Constantin Sorin Paleșică

Incidentul petrecut sâmbătă, în Straja, județul Hunedoara, unde un interlop a bătut-o ca în ringul de box, dar fără mănuși, pe o tânără salvamontistă, sub privirile unui jandarm, care nu a intervenit, combinat cu cel de la Constanța, unde o femeie a fost ucisă sub privirile copiilor săi, în urmă cu o lună, de un fost iubit gelos, deși depusese plângere cu câteva zile înainte împotriva acestuia, fiind agresată și amenințată repetat, ne arată un tablou și mai sumbru decât cel clasic, știut sau intuit al (in)competenței și (i)responsabilității forțelor de ordine. Oricât ar fi fost de șocant să aflăm că un partid parlamentar (PNR) și-a creat o structură de tip paramilitar, pentru a interveni acolo unde societatea dă greș, este limpede că apariția nu este din „eter”, ci este rezultanta degenerescenței politicilor publice în domeniul siguranței cetățenilor și în cel al Educației. Momentul în care cetățenii vor acționa ca într-o anarhie, făcând pe justițiarii, nu pare atât de departe. Dovadă sunt amenințările explicite la adresa agresorului salvamontistei.

O salvamontistă a fost bătută de un interlop, sub privirea unui jandarm, sâmbătă noaptea, într-un local din Straja, județul Hunedoara. Tânăra a fost scoasă din bar, în stare de inconștiență și spitalizată (a ajuns, întâi, la Spitalul din Lupeni, cu SMURD-ul, iar de acolo a fost transferată la Petroșani). A fost externată după îngrijirile medicale. Agresorul, Constantin Sorin Paleșică, 33 de ani, este o huidumă, practică boxul și este recidivist. A lovit-o pe tânăra Miruna Inel (21 de ani) de mai multe ori peste faţă, inclusiv cu pumnul, sub privirile unui jandarm montan care se afla cu el la masă și a avut doar o palidă tentativă de a-l calma verbal. Și alți clienţi din club, inclusiv colegi salvamontiști ai victimei, au asistat pasivi la scenele demne de epoca de piatră. Doar DJ-ul se pare că a intervenit verbal, iar pentru asta s-a ales și el cu o ploaie de pumni.

Paleșică a fost reținut după o altercație cu jandarmii, în decursul căreia l-a amenințat explicit pe unul dintre aceștia: „Îţi dau somn, bulangiule, hai să ne batem!”. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara, jandarmii montani l-au dus întâi pe agresor la postul lor, i-au aplicat o amendă de 1.000 de lei și apoi l-au predat Poliției din Lupeni (în media online a apărut informația că Paleșică ar fi fost eliberat). Duminică dimineaţă, agresorul a fost audiat la Poliţia Lupeni şi a rămas în custodia poliţiştilor, urmând a fi prezentat magistraţilor. Victima a depus o plângere împotriva sa, alături de un certificat medico-legal.

Subofiţerul de jandarmi Sorin Moldovan, care se afla la masă cu agresorul, dar nu a intervenit pentru aplanarea conflictului, a fost audiat, și el, la sediul Poliţiei Lupeni. Jandarmii au anunțat constituirea unei comisii de anchetă, în cazul acestuia.

Cazul a luat amploare, după ce înregistrarea incidentului a fost postată pe Youtube, fiind ulterior preluată de media online.

În imaginile înregistrate de camerele de supraveghere se vede momentul în care un individ corpolent, cu chelie, o cheamă la el pe tânără şi o loveşte direct peste faţă cu dosul palmei. Tânăra se dezechilibrează şi încearcă să continue discuţia. Individul o plezneşte din nou cu palma şi apoi îi aplică un pumn în plină figură.

„O să-i zbor creierii”

Pe rețelele de socializare, după cum era de așteptat, spiritele s-au încins, deși, foarte probabil, este vorba de un simplu foc de paie. Cineva a inițiat o petiție pentru condamnarea grabnică a lui Paleșică și o anunță pe victimă, chiar pe contul ei de Facebook. Alții consideră că petițiile nu rezolvă nimic și cer trecerea la fapte: „Terminați dracului cu petițiile… Ăla trebuie linșat public și dat exemplu! În barul ala erau cel puțin 8 băieței… Chiar niciun bărbat? (…) Dacă săreau toți și nu doar dj-ul citeam altă știre astăzi”, spune Alex Costache, din București.

Emanoil Alexandru, tot din București, o îndeamnă pe victimă să îl dea în judectaă pe „psihopatul ăla chelios”. Și adaugă: „Mă mir că ai fost încurcată cu un dement ca ăla”. Este singura remarcă la care răspunde Miruna Inel: „Cum adică încurcată? Nu îl cunosc personal”.

Pe lângă mesajele prin care i se oferă ajutor „de orice fel” victimei, abundă amenințările la adresa lui Paleșică: „O să-i zbor creierii la fraieru ăla care a lovit-o, cu pistolul tatălui meu Macarov cu cartușe de 9 mm, cartușe de război. Tatăl meu a fost maistru militar a murit în rev (probabil Revoluție – n.r.) și mi-a lasat armamentu lui cu cartușe de război. Pentru ce a făcut nenorocitu ăsta o să-l caut și-o să-i zbor creierii și lui și la familia lui”, spune Alina Alexandra Drăgoescu  (sau o persoană care utilizează un cont cu acest nume; postarea originală abundă în erori gramaticale, pe care le-am corectat). Aceasta revine, ulterior, cu mesaje de amenințare și mai explicite, pline de expresii ireproductibile.

Citește mai mult pe: puterea.ro