ponta1Senatorul Valer Marian prezintă, într-o declarație politică parlamentară, ceea ce s-ar numi biografia ascunsă a premierului Victor Ponta, cu toate elementele care au dus la o ascensiune spectaculoasă, de la un tînăr oarecare, la liderul guvernului. Potrivit senatorului, Ponta a fost ”nășit” în carieră de către SRI, SIE, Adrian Năstase și Traian Băsescu, la care se adaugă alte cîteva figuri politice cu rol mai mic în promovarea fostului președinte al PSD.

”Explicațiile unei ascensiuni fulminante

La început a fost stabilirea unei relații apropiate cu rezidentul SIE de la Paris, Marin Bobeică, cunoscut drept homosexual, în perioada autoexilului estival a lui Victor Ponta din 1990 în capitala Franței. Ulterior, mai mulți martori au afirmat că Victor Ponta le-a fost prezentat de către Marin Bobeică în perioada 1990-2000, cu diverse ocazii publice , drept „băiatul meu”. Alți martori afirmă că după ce Victor Ponta a ajuns în Guvernul Năstase (șef al Corpului de control al primului ministru și apoi ministru), precum și după ce a devenit președintele PSD și prim-ministru al Guvernului României, Marin Bobeică avea obiceiul să se laude, pe fondul unui consum excesiv de alcool, că el l-a făcut „mare” pe Ponta, întrucât l-a prezentat lui Adrian Năstase, cu care a fost coleg de liceu, și l-a dus la SIE, unde l-a prezentat fostului său șef, generalul Cornel Biriș, spunându-le amândurora că este un „tânăr de perspectivă”. Cert este faptul că după racolarea sa în 1997 de către SIE, unde a avut statutul de ofițer acoperit, a început ascensiunea profesională și politică fulminantă a actualului premier.

În anul respectiv a fost promovat, caz unic, dintr-un parchet de sector, la care activase doar timp de 3 ani, la Parchetul General, unde a ajuns în funcția de șef birou, deși nu s-a distins pe plan profesional ca procuror. A urmat cooptarea și promovarea sa de către ex-premierul Adrian Năstase, pe care l-a avut profesor la Facultatea de Drept, în Guvernul PSD pe care l-a condus: în 2001 l-a numit șef al Corpului de control al primului ministru, iar în 2004 l-a promovat ministru pentru aquis-ul comunitar și pentru implementarea fondurilor europene. În aceeași perioadă Adrian Năstase l-a promovat pe Victor Ponta, pe care-l gratulase cu porecla „micul Titulescu”, și pe linie de partid: președinte al Tineretului Social Democrat (TSD) și vicepreședinte național al PSD. Tot cu sprijinul ex-premierului Năstase, Ponta a devenit deputat PSD la alegerile parlamentare din 2004. În 2008 a fost reales deputat, iar în 2009 a fost numit ministru pentru Relația cu Parlamentul în Guvernul PSD-PDL și a devenit purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale al liderului PSD Mircea Geoană. În 2010 a fost ales președintele PSD și totul a culminat în 2012 când a devenit prim-ministru al Guvernului României, la vârsta de 40 ani.

Dintr-un mic Titulescu a devenit un mic Ceușescu

Alegerea lui Victor Ponta în funcția de președinte al PSD, la vârsta de 38 ani și fără să se fi remarcat în mod deosebit pe plan politic, a compărut unor lideri din PSD precum și unor analiști politici drept o operațiune orchestrată cu sprijinul unor servicii secrete din România. Este mai mult decât plauzibilă implicarea SIE, având în vedere că Ponta a avut statut de ofițer acoperit al acestui serviciu secret, precum și implicarea SRI, la care, director era nașul său de căsătorie George Maior. Nu este lipsit de relevanță nici faptul că fostul președinte Traian Băsescu, șeful suprem al acestor servicii secrete, avea atunci interesul ca fostul său contracandidat de la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană, să fie înlocuit în fruntea PSD cu un politician mai tânăr și neexperimentat, ca Victor Ponta, mai ales că atât acesta cât și socrul său Ilie Sârbu îi făcuseră temenele politice în anii precedenți.

Cert este că alegerea lui Victor Ponta în fruntea PSD s-a realizat și cu sprijinul fățiș și substanțial a patru lideri importanți ai PSD, având rădăcini în PCR și legături cu Securitatea, care au avut ocazia să se răzbune din varii motive pe Mircea Geoană: Ion Iliescu (fost președinte al României și al PSD, care a deținut înalte demnități în timpul regimului comunist, culminând cu cele de ministru al tineretului și secretar cu propagandă al CC al PCR), Adrian Năstase (fost premier al României și președinte al PSD, ginerele ultimului ministru comunist al Agriculturii, Angelo Miculescu, despre care s-a vehiculat că ar fi fost, la rândul său, colaborator al CIE, serviciul de spionaj al Securității și strămoșul SIE înainte de 1989), Ioan Rus (liderul Grupului de la Cluj, fost ministru de interne în Guvernul Năstase și nașul lui George Maior la prima căsătorie, care a fost șeful Uniunii Asociaților Studenților Comuniști din România pe Centrul Universitar Cluj Napoca, cunoscut un adulator și un apropiat al lui Nicu Ceașescu) și … socrul Ilie Sârbu (fost ministru al Agriculturii și Pădurilor în Guvernul Năstase și președinte al Senatului în 2008, referitor la care există informații că ar fi fost colaborator al Securității, cu numele de cod „Ovidiu Marinescu ” , și apoi ofițer acoperit al CIE)” afirmă senatorul în declarație politică.

sursa: inpolitics.ro