Primarul Iașului a vorbit într-o conferință de presă despre cum a fost înlăturat de la șefia PSD. Mihai Chirica a susținut că Sorin Grindeanu îl poate contrazice, dacă în cazul lui „execuția” nu a fost la fel. „Încep să lovească în persoana respectivă și mirosul de sânge devine din ce în ce mai pregnant”, a spus el, conform stiripesurse.ro

„Circul acolo stă cam în felul următor: un grup foarte restrâns popularizează soluția. Deci omul ăsta trebuie îndepărtat, ori este agent SIE, SRI, KGB, nu știu ce o fi spus că este domnul Grindeanu. Șeful unei structuri foarte periculoase, ca să concluzionăm. După care începe discuția, ordinea discursurilor este foarte bine selectată, se începe pe ranguri. Dacă nu începe doamna Firea, începe doamna Olguța. Depinde cum își fac semn. Încep să lovească în persoana respectivă și mirosul de sânge devine din ce în ce mai pregnant, nu e de râs, după care fiecare se îngrămădesc să ia cuvântul, rând pe rând, stimulându-și și imaginația. Unii vin cu dicționarul, cunosc vreo doi-trei pe acolo care n-au trecut decât foarte rar pe la școală. Dar nu contează, injurii se găsesc”, a spus Mihai Chirica, într-o conferință de presă, potrivit Digi24.

Fostul vicepreședinte al PSD a adăugat că apoi urmează votul și sunt propuse soluțiile radicale.

„Îl dăm jos de acolo, de acolo, de acolo, îl omorâm și la urmă îl și defăimăm complet, ca să nu folosesc un cuvânt vulgar. După care apare liderul și spune că e de acord cu A, B, C, dar fără defăimare. Și apare o dispută polițistul bun, vezi Dragnea, și ceilalți polițiști răi, se dau soluțiile: Eu am vrut să te salvez, Sorinele, am vrut să te fac vicepriministru, tu n-ai vrut. Am vrut să te fac viceguvernatorul Băncii Naționale, tu n-ai vrut. Am mai vrut tot felul de chestii să-ți propun, dar ăștia au vrut să te dea și afară. Eu n-am vrut, toate până aici, îmi ești drag, ești prietenul meu. Circul ia sfârșit, omul este umilit, i se aduc tot felul de învinuiri ca la berăria de după stadion, la fel se discută, și este asasinat într-o manieră cât se poate de evidentă. Asta este ceea ce se întîmplă sub conducerea lui Liviu Dragnea”, a mai povestit primarul Iașului.

Chirica a precizat că prin astfel de „procese” au mai trecut, pe lângă el, Valeriu Zgonea, Victor Ponta, Mircea Geoană și Sorin Grindeanu.

„Vor mai trece probabil și alții, atâta timp cât domnul Dragnea conduce acest partid. Acesta este adevărul cât se poate de franc asupra a ce bănuiesc că s-a întâmplat acolo, puteți să-l sunați pe domnul Grindeanu și accept cu mare bucurie să mă contrazică. Aș fi bucuros să știu că a fost altfel, ceea ce nu cred”, a subliniat el.

Edilul ieșean a mai spus că în timpul „execuției” sale a desenat pe o foaie de hârtie și nu era atentat la ce au vorbit cei 40-50 de oameni despre el.

„Am desenat, m-am gândit la lucruri frumoase, n-am înțeles niciun sfert din ceea ce au spus, pentru că mintea mea era deconectată de la acele cuvinte vulgare”, a spus Mihai Chirica.

Mihai Chirica a pierdut sprijinul în PSD în urma protestelor față de OUG 13, când și-a exprimat solidaritatea cu manifestanții. El a cerut demisia lui Florin Iordache, la acea vreme ministrul Justiției, și s-a arătat nemulțumit de Liviu Dragnea. În urma unui Consiliul Executiv al PSD a pierdut funcția de vicepreședinte de partid