coldea_vila-ghita

Sebastian Ghiță a precizat, săptămân trecută, prin intermediul unei alte înregistrări, că în data de 1 februarie 2015 s-a întâlnit cu Florian Coldea, în vila sa din Cheia, relatează b1.ro

”În februarie 2015 a fost oaspetele meu într-o filă a familiei de la Cheia. Am dovezi pe care am să vi le arăt. Unul din conflictele majore pe care l-am avut cu Florian Coldea era că frica generează lipsa de absorţie de fonduri europene. I-am reproşat lui Coldea că blochează România. Mi-a răspuns că europenii vor Piteşti Sibiu că pe acolo e definit culoarul european. Restul de bani să îi păstrăm ca să cumpărăm armament. I-am spus că Piteşti Sibiu costă 7 miliarde, iar Comarnic braşov sub un miliard. Ce i-am spus atunci a confirmat acum câteva săptămâni guvernul Cioloş. Au spus că până în 2023 să îşi ia gândul de la o autostradă.

Eu pot să le spun românilor cine a blocat construirea de autostrăzi peste Carpaţi. A fost ultima mea discuţie pe 1 februarie 2015. A plecat foarte supărat şi după două săptămâni atât fostul premier, Ponta cât şi eu ne-am trezit cu dosar”, a declarat Sebastian Ghiță.

Jurnalista Sorina Matei a publicat, pe Facebook, o serie de fotografii din interiorul vilei de la Cheia a lui Sebastian Ghiță, în care luxul și opulența sunt la ele acasă.

„Interiorul şi exteriorul vilei din Cheia, într-o serie de fotografii publice, realizate în 2014, atunci când era deputat, chiar de către arestatul Sebastian Ghiţă.
Sebastian Ghiţă a susţinut prin declaraţiile de avere publice din perioada 2012-2016 că:
– deţine obiecte de artă de 13 milioane de euro
– deţine bijuterii de 3,1 milioane de euro
– deţine ceasuri de 900.000 de euro
– are un plasament la UBS Elveţia de 18 milioane de euro
– şi-a împrumutat cel mai bun prieten, Alexandru Iacobescu, cu 90,3 milioane de euro şi 9 milioane de USD.
De asemenea, S.Ghiţă a declarat că are doar o casă de locuit în Ploieşti, de 1211 mp.
Ulterior, S.Ghiţă a susţinut că vila de la Cheia aparţine „familiei” sale, potrivit unor surse, vila aparţinând de facto chiar lui S.Ghiţă, acolo petrecându-şi ieşirile la munte şi, de exemplu, Revelionul 2014-2015.
Averea deputatului Sebastian Ghiţă nu a fost niciodată verificată de Agenţia Naţională de Integritate, în perioada 2012-2016″.

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

 

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia

ghita-vila-cheia