basescu3

Traian Băsescu le transmite un mesaj celor pe care-i numește ”deontologi” și ”lingători de clanțe” pentru că l-au acuzat că înregistrarea cu el prezentată de Sebastian Ghiță ar face parte dintr-o strategie comună a celor doi. Fostul președinte cere organelor de anchetă să spună dacă înregistrarea a fost făcută cu mandat de interceptare și dacă vreo instituție e implicată. Parchetul General s-a autosesizat și a deschis o anchetă după declarațiile lui Ghiță, conform stiripesurse.ro

”Deontologii!

Sunt oameni care exhibă propriul lichelism în spațiul public. Drept pentru care au ajuns să presupună, nici mai mult, nici mai puțin, că am fost înțeles cu Sebastian Ghiță să fac înregistrarea despre infractorul condamnat Voiculescu, pe care ulterior acesta s-o facă public. Probabil, așa ar fi făcut ei dacă ar fi fost în situația mea.

Nu, dragi „lingători de clanțe”, nu am înțelegeri cu nici un ticălos, așa cum nu am avut nici în timpul mandatului nici cu Vântu, nici cu Voiculescu, nici cu Patriciu (Dumnezeu să-l ierte), nici cu Ghiță și cu nici un patron de presă, fie că a fost mare sau mic, cum nu am avut înțelegeri nici cu presa controlată de instituții ale statului sau cu „deontologii” din presă.

Până una alta însă, eu sunt curios dacă discuția privată a fost înregistrată cu mandat sau fără mandat. Dacă a fost făcută publică la recomandarea unor instituții sau nu. Ne va spune Parchetul General care a declanșat o anchetă.”, e mesajul lui Băsescu.