731560-irina-beguIrina Begu a învins-o pe Coco Vandeweghe, în turul al doilea de la Roland Garros, scor 6-7 (4), 7-6 (4), 10-8. Scorul a fost 10-8 în decisiv, după o încleștare care a entuziasmat lumea tenisului și a electrizat rețelele de socializare!

Meciul a durat 3 ore și 38 de minute și a fost cel mai lung din tot sezonul WTA!

Partida a fost extrem de strânsă, iar fiecare dintre primele două seturi au fost câștigate la tie-break. Americanca a luat primul set la 4, iar jucătoarea noastră l-a bifat pe al doilea, tot în prelungiri, tot la 4, scrie gsp.ro.

Irina Begu a reușit să revină de la 0-1 la seturi, iar în setul decisiv s-a mers cap la cap timp de 16 game-uri.

Begu, loc 25 WTA, s-a concentrat în final, a închis la 10-8, în ceea ce a fost cel mai lung set decisiv de pe tabloul feminin din istoria Roland Garros!

În turul următor, Irina o va înfrunta pe nemțoaica Annika Beck, locul 39 WTA. Cele două nu s-au mai întâlnit niciodată până acum.