.
La noi, daca ajungi in serviciul public, esti compromis. Ti-ai ratat viata si n-ai alta sansa decat daca te apuci de furat.
Filmul „De ce eu?”, inspirat de moartea procurorului Panait, este exemplar in ce priveste decaderea serviciului public. Sunt multe institutii care au evoluat de la acel moment tragic al anilor 2000, dar ISU si IGSU nu sunt printre ele.
M-am saturat sa numar mortii si, de aceea, spun ca ceea ce s-a intamplat in Colectiv nu e o exceptie in ce priveste ratarea actiunilor de prevenire si control, e o regula. In opinia mea, unele institutii de control si de prevenire din Romania sunt organizatii mafiote, care traiesc din taxe de protectie luate de la firme private si de la firme de stat.
Corpul inspectorilor din Romania este unul profund corupt, nu sunt decat agenti de vanzare a produselor si serviciilor prestate de firmele sefilor care-i angajeaza.
Legislatia stufoasa din Romania si birocratia nesfarsita sunt construite cu un anume scop, acela de a-l determina pe cetatean sa dea spaga la infinit.
Orice intentie buna e deturnata de inspectori care, apoi, o transforma intr-o povara pentru omul obisnuit.
Dar un astfel de castel kafkian ajunge, la un moment dat, un monstru, oamenii chiar dispar in labirintul constructiei. Asta s-a intamplat in Colectiv. Sistemul de spagi, de aranjamente, de taxe de protectie platite sefilor pompierilor sub o forma sau alta s-a prabusit. Au murit oameni. Si, in fiecare zi, ca un blestem, trebuie sa raspundem cu un nod in gat la intrebarea: „Ce cifra e?”
Sursa: ziare.com
