adrian nastase

S-a tot spus și se mai spune despre fostul premier Adrian Năstase că a fost condamnat pentru „un mizilic”, că în cârca sa ar putea fi puse alte afaceri oneroase cu bani publici, mult mai păguboase pentru români decât termopanele vilei sale. Ei bine, iată (încă) un cerc care se închide și care îl are în centru pe Adrian Năstase. El era premier în anul 2003, când guvernul pe care îl conducea a decis să achite datoriile difuzorului român de presă Rodipet, înainte de a-l vinde firmei libanezo-americanului Hassan Awdi. Năstase era conexat cu Awdi în afaceri la vremea respectivă. Urmarea privatizării: Rodipet a produs o țeapă totală de peste 70 de milioane de euro bugetului de stat, iar presa scrisă a primit o cruntă lovitură, care i-a accelerat mult decăderea. Ultimul episod, absolut halucinant, al dramei Rodipet s-a consemnat recent, de data aceasta pe mâna subordonaților lui Victor Ponta, pupilul lui Adrian Năstase. AVAS „trântește” suspect procesul de la Paris, iar românii sunt obligați de guvernanți să-i achite încă 11 milioane de euro libanezului Hassan Awdi, groparul presei din România, condamnat definitiv și fugit din țară.

11 milioane de euro. Atât va achita statul român, din taxele contribuabililor, libanezului cu cetățenie americană Hassan Awdi, membru al unui clan conexat cu rețele teroriste, condamnat definitiv în România în noiembrie 2014 la opt ani de închisoare, pentru falimentarea deliberată a societății CFR Mesagerie și refugiat în Liban, de unde știe că nu va fi extrădat.

Un alt dosar greu pe numele lui Awdi, zace la DIICOT, din 2009: privatizarea difuzorului român de presă Rodipet, în 2003, realizată de guvernul Adrian Năstase. Urmările afacerii: falimentarea presei, o pagubă directă la buget de peste 35 de milioane de euro și zeci de mii de oameni rămași fără loc de serviciu. Cei 11 milioane de euro sunt cireașa de pe tort, fiind câștigați de clanul Awdi într-o instanță internațională… cu sprijinul guvernanților!

Dai un tun și ceri un tanc

Cu un tupeu fantastic, Awdi a dat în judecată statul român pentru pagubele pe care el le-ar fi suferit în urma privatizării Rodipet, cerând Curții Arbitrale de la Paris peste 400 de milioane de euro. Absolut halucinant, după un proces de cinci ani, răstimp în care avocații ce au reprezentat România au încasat milioane de euro, totul s-a încheiat cu o victorie parțială, dar răsunătoare pentru libanez, judecătorii obligând statul român să-i achite acestuia aproximativ 11 milioane de euro, reprezentând despăgubiri,  cheltuieli de judecată și penalități. PUTEREA a aflat că AVAS a decis să nu facă recurs împotriva sentinței. În punctul de vedere trimis redacției, AVAS își confirmă decizia, constată că sentința e ciudată, însă își motivează pasivitatea prin temerea de a nu pierde și mai drastic la a doua curte.

O rețetă de succes. La devalizat

Înainte de privatizare, Awdi adusese Rodipet la sapă de lemn, printr-un contract de vânzare a cartelelor telefonice la chioșcurile de difuzare a presei. Dacă privatizarea ar fi fost „pe bune”, Awdi ar fi avut de plătit 17 milioane de euro pentru Rodipet (recuperând, ulterior, cinci milioane). Această sumă includea datoriile societății. Dar Awdi a achitat un singur milion, în urma manevrelor guvernului Năstase, prin intermediul AVAS, instituție condusă pe atunci de Ovidiu Mușetescu. Pe acesta, decesul său, în 2009, l-a scăpat de o condamnare penală. Iată cum s-a procedat: Rodipet cumulase datorii de 11 milioane de euro, dintre care cinci erau chiar către firma lui Awdi. Guvernul a decis să achite datoriile înainte de privatizare, inclusiv cele cinci milioane de euro către libanez. Anulându-se datoria, lui Awdi i-a mai rămas de achitat prețul de achiziție, de 6 milioane de euro. Cinci milioane din această sumă s-a compensat cu datoriile restituite, așa că rest de plată a rămas milionul de care am pomenit. Ulterior, aplicând o rețetă asemănătoare cu cea de la CFR Mesagerie (dosar în care a fost condamnat definitiv), libanezul a căpușat Rodipet, producându-i o pagubă estimată de procurorii DIICOT la peste 35 de milioane de euro.

Proasta administrare a Rodipet a grăbit falimentul presei scrise

Pagubele sunt, în realitate, incomensurabile, fiindcă situația de la Rodipet a afectat, în mod drastic, situația financiară a tuturor societăților de presă din România, pe principiul dominoului, fiindcă ziarele degeaba sunt scrise și tipărite, dacă nu ajung la chioșcuri – presa scrisă este dependentă de difuzori, este chiar la mâna acestora. Prin urmare, degringolada mass-media scrisă este cauzată, în bună parte, de modul în care a fost administrată societatea Rodipet cât aceasta a fost în proprietatea statului, de modul în care a fost privatizată societatea și de consecințele acțiunilor lui Hassan Awdi, în calitate de patron al Rodipet. Au mai rămas o mână de ziare generaliste cu audiență națională, dintre cele aproximativ o mie de titluri care umpleau tarabele, la începutul deceniului 90. Despre tiraje, ce să mai vorbim: „Adevărul“, „România liberă“, ajunseseră să vândă și peste un milion de exemplare pe ediție. Azi, „Evenimentul zilei“, cel mai citit cotidian din segmentul considerat „quality”, abia a vândut 13 mii de exemplare în primul trimestru al anului, conform BRAT. Refugiat în Liban, pentru a nu înfunda pușcăria în România, Awdi a continuat procesul început contra României la Tribunalul Arbitral de la Paris. Estimp, Rodipet a fost recuperată de stat, dar în prezent este în pragul falimentului, are numele schimbat în Network Press Concept și a rămas cu o mână de angajați.

Avem o țeapă. Să stabilim cine a dat-o

Conform cotidianului „Curierul Național“, Societatea de avocatură Leaua și Asociații, care a reprezentat România la Paris în cauza Rodipet, a fost plătită cu 10 milioane de euro. Totuși, procesul a fost pierdut, din moment ce România trebuie să achite 11 milioane de euro – o sumă mică față de pretenții, dar uriașă, dacă ne raportăm la întreaga situație, ce este atât de absurdă. În mod normal, ar fi de așteptat ca statul să reacționeze în fața unei asemenea abominații, să se lupte până „în pânzele albe”. Ei bine – nu! Dacă autoritățile din România sunt obligate, prin lege, să recurgă la toate căile de atac din Justiție, în situațiile în care nu câștigă procesele în care sunt implicate, AVAS abandonează lupta înainte de „ultimul gong”, iar motivația o vom prezenta ceva mai încolo. Deocamdată, unele concluzii ce se impun: 1. Avem, pe de o parte, o țeapă totală dată bugetului statului de peste 70 de milioane de euro, reprezentând cele 16 milioane de euro neîncasate din privatizare, paguba de peste 35 de milioane de euro, onorariile de reprezentare la Paris și despăgubirile de 11 milioane de euro pe care le avem de achitat lui Hassan Awdi. 2. Pentru o țeapă, trebuie să existe unul sau mai mulți  vinovați. Noi putem considera că principalul vinovat este clanul Awdi. Însă AVAS admite că n-ar fi, prin poziția adoptată la Paris. Mușetescu nemaifiind printre noi, înseamnă că rămâne un singur mare vinovat, în persoana lui Adrian Năstase, fiindcă și pe semnătura sa a fost privatizată Rodipet așa cum a fost privatizată. Totuși, fostul premier nu are calitatea de inculpat în dosarul de la DIICOT. Rămâne de văzut ce vor face procurorii de la combaterea crimei organizate acum că, indirect, judecătorii de la Paris nu le-au dat dreptate în ce-i privește pe Hassan Awdi și pe acoliții săi.

Conexiuni cu Adrian Năstase și Traian Băsescu

Hassan Awdi a fost finanțator al PSD. Afaceristul american Philip Bloom, arestat și judecat în SUA pentru mită și contrabandă în Irak, este membru fondator și copreședinte al „Democrats Abroad Romania” – o filială autohtonă a Partidului Democrat din SUA. Printre membrii de onoare ai organizației s-au numărat Hassan Awdi, Lucian Russu, președintele Biomedica și soția acestuia, Viorica Russu. Lucian Russu este cumpărătorul celor trei apartamente pe care mătușa Tamara Cernașov le-a achiziționat de la Alexandru Bitner, omul de casă al familiei Adrian & Dana Năstase. Hussein Ali Awdi, membru al clanului condus de Hassan Awdi, a fost asociat în firma Ilona Impex cu Vicenzo Iervolino, patronul magazinelor de îmbrăcăminte Stefanel. Acesta este partener de afaceri cu Carlo Borgioli, asociatul Irinei Miculescu și al Rodicăi Miculescu (mama și sora Danei Năstase) în firma MIGBA Eximp SA. Global Business Group (GBG), firma lui Philip Bloom a intermediat afaceri de sute de milioane de dolari perfectate de autoritățile române cu companii americane (ex.: vânzarea a cinci avioane Boeing către TAROM, pentru 110 milioane de dolari). Succesul GBG s-a datorat conexiunilor lui Bloom. Biroul de unde își administra afacerile se afla chiar în Ministerul Transporturilor – asta în vremea când ministru era chiar fostul președinte Traian Băsescu. GBG a finanțat campanii publicitare pentru Traian Băsescu. Iar în anul 2002, tot GBG a produs materiale publicitare pentru „Năstase și partenerii” – firma de avocatură a premierului de atunci, Adrian Năstase. Înaintea privatizării Rodipet, PDSR (actualul PSD) își plasase în consiliul de administrație al societății câteva personaje cheie: Petre Sălcudeanu (dovedit, ulterior, ca fiind calul troian al înscrierii în partid a lui Omar Hayssam), Cozmin Gușă (actualmente patron la Realitatea TV), Sorin Teșu (șeful de cabinet al premierului de atunci, Adrian Năstase), Octavian Știreanu (consilierul lui Ion Iliescu) și Gheorghe Musliu. Mircea Ursache, succesorul lui Mușetescu la șefia APAPS (actual AVAS), i-a concesionat firmei lui Hassan Awdi, pentru 49 de ani, toate terenurile pe care se aflau chioșcurile Rodipet de vânzare a presei. Ce crede Adrian Năstase despre toată tevatura? Nouă nu a vrut să ne spună. Probabil că o va face pe blog. Sau poate va prefera să tacă, atât timp cât va fi lăsat în pace de anchetatori.

AVAS: Hotărârea Tribunalului de la Paris nu e temeinică, dar n-o atacăm

Iată considerentele pentru care AVAS a decis să pună capăt disputei cu Awdi înainte de „ultimul gong”, renunțând la atacarea deciziei primei instanțe a Tribunalului Arbitral de la Paris. „Decizia de a nu ataca hotărârea arbitrală pronunţată la data de 02.03.2015 a avut în vedere opinia prezentată de consorţiul ce a asigurat reprezentarea intereselor Statului Român în acest litigiu. Deşi unele aspecte reţinute în Hotărâre nu sunt suficiente şi nu reflectă o înţelegere temeinică a materialului probator, hotărârea pronunţată a fost în general justă.

Suma acordată ca despăgubiri a fost mult mai mică decât cea solicitată de reclamanţi (pretenţiile acestora fiind respinse în proporţie de 98%). Chiar şi în eventualitatea în care acţiunea în anulare ar fi fost declarată în principiu ca fiind admisibilă, nu este exclus ca un al doilea tribunal să ajungă la aceeaşi soluţie în cauză sau să acorde chiar o sumă mai mare reclamanţilor.

Totodată, în luarea deciziei a fost avută în vedere şi jurisprudenţa ICSID în sensul respingerii cererilor de anulare, probabilitatea admiterii acesteia fiind foarte mică”, se arată în punctul de vedere exprimat la solicitarea PUTEREA. Am dorit să discutăm cu reprezentanții firmei de avocatură care au apărat cauza AVAS, la Paris. Însă, în pofida insistențelor, nu ni s-a dat nici un răspuns. Însă aceștia și-au exprimat satisfacția pentru rezultatul procesului, prin intermediul unui comunicat citat de site-ul juridice.ro.

Clanul Awdi, conexat cu organizația teroristă Hezbollah, firme-fantomă în SUA

Hassan Awdi și rubedeniile sale sunt libanezi cu mai multe cetățenii, stabiliți în România la începutul anilor ’90, venind din Liban direct sau prin SUA, Brazilia, Belgia etc. După ce și-au asigurat spatele politic, au dat tun după tun: privatizări frauduloase, care le-au adus milioane de dolari. Banii i-au spălat folosindu-se de firme-fantomă, înființate în paradisul fiscal Delaware (SUA). Să luăm firma Alfa EL Bucur SRL (fostă Alfa El România SRL). Asociat al acesteia este Alfa El Corporation din SUA, care apare în dosarul Rodipet de la Paris. Conform documentelor de la Registrul Comerțului, capitalul social al Alfa El Corporation era, în anul 2005, de 1.500.000 de dolari, asociat fiind un anume Gomidas Harotinian (un interpus al lui Hassan Awdi), iar „ofițer” autorizat Hassan Awdi. Însă, conform registrului firmelor din SUA, capitalul Alfa El Corporation era de 100 acțiuni fără valoare nominală – adică ZERO! Capitalul depus la înființare de Alfa El Bucur a fost de 100 dolari, pentru ca, în urma unui șir de inginerii financiare să ajungă la 3,3 milioane de dolari! Manevra l-a propulsat pe Hassan Awdi pe locul 13 în topul investitorilor americani din România și i-a asigurat credibilitatea în negocierile cu autoritățile. Autorități care aveau informări de la servicii în legătură cu manevrele și conexiunile clanului Awdi, dar au preferat să le ignore.

Folosindu-se de asemenea tertipuri, clanul Awdi a câștigat privatizări importante, plătind prețuri derizorii. Pentru Alunișul SA a achitat mai puțin de 3 miliarde de lei vechi (300.000 de lei noi), în condițiile în care un singur activ imobiliar din cele 20 ale societății valora mai mult decât suma respectivă! Evident, după privatizare, activele au fost valorificate prin vânzarea lor la prețul real al pieței. Clanul Awdi a practicat și neplata datoriilor (către stat, dar și către furnizori), făcând recuperarea acestora cvasiimposibilă, pierzându-li-se urma prin cesionări într-un lanț de firme suveică. Dar poate cel mai spectaculos amănunt legat de clanul Awdi este conexarea acestuia cu terorismul: Muhamad Ali Awdi, fratele lui Hassan Awdi, s-a lansat în politică, încercând să acceadă în Parlamentul libanez cu un mesaj cât se poate de explicit de susținere a organizației Hezbollah.

P.S: Adrian Năstase a răspuns solicitării de a comenta cazul înainte de închiderea ediției, cu mesajul că se află în străinătate.

Sursa: puterea.ro

5 COMENTARII

  1. psd=hotie coruptie crima organizata si cu toate acestea romanii l-au votat si probabil il mai voteaza….ce sa intelegem ??? ca cei care voteaza psd ul care a devalizat economia tarii sunt cretini (nu inteleg consecintele votului lor), sunt dusmani ai propriei tari (nu inteleg ca psd ul distruge tara in care traiesc si ei ) sau sunt complici (membrii si simpatizanti cu interes ai acestei grupari mafiote )….Adrian Nastase cat si multi altii ca si el ….ar trebui interzisi in viata publica….punctul 7 de la Timisoara…..aplicarea lui aduce la curatarea intregii probleme….inca in cea a mai ramas din stat sunt favorizati membrii si simpatizantii psd indiferent de rezultatele muncii lor…..in fata altora care nu sunt membrii nici unui partid politic…..

  2. Acest borfas liber sper ca va da intr-o zi socoteala pentru tot! Sa avem rabdare!

  3. Acest puscarias a fost si este inca cel mai mare Hot care l-a dat Romania! Trebuie trimis pentru multi ani inapoi in puscarie! Oricum ii place acolo… 😉

  4. …si cite or sa mai apara in viitorul apropiat! Acest MAIMUTOI spatist a „guvernat” tara exact ca pe propia lui mosie! Cica a fost cel mai bun premier! OK! Dar de ce nu spune NIMENI al cui cel mai bun premier a fost?

Comentariile sunt închise.