Reținerea lui Nicolas Sarkozy va fi comparată, sunt sigur, de dușmanii lui Adrian Năstase cu arestarea fostului premier și de dușmanii lui Traian Băsescu cu mult invocata arestare a președintelui după încheiere mandatului.
Astfel de comparații sunt o prostie.
Pentru că șocul din Franța nu se poate compara cu șocul din România.
Moștenire de la Regalitate, președinția e văzută în Franța ca sacrosantă. De aceea, după încheierea mandatului, nici presa și nici justiția nu se mai leagă de foștii președinți.
Această chestiune face parte din ceea ce unii jurnaliști numesc Omerta de bon ton. Asta înseamnă că la nivelul elitei – întruchipate de marele partide și de marele instituții de presă – anumite fapte, anumite probleme sunt trecute sub tăcere în chip automat. Spre deosebire de jurnaliștii americani, cu atît mai înverșunați cu cît ținta e mai sus, jurnaliștii francezi, oameni de saloane, se înțeleg în chip tacit, de exemplu, să nu scrie despre o amantă a președintelui.
Această Omerta de bon ton a fost spartă de site-ul de investigații Mediapart, care a dezvăluit în chip profesionist dovezile care au dus la reținerea fostului președinte.
Mediapart, condus de un fost redactor șef de la Le Monde, a devenit o autoritate de necontestat a presei franceze.
De ce?
Trăiește din banii obținuți de la plata de către cititori a articolelor sale.
Într-un cuvînt, acest site – spre deosebire de televiziunile noastre de știri, de ziarele noastre – depinde exclusiv de ceea ce publică.
De aici interesul de a fi exclusiv în slujba cititorilor.
Cineva spunea că internetul va revoluționa presa mondială și prin independența absolută a jurnaliștilor.
Cazul Mediapart ne arată că Revoluția presei mondiale a început.
Cînd va ajunge și al noi Revoluția asta?!
Sursa: cristoiublog.ro
Comentariile sunt închise.