Intr-un editorial publicat in Adevarul, Grigore Cartianu dezvolta o posibila explicatie despre cum a ajuns presedintele PNL regele chiulului din Parlament.

Sub titlul “Domnul Crin, mama eroina”, autorul remarca: “Crin Antonescu dovedeşte o consecvenţă devastatoare. De câţiva ani, toate rapoartele IPP îl plasează pe primul loc la capitolul absenteism. Medalii de aur în serie, am putea spune. Un fel de Nadia Comăneci a chiulului parlamentar! Anul trecut, pe vremea asta, ştirile sunau astfel: în perioada decembrie 2008 – decembrie 2010, prezenţa lui Crin Antonescu la lucrările Senatului a fost de 1,3%. Raportul din vară indica 1,5%. Părea un progres, dar deodată, pleosc: 0%! Domnul Crin şi-a bătut chiar şi propriul record. Acum poate, cel mult, să şi-l egaleze…”.

Motivul probabil, pentru care se pare ca presedintele PNL absenteaza din Parlament, a fost livrat de o tanara deputata, intr-o emisiune televizata, care isi explica slaba prezenta  spunand  ca a stat acasa pentru cresterea copilului.

“Dar întrebarea e: dacă o mamă a adunat totuşi 30-40% prezenţe la voturile din Parlament, ce evenimente deosebite l-or fi condamnat pe Crin Antonescu la 0%? Să fi născut cumva în fiecare sesiune parlamentară? Doamne-ajută, ne-am bucura cu toţii, ba chiar l-am declara mamă-eroină!”, incheie Grigore Cartianu.

32 COMENTARII

  1. Sunt un om calm,crescut si educat intr-o familie de pedagogi,cu traditie.Mă stimez și respect pe oricine este demn de respect!Pentru imoralitatea consecventă in raport cu poporul roman,imi permit,cu titlu de exceptie să ii adresez acestui politician contrafăcut o urare sinceră:HUUUOOOOO!!

  2. Voi vota USL daca introduce in codul muncii prevederea conform careia orice angajat din RO sa fie platit chiar si atunci cand nu are chef sa mearga la serviciu daca spune sefului sau patronului ca o face pentru binele firmei.
    Astfel angajatul poate sa petreaca timpul cum vrea el si sa primeasca salariu.
    Sa se desfiinteze modul dictatorial si nedemocratic de a concedia oamenii neproductivi sau lenesi.
    Fiecare firma sa plateasca pe toti oamenii care au vrut sa lucreze acolo, dar care din diferite motive nu au chef sau nu vor sa fie prezenti.
    Orice decizie de concediere sa fie nula atunci cand angajatul declara public ca angajatorul este un tiran si un dictator care vrea ca vointa lui sa se execute in firma.
    Asa nu va mai fi somaj in RO, consumul va creste pentru ca toti vor avea salariu.

    • Aveti dreptate, chiulul ar trebui extins in toate firmele din Romania. Doar e democratie.

    • S-ar cam cere modificarea Constituţiei. Referendum pentru introducerea:
      Art. 2 Chiulul în România este obligatoriu, nu garantat.

  3. Se pare ca Nasul va avea subiecte de emisiuni pentru 500 de ani de acum incolo.
    Parlamentarii nostri care au primit un NU zdrobitor de la populatie au facut tot posibilul sa demonstreze ca cetatenii care le-au spus sa fie mai putini intr-o singura camera nu au gresit.
    As vrea sa vad o emisiune in care sa se exemplifice ce se intampla cu parlamentarii chiulangii in alte tari cum ar fi Marea Britanie, Germania, Franta, etc. State la care privim cu admiratie.
    Problema chiulului nu va fi rezolvata cu votul. Votul a fost distrus in forma lui de baza. Acum e un instrument de a acumula averi pentru cei care reusesc sa il manipuleze.
    Am privit aseara la B1 la emisiunea lui Turcescu in care era invitat si Zgonea si am ramas…
    PDL pierde pe faptul ca incearca sa fie un partid de bun simt intr-o tara care promoveaza mahalagismul. PSD ul va castiga prin faptul ca va fi mai galagios in aceasta campanie.
    Oamenii nu mai inteleg ce inseamna parlamentul. Multi accepta ideea ca parlamentarii nu trebuie sa fie prezenti in cladirea aia si sa voteze DA sau NU.
    Multi cred ca daca tot voteaza NU de ce sa mai fie prezenti. Pai ideea de democratie este tocmai ca grupul care nu acceptat a votat NU a ramas in istorie cu NU.
    Absenta si motivarea chiulului prin faptul ca se lucreaza oriunde altundeva nu in cladirea parlamentului demonstreaza cat de putin le pasa celor 400 de institutia in care lucreaza.
    Eu propun ca pe afisele lor sa scrie. Votati X senator sau deputat pentru ca are nevoie de contracte mari pentru familia si prietenii lui. Nu are importanta unde va lucra. Important este sa fie in clubul celor care fac legile. In timpul liber va trece si pe la parlament.
    Votati un om cu un program incarcat si din cand in cand va trece pe la parlament sa isi ridice leafa si beneficiile.

    • Dacă ar fi să se voteze majorarea indemnizaţiei de parlamentar cu 75% sau alte beneficii toţi ar vota DA, ar fi sala arhiplină, şi-ar aduce şi angajaţii de la birourile parlamentare din provincie să voteze, să nu existe discuţii că nu a fost unanimitate.

  4. Zero la prezenta in Parlament echivaleaza cu un 10 la gimnastica : perfectiunea insasi! Nu vad, in aceste conditii, cine i-ar mai sufla de sub nas functia de presedinte al Romaniei! Ba, in conditiile repetarii acestei incredibile performante, ar putea ajunge, in scurt timp, presedintele lumii! Ce concluzii tragem noi de aici? 1. Lenea este motorul ascensiunii in viata! 2. Datul din gura este garantia succesului! 3. Cu cat unui popor ca al nostru i se aduce mai multe dovezi, cu atat, asa, sa moara dusmanii, el face taman invers! Asta pentru ca suntem un popor liberal : prin noi insine, nu cum ne spuneti voi, ba!

  5. Ce spune legea
    Codul Penal, privind „Abuzul in serviciu contra intereselor publice”
    Articolul 248:”Fapta funcționarului public, care, in exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu indeplinește un act ori il indeplinește in mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare insemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepsește cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani”
    Articolul 145:”Prin termenul public se ințelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”
    Articolul 147:”orice persoană care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insărcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145″

    • Din păcate parlamentarii nu se încadrează, nu sunt funcţionari publici. Sunt cei mai tari în stat. „Cei mai inamovibili”, imnuni în faţa oricărei legi.
      Comuniştii au ştiut cum să se protejeze şi cum să-i nărăvească şi pe alţii.
      Cu comentariile noastre ar trebui bombardat zilnic siteul Camerei Deputaţilor şi al Senatului.
      Poate admin va reuşi să le vâre pe gât şi ce gândim noi despre ei, TOŢI, de la toate partidele.

  6. Acest crin antonescu este stahonavist in toate !!!

    Candidat la presdidentie stahanovist, sef de gasca politica stahanovist, sot stahanovist, mincinos stahanovist, latrator stahanovist, adevarat STAHANOVIST

  7. Eh….ce spuneam …)))))))

    au aparut noi porecle …cum spune si Dede

    Prea Somnorosul ,Crinici Pogonici si Intai Statatorul Lenii Eterne .

    asa ceva ,mai rar !!!.

  8. In conditiile date, eu ma intreb ce sens mai poate capata greva parlamentara in cazul unui parlamentar pe care nu-l cunosc nici portarii Parlamentului. E ca in bancul cu baba care se prezinta la un concurs de frumusete ca sa anunte juruiul sa conteze pe prezenta ei in competitie. Wtf?

  9. Are multa treaba,tese pinza de paianjen a usl-care sustine intreaga structura a lumii mafiote din Romania,nu e usor deloc,mai tese dar mai si repara.Tre’sa alerge mult,cind la grivco,cind la patriciu,cind la vintu si mai sint destui pe lista.Eu cred ca ar trebui”premiat”,vom vedea la vot cum este perceput de marea masa a romanilor.

    • MARY DIN PACATE CEI DE LA PUTERE LE TOLEREAZA PREA MULTE CELOR DIN OPOZITIE. MRU POATE ESTE INTELIGENT SI IMPREUNA CU ECHIPA LUI LE PREGATESTE SURPRIZE CIT DE CURIND? NU STIU,AR RREBUI LUATE MASURI LEGALE IMPOTRIVA ACESTEI PROSTITUTII PRACTICATA DE OPOZITIE SI IMPOTRIVA TELEVIZIUNILOR CARE-I REPREZINTA. BASTA, PREA MULTA PORNOGRAFIE.

  10. RADU TE RUGAM FRUMOS SPUNEI LUI CRINUTA SA INTRE SI SA NE CITEASCA SA VADA CIT DE MULT IL IUBIM? CRINUTA MAI AI PUTIN SI VEI DEVENI O TRISTA AMINTIRE,DEJA PONTA CARE NICI EL NU ESTE MAI BREAZ DECIT TINE A INCEPUT SA-SI FACA ALTE PLANURI IN CARE TU NU TE MAI REGASESTI.

  11. constat cu mirare ca lui Crin Antonescu ,in decurs de 3ani si jumatate i s-a spus in cele mai multe moduri posibile….nici un alt parlamentar nu a „beneficiat” de atatea porecle 😆 😆

    omu’asta inspira la modul rau pe toata lumea.

    Chucky,Crinutza,Crinela,Zambil,Ofilit ,Isterel,Porumbacu,Absentescu,Antenescu,Lenevel,Lenevescu,Lolek si Cretinel

    • CRED CA VA TREBUI SA MAI IMPRUMUTAM SI ALTE ADJECTIVE DI DICTIONARELE ALTOR LIMBI STRAINE,OMUL ASTA E DE O PROSTIE SI NESINTIRE FARA EGAL.

    • Ai uitat de Isterescu. Sta acasa, sa-si ceasca nesimtirea… Gata, am scris destul despre el. Nu merita mai mult. Poate, dupa ce va fi votat presedinte de… bloc!

  12. Am inteles ideea ca face performanta in domeniul chiulului, RUSINE, aratati-mi un angajat din domeniu privat care sa-si ia salariul daca are absente, dar totusi nu sunt de acord cu asocierea numelui Nadiei Comaneci cu o asa nesimtire!

    • TOTAL NEINSPIRATA COMPARATIA,PROBABIL ISI DA SEAMA SI EL CACI A GRESIT SI SPER SA-SI CEARA SCUZE.

  13. eeee…. ce stiti voi … , munca in teren ,salveaza vieti si hraneste electorat , pai ce i-asa usor?

  14. Doamne fereste,oameni buni dar cum isi motiveaza acest CA salariul pe care il primeste ma intreb??! ce face el pentru tzara daca a fost ales, in afara de crizele de istericale pe la tv.impotriva puterii,indiferent ca e de bine sau de rau,…la tov.este totul ‘NEGRU’ mereu.

  15. Domnul Crin nu este mamă eroină, este TATĂ DE ALBINE. T R Â N T O R adică.

Comentariile sunt închise.