masina de viseGigantul american a început să viseze în locul nostru iar rezultatele pe care le-a făcut publice în aceste zile sunt de-a dreptul revoluționare. Sunt imagini produse de mașinăria numită Image Recognition Neural Network care îți taie răsuflarea, adevărate opere de artă, suprarealiste. Promisiunea din spatele acestor tehnici este de a descoperi în final cum funcționează creierul nostru în procesele creative.

Aplicația dezvoltată de Google în ultimii ani menită să recunoască imagini, Image Recognition Neural Network, a ajuns la perfomanțe uluitoare, ultimele dintre ele fiind anunțată zilele acestea de către companie.

Specialiștii de la Google au supus mașinăria inteligentă unui antrenament intensiv prin care acesteia i s-au arătat milioane de imagini, ajustând gradual parametrii rețelei neuronale artificiale până când aceasta produce rezultatul dorit de programatori.

După fiecare etapă de „învățare” corespunzătoare nivelelor din ce în ce mai complexe de interpretare a unei imagini, rețeaua neuronală decide ce anume „vede” în imaginea respectivă. La nivelul cel mai rudimentar, spre exemplu, rețeaua caută doar canturi, unghiuri și/sau curburi.

In imaginea de mai jos puteți vedea un astfel de exemplu, interpretarea unei fotografii în care apar antilope.

antilopa

În imaginile de mai jos rețeaua a fost pusă să identifice dintr-o celebră pictură a pointilistului George Seurat, doar forme de bază cum ar fi cercuri sau linii curbe, transformând tabloul într-o nouă „operă de artă”.

pictura

La nivelul următor, intermediar, rețeaua neuronală artificială primește ca sarcină să identifice diferite forme și elemente de compoziție din imaginea dată, pentru ca la următoarele nivele, din ce în ce mai sofisticate, să fie capabilă să interpreteze aceste forme asamblându-le la nivelul întregului tablou. Se obțin astfel, ca răspuns, elemente complexe cum ar fi clădiri, animale, arbori, etc.

Astfel, într-o simplă imagine cu cer și nori, rețeua neuronală ajunge să vizualizeze, prin reconstituiri succesive, în buclă, un tablou conținând o mulțime de creaturi asemănătoare unor păsări. Rețeaua a fost „rugată” mai întâi să spună ce vede și în funcție de primul răspuns i se cere apoi să-l finiseze, să caute în continuare și să reconstituie acea formă găsită cu o acuratețe din ce în ce mai mare.

Vezi imaginile de mai jos:

cer

Procesul e similar celui prin care creierul nostru e capabil să supra-interpreteze o imagine și să vadă în forma norilor, spre exemplu, capul unui balaur, o trompă de elefant sau un chip de om. Iar cu cât insistăm în vedea acea formă nouă cu atât ea ne apare ca fiind mai evidentă.

Iată câteva tablouri obținute de rețea, în care aceasta descoperă tot felul de animale fantastice, combinații surprinzătoare de vietăți reale, cum ar fi un porc-melc sau o pasăre-cămilă, precum în imaginile de mai jos:

cer imaginatie

Inceptionism

La un nivel și mai sofisticat, rețeaua a fost „antrenată” să supra-interpreteze și imagini mult mai complexe decât cea a unui cer cu nori. Astfel, dintr-un peisaj cu pomi, rețeaua a reconstituit un tablou cu clădiri impresionante, într-un peisaj cu munți și lacuri rețeaua a „văzut” și a dat naștere unei „picturi” cu turnuri și pagode, iar într-o imagine cu frunze a „descoperit” o pasăre ciudată și niște insecte.

Iată-le mai jos:

natura

 

Aceast tehnică e numită de specialiștii Google „Inceptionism” (inspirați probabil și de conceptul filmului Inception), cu referire la arhitectura rețelei neuronale pe care o utilizează.

Pasul următor

Aplicând un algoritm iterativ, rețeua neuronală artificială dezvoltată de Google a reușit să producă și tablouri conținând o nesfârșită desfășurare de forme sofisticate într-un ansamblu fractalic. Sunt imagini psihedelice de o halucinantă frumusețe, precum puteți vedea mai jos:

imagine ciudata

Aceste tehnici uluitoare ne vor ajuta, spun cei de la Google, să înțelegem și să vizualizăm modul în care rețelele noastre neuronale sunt capabile să execute cele mai dificile procese de clasificare, să descoperim cum funcționează procesele de învățare. De asemenea, aceste tehnici ne vor arăta dacă pot deveni instrumente de lucru pentru artiști, noi căi de mixaj a conceptelor vizuale, și, în general, tot ceea ce stă la baza proceselor creative.

 

sursa: romanialibera.ro

1 COMENTARIU

  1. „Daca nu exista nici un inamic in interiorul nostru, inamicul din exterior nu ne poate face nici un rau”. Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectamm urgentt dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

Comentariile sunt închise.