Horatius Dumbrava: Paradigma justitiei: azi, in Romania

Cantonati la melodrama suicidara a condamnatului Adrian Nastase, care poate fi interpretata si in cheie tragica, am trecut, pare-se, mult prea usor peste ceea ce a infaptuit justitia prin hotararea de condamnare data in cauza „Trofeul calitatii”. Tot mult prea usor am trecut si peste tentativele multiple de influentare a justitiei ori diversele tertipuri avocatesti de tergiversare a cauzei, in ideea ca ar interveni prescrierea faptelor penale pentru care fostul premier a fost trimis in judecata.
Decizia unanima a cinci judecatori de la ICCJ a fost aceea de a mentine hotararea de condamnare a unui fost prim – ministru al Romaniei. Practic, 7 judecatori, doi in prima instanta si cinci in recurs, au constatat vinovatia condamnatului Adrian Nastase.

Pretentia unora ca a fost un proces politic isi pierde consistenta in fata unei asemenea evidente; in plus, chiar presiunile publice exercitate in ideea de a influenta deciziile justitiei submineaza ideea politizarii procesului. Nu, nu a fost vorba de un proces politic, ci de un proces cu mare impact la nivelul societatii civile, care poate marca benefic Romania in viitorul imediat.

Şi as mai face o remarca, a propos de „proces politic”: pentru care convingeri politice a fost condamnat Adrian Nastase? Va rog, pentru comparatie, sa cititi lista celor morti in inchisorile comuniste, lista intocmita de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. A fost condamnat fostul prim – ministru pentru „uneltire impotriva ordinii sociale” sau pentru „activitate subsversiva”, ori pentru „agitatie publica” sau „discutii dusmanoase impotriva statului”?. Nu, doamnelor si domnilor, fostul prim – ministru a fost trimis in judecata si condamnat pentru infractiuni de coruptie, adica infractiuni care fac ca statul roman sa devina vulnerabil; cei condamnati politic de regimul comunist au suferit pentru ca au avut convingeri religioase/sociale/politice, ori intr-o Romanie care impartaseste valorile democratice ale statelor membre ale UE are condamnari pentru persoane ce au comis fapte grave de coruptie cu grave consecinte nu numai la nivelul unei bunei functionari a statului roman, dar si a statelor componente ale UE din moment ce facem parte dintr-o mare familie europeana – ca ei sunt si politicieni de marca, unele din aceste persoane, da mai multa valoare si consistenta unor astfel de acte de justitie realizate de justitia romaneasca care demonstreaza ca are si forta de a nu se lasa impresionata de presiunile consistente facute asupra ei, dar si determinarea de a merge mai departe.

Cine are dubii ca nu e asa, rog sa citeasca cu atentie rapoartele intermediare si cele anuale facute de Comisia Europeana privind Mecanismul de Cooperare si Verificare si va observa ca tocmai coruptia a fost un element de indoiala cu ocazia aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si ca el, acest element, inca mai are nevoie de determinare din partea tuturor actorilor statali, dar si din partea societatii civile.

In plus, iarasi, daca vreti, ca o concluzie: cetatenii sunt egali in fata legii. Chiar daca ai avut functia de prim – ministru, esti tratat de justitie ca orice cetatean aflat in fata instantei, s-a uzat de mijloace de presiune formidabile pentru a determina actul de justitie, fie din pozitia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor, fie prin declaratii publice prin care a fost acuzata intreaga ICCJ de organ politic sau prin care au fost tarati judecatori in pseudo-dezbateri cu acuze nefondate.

Dar, ceea ce este si mai grav: au existat institutii si autoritati publice sau chiar unele organizatii profesionale ale magistratilor care au intrat in acest joc periculos, fie pentru ca s-au simtit datori din prietenie sau din interese politice, fie din inconstienta, fie pentru ca rude sau apropiati se afla si ei in curs de judecata pentru infractiuni grave de coruptie.

De aceea, parcursul procesual al cauzei „Trofeul calitatii”, care este o paradigma bolnava a ce inteleg unii prin justitie, merita mai multa atentie, atat in ceea ce priveste conduita magistratilor, cat si rolul societatii civile, dar si al clasei politice in cauzele de o asemenea amplitudine.

Presiunile asupra completurilor de judecata ce au judecat cauza „Trofeul calitatii” au fost foarte mari, ele crescand in intensitate pe masura apropierii momentul final al procesului penal. Spre cinstea lor, judecatorii, asa cum au facut si in alte cauze de mare impact public, nu s-au lasat intimidati de presiunile facute. Majoritatea judecatorilor si procurorilor refuza sa „colaboreze” cu politicienii sau sa „ajute” in actele de coruptie – este masa tacuta, onesta si care are ca preocupare principala corectitudinea actului de justitie, indiferent de presiunile exercitate; asta nu inseamna ca justitia nu are judecatori si procurori corupti, nici pe departe: insa, in marea majoritate, corpul profesional nu mai este dispus sa tolereze astfel de magistrati, iar faptul ca au inceput sa curga condamnarile pentru acte de coruptie sau sanctiuni disciplinare pentru lipsa de integritate in profesie ale unor judecatori si procurori, demonstreaza acest lucru.

Insa paradigma unei justitii corecte, eficiente si impartiale trebuie construita pe corectitudinea si onestitatea nu numai a partilor dintr-un proces aflat pe rolul instantei, dar si pe comportamentul onest si responsabil al tuturor institutiilor si autoritatilor statului sau chiar ale mass – mediei. In aceasta ecuatie este extrem de important rolul societatii civile, care ar trebui sa fie foarte ferma in sanctionarea presiunilor exercitate asupra justitiei.

Actul de justitie este prin definitie unul public, odata pentru a asigura caracterul preventiv al sanctiunii aplicate de instanta – a unei condamnari penale, spre exemplu, in sensul in care este un semnal pentru oricine incalca legea penala va avea parte de aceeasi sanctiune –, dar si pentru a asigura transparenta procedurii in fata instantei, faptul ca actul de justitie nu este unul arbitrar si, nu in ultimul rand, pentru a sublinia ca legea este egala pentru toti si ca nimeni nu e mai presus de lege, indiferent ca vorbim de parlamentari, ministri, presedintele Romaniei, judecatori, procurori, presedinti de consiliu judetean, primari etc.

Este normal si firesc ca un asemenea proces, ca cel in care a fost condamnat Adrian Nastase, sa fie urmarit de opinia publica prin intermediul mass – mediei.

De aceea, stadiul unui proces aflat pe rolul instantelor, mai ales in cazuri de mare impact public, a modului in care in sedintele publice se fac apararile, atat de catre acuzare, cat si de avocati, ca si hotararile judecatoresti, sa fie reflectate in mass – media.

Şi aici putem spune ca prin profesionalismul multor jurnalisti, publicul nu numai ca a luat cunostinta de momentele procesuale, dar s-a facut mult mai mult: educatie civica, atat de importanta pentru societatea romaneasca.

Exista insa o diferenta de esenta intre reflectarea onesta si responsabila a cursului unui proces aflat pe rolul instantei, cu atat mai mult cu cat sedintele de judecata sunt publice, si intimidarile ori incercarile de influentare a actului de justitie. Daca prima contribuie la educatia civica a societatii, cea de a doua – ma refer la atitudinea de intimidare ori de influentare – perverteste simtul civic al societatii, nemaipunand la socoteala ca se decredibilizeaza actul de justitie, ca act public.

„Trofeul calitatii” nu este singura cauza cu atat de mare impact la public in care s-au incercat fie influentari ale justitiei, fie abuzuri procesuale de tergiversare a cauzei; va amintiti, desigur, „descinderi” ale unor avocati la televiziuni imediat dupa ce clienti ai lor erau arestati preventiv de catre instante si in care prezentau cat de neintemeiate sunt arestarile propuse de procurori si dispuse de judecatori – pare a fi o paradigma bolnava, nesanatoasa si nefireasca in ce priveste cauzele, cele de mare coruptie in special – paradigma in care se incearca o presiune asupra completului de judecata in a da o anumita solutie.

Ramane de discutat in ce modalitate si cum pot fi taxate incercarile de influentare ale deciziilor completurilor de judecata, care sunt parghiile prin care societatea, statul roman poate interzice astfel de atitudini, de intimidare si presiuni nejustificate aduse judecatorilor investiti cu solutionarea unei cauze: Consiliul Superior al Magistraturii sa taxeze pozitiile partizane ale unor judecatori, ca si actele de lipsa de integritate in profesie; Uniunea Nationala a Barourilor, in forul conducator, sa ia in discutie modul in care unii avocati fac pledoarii publice, dincolo de salile de judecata, in incercarea de a influenta actul de justitie; Guvernul sau Parlamentul, atunci cand e cazul, de a lua in discutie, inclusiv demiterea, persoanelor investite cu autoritate publica (a se vedea cazul Grajdan, directorul ISC – demis de altfel de Guvern, sau Avocatul Poporului sau adjunctul lui in legatura cu dosarul „Trofeul calitatii”).

Cateva repere, in raport cu cele anterior spuse, sunt importante in a avea o analiza corecta a acestui caz (si nu numai), in care s-a procedat intr-o asemenea maniera sau in maniere asemanatoare, cu acelasi scop: supunerea judecatorilor sau procurorilor unei presiuni incorecte si coruperea actului de justitie:
– Vara anului 2008: Comisia juridica a Camerei Deputatilor a „analizat” dosarul penal trimis de DNA privind avizarea inceperii urmarii penale in care se cerea urmarirea penala fata de fostul premier Adrian Nastase. Desi urmarirea penala este nepublica, inclusiv actele care stau la baza fundamentarii actului de incepere a urmarii penale, mai multi deputati si avocati (multi dintre ei si avocati), in acel moment, au afirmat ca nu sunt probe in dosar, ca fostul premier este nevinovat, desi justitia nu si-a spus cuvantul;

– Incercarea de intimidare a unui judecator/unor judecatori, ce urma/urmau a solutiona una din cauzele pentru care fostul prim – ministru Adrian Nastase a fost trimis in judecata, prin acuzatii publice de genul „judecatorii si-au facut datoria din punct de vedere politic”, cu acuze directe la adresa cel putin a unui judecator (doamna judecator Ioana Bogdan; pe parcurs, de aceleasi acuzatii s-a „bucurat” si judecatorul Ionut Matei; ambii sunt judecatori la ICCJ si au fost componenti ai completului de judecata in prima instanta in dosarul „Trofeul calitatii”). CSM, in doua randuri, a constatat ca prin afirmatii publice, ca si prin adrese trimise la CSM cu antetul Camerei Deputatilor de catre vicepresedintele de atunci, Adrian Nastase, s-a incalcat independenta si impartialitatea justitiei;

– 22 mai 2012 – Inspectoratul de Stat in Constructii, prin directorul sau, Grajdan, a trimis la dosarul cauzei aflat in stare de judecata in recurs la ICCJ o adresa prin care pretindea ca ISC nu a fost prejudiciat, dupa ce initial ICS a declarat ca se constituie parte civila intrucat a fost prejudiciat. Mass – media a relatat pe larg episodul, cu atat mai mult cu cat directorul ISC a fost demis, iar institutia a revenit cu o alta adresa prin care a aratat ca-si mentine pretentiile civile. Infractiunile pentru care era judecat Adrian Nastase erau infractiuni de rezultat, adica pentru a constata infractiunea era necesar a exista un prejudiciu, in lipsa prejudiciului se putea pronunta achitarea – asadar, era un element esential la dosar si tocmai aici s-a incercat, cel putin din ceea ce a relatat mass – media, influentarea completului de judecata;

– In cursul judecarii recursului celebrei, deja, cauze „Trofeul calitatii”, de catre ICCJ s-a exercitat o puternica presiune, sustinuta mediatic de catre unii din avocatii cauzei, cu privire la pretinsa lipsa de calitate a unor judecatori de la ICCJ. Şi asta tocmai pentru a decredibiliza judecatorii de la ICCJ, cu atat mai mult cu cat completul de judecata a respins in doua randuri ca inadmisibila o astfel de exceptie;

– Adresa trimisa de adjunctul avocatului poporului, Ionel Oprea, folosita de avocati la dosarul cauzei prin care acesta sustinea exceptia de neconstitutionalitate invocata de avocati in cursul procesului cu privire la aceeasi chestiune (13 iunie 2012) si comunicatul public al avocatului poporului, Gheorghe Iancu, in chiar ziua si la orele la care se judeca ultimul termen al cauzei aflate in recurs, pozitii publice legate de pretinsa lipsa de calitate de judecatori a unor magistrati de la ICCJ. Pozitiile publice facute de oficialitati in chiar ziua procesului si pana la momentul pronuntarii solutiei au fost, fara indoiala, de natura sa aduca presiuni nejustificate asupra membrilor completului;

– Pozitia publica a AMR-ului, in aceeasi zi a judecarii recursului, asupra aceleiasi probleme – pretinsa lipsa de calitate a unor judecatori din sistemul de justitie. Presedintele de onoare al AMR, Viorica Costiniu, se poate spune ca are cel putin un interes in ce priveste actele de judecata de la ICCJ din moment ce sotul acesteia a fost condamnat in prima instanta pentru infractiuni de coruptie si urmeaza sa fie solutionat in curand si recursul de, posibil, judecatori carora li se contesta aceasta calitate.

Desi ar parea dura afirmatia pe care o fac, insa nu ezit in a spune ca astfel de acte, ca cele relevate mai sus, sunt acte de coruptie in sensul larg al termenului (DEX defineste coruptia ca o stare de abatere de la datorie). Ele se fondeaza si au ca scop dorinta evidenta a celor care comit astfel de acte in a presa judecatorii cauzei in a lua anumite decizii, dorite de inculpati sau parti dintr-un proces.

Acestea sunt, fara indoiala, demersuri prin care este stirbita independenta si impartialitatea judecatorilor. Este adevarat ca judecatorii si-au indeplinit menirea si au rezistat uriaselor si insistentelor presiuni exercitate in afara procesului penal – in cazul de fata, „Trofeul calitatii” –, insa cu atat mai mult e necesar sa avem, ca societate, repere in evitarea imixtiunii in actul de justitie. De aceea se impune discutia publica asupra a ceea ce s-a intamplat – cazul nefiind izolat – ca si gasirea unor sanctiuni pentru cei care nu respecta minime garantii ce tin de esenta unei societati democratice, (printre care se numara independenta si impartialitatea justitiei).

Cateva concluzii, care s-ar putea constitui ca repere ale unor astfel de dezbateri:

1. apararile si argumentele partilor si avocatilor dintr-un proces se fac de acestia in fata completului de judecata, in sedintele de judecata, si nu in exteriorul acestora. Pana la urma, judecatorul este investit cu analiza pertinentei acestor aparari – acesta este esenta unui proces civil sau penal.

2. Institutiile si autoritatile statutului, ca si orice alta persoana publica sau privata au obligatia de a se abtine de la acte sau actiuni care ar afecta actul de justitie. Comunicatele de presa ale unor autoritati publice, emise in chiar ziua in care se judeca cauza, prin care se dau deja solutii unor exceptii invocate in fata completului de judecata, sau adresele trimise la dosarul cauzei de institutii publice, fara a fi solicitate de completul de judecata si evident in favoarea unor parti, afecteaza actul de justitie;

3. Oricine, cu atat mai mult cu cat este inculpat sau parte intr-un proces, trebuie sa se abtina in a-si declara public opiniile. Din respect pentru justitiabil si pentru esenta democratiei, echidistanta trebuie pastrata indiferent de statutul inculpatului sau partii din proces, conform principiului „nimeni nu-i mai presus de lege”. Formele de imixtiune declanseaza, dincolo de aspectul presiunii, inegalitate de regim, girand ideea ca anumiti indivizi nu vor ajunge niciodata dupa gratii, oricat de mult ar gresi.

4. Se anuleaza caracterul de preventie al sanctiunii penale, devreme ce, iata ca „unii pot fi mai presus de lege”, ceea ce poate constitui o serioasa pervertire a conduitei justitiabilului.

Esenta a ceea ce am dorit sa spun nu e legat de o persoana anume, ci de modul in care eu cred, ca judecator, ca trebuie sa functioneze justitia: in afara oricaror presiuni de natura sa-i afecteze independenta si impartialitatea. Şi aici avem cu totii, ca avem sau nu functii publice, sa respectam acest lucru elementar. Justitia, cu problemele pe care le are – si le are, dar pe care, iata, si le si recunoaste, ceea ce e un pas inspre a si le rezolva – , trebuie lasata in a-si face datoria. Şi a demonstrat ca e in stare de asta – haideti sa nu o atacam atunci cand isi face treaba. Acum, cel putin din perspectiva statala, este cel mai stabil pilon: nu este determinata de factori externi, cel putin la nivelul hotararilor si deciziilor pe care le ia. Da, are probleme de integritate, de disciplina, de profesionalism si chiar de coruptie, dar, iata, sunt elemente din care putem desprinde ideea ca are puterea sa le rezolve – poate aici ar trebui ca societatea civila sa-si arate forta, sa arate cu degetul la magistratii corupti, lipsiti de integritate si fara profesionalism.