isisZeci de victime, sute de răniți și milioane de oameni îngroziți, acesta a fost tabloul care a marcat ziua de marți. Islamiștii seamănă teroare în Europa. Cele mai recente atacuri ale acestora s-au petrecut la Bruxelles, în inima Europei.

În acest context, președintele Academiei Naționale de Securitate, cea înființată de Gabriel Oprea, a ținut să-i liniștească pe români, fâcând însă o declararaţie controversată, scrie b1.ro.

”Din fericire, România stă mai bine decât Occidentul, deoarece există o înțelegere între serviciile secrete românești și lumea arabă: fac comerț în România, cresc miei iși trimit acasă banii realizați pe teritoriul nostru, iar ei ne lasă în pace! Înțelegerea dintre noi și arabi, cu o vechime de mai multe decenii, se numește ”filiera siriană”! Așa merg lucurile în această lume”, a declarat Silviu Crăescu pentru Libertatea.

Cu privire la situația din Europa, Crăescu nu este la fel de optimist. Șeful Academiei Naționale de Securitate avertizează că “toate celule teroriste trebuie anihilate de urgență, altfel va fi carnagiu în Europa!”.

Mai mult, celulele teroriste sunt cunoscute și monitorizate de serviciile de spionaj și contraspionaj, dar membrii rețelelor nu sunt arestați pentru că ei lucrează suficient de subtil pentru a nu încălca legea, adaugă Crăescu.

De asemenea, el face referire și la securitatea precară din UE: aeroporturi, gări, metrou, obiective turistice.

Poziţia oficială a SRI

Serviciul Român de Informații a anunțat marţi că în România producerea unui atentat terorist este extrem de mică, sistemul național de alertă menținându-se la nivelul “albastru-precaut”.

“Acest nivel înseamnă că, până în prezent, nu există informații care să ducă la o legătură directă între evenimentele de la Bruxelles și riscuri la adresa securității naționale. Cu toate acestea, SRI a luat toate măsurile necesare la nivel național pentru menținerea climatului de siguranță a cetățenilor români”, a explicat directorul SRI, Eduard Hellvig.