puscarie

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, cel care a fost condamnat pe nedrept la trei ani şi şase luni de închisoare, așa cum a decis CEDO, a explicat duminică, condiţiile inumane la care a fost supus în arest şi în închisoare, unde şi-a ispăşit pedeapsa dată de justiţia românească, relatează b1.ro

„Am fost foarte “privilegiat”. Am fost dus la arestul preventiv de la București, la minus 2, unde vezi o gaură și vezi aerul. Camera este 3 pe 3 metri și sunt 9 paturi. În cameră este și un WC turcesc, unde îți faci intimitățile. Când am intrat acolo, prima reacție a fost “Doamne, unde am ajuns? Ce am făcut?” M-am suit la etaj și am văzut cum urcă șobolanii. Urcă pe canal. Îi vedeam pe pătură la colegii de la etajul 1. M-am dat repede jos, i-am fugărit să meargă înapoi pe canal și am pus sticle cu apă la toaletă. Mă uitam tot timpul noaptea, nu dormeam, să văd dacă nu cumva merge cineva. Bineînțeles că mergeau. La închisoare erau mulți care își meritau locul. Ei urinau pe sticla respectivă. Trebuia să mergi să o iei cu mâna. Niște condiții greu de imaginat, dar eu fac parte dintr-o familie cu 10 copii. Am cunoscut tot ceea ce este greu în viața asta și m-am realizat pe forțele proprii”, a spus Gutău.

Totodată, acesta reclamă faptul că oameni cu probleme mintale sunt puși în aceeași celulă cu cei normali. Edilul își amintește că într-o noapte a surprins un alt reținut plimbându-se cu o sticlă cu apă legată de penis, în speranța că organul i se va mări.

„Nu dormeam noaptea și văd pe unul care se scoală și se plimbă prin cameră. Și mă uitam ce are. A spus că este condamnat la 22 de ani. Avea prinsă de penis o sticlă cu apă, jumătate plină cu apă, cu ață, și se plimba așa. A citit el, a visat el că i se lungește penisul cu 7 centimetri în 5 ani. Și i-am spus “Omule, la ce mai ai nevoie de penis după ce stai 22 de ani aici?” Este foarte multă lume nesănătoasă. Oameni bolnavi mintal băgați cu oameni sănătoși”, a mai declarat el pentru sursa citată.