jurnalisti san franciscoEchipele de ştiri de la două posturi de televiziune din San Francisco au fost jefuite şi ameninţate cu o armă de foc, joi, în timpul unei transmisiuni în direct, informează site-ul publicaţiei The Hollywood Reporter.

Jurnaliştii de la cele două posturi TV relatau în direct în acel moment de la locul în care fusese comisă o crimă, în zona portuară din San Francisco Bay Area (Regiunea Golfului San Francisco, prescurtat Bay Area). Unul dintre cameramani a fost lovit cu un pistol de către agresor.

Potrivit cotidianului San Francisco Chronicle, jaful a avut loc joi seară, în jurul orei locale 06.00, în apropiere de plajă. Mai multe echipe de televiziune transmiteau reportaje pentru buletinele de ştiri locale, în direct, despre o crimă care a fost comisă în acel loc, în noaptea de miercuri spre joi. Cameramanul lovit a fost consultat la locul faptei de către un medic care a decis că acesta nu are nevoie de spitalizare.

Hoţul a fugit de la locul incidentului într-un vehicul BMW de culoare neagră şi a luat cu el două camere de filmat şi trei trepiede aparţinând posturilor de televiziune KTVU şi KNTV. Alte două echipe de ştiri prezente în acel loc nu au fost jefuite.

Jurnaliştii de la televiziunile şi ziarele din San Francisco au fost jefuiţi de mai multe ori, în ultimii ani, în momentul în care relatau din Bay Area. De atunci, jurnaliştii vin însoţiţi de agenţi de securitate atunci când trebuie să relateze din acea zonă cu un grad ridicat de infracţionalitate.

 

sursa: mediafax.ro

1 COMENTARIU

  1. (11)Castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent colaboratori care vor sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima luna! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:[email protected]

Comentariile sunt închise.