Ies la iveală amănunte uluitoare despre legăturile scandaloase pe care le-ar avea unul dintre şefii DNA cu interlopul Bercea Mondial. Totul s-ar fi aflat după un denunţ bombă, iar cazul ar fi ajuns chiar pe masa procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, scrie stiripesurse.ro, conform gds.ro

Denunțătorul susține că fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Constantin Croitoriu (tatăl lui Cosmin Croitoriu – procuror-șef la DNA Craiova) ar fi girat soluționarea favorabilă a unor dosare penale pe care le avea la Parchet Sandu Anghel (Bercea Mondial). În schimb, procurorul ar fi primit ca mită un apartament cu două camere. Contractul de vânzare-cumpărare din 2010 ar fi fost încheiat între Marian Anghel (fiul lui Sandu Anghel) și Constantin Croitoriu, pentru suma declarată de 120.000 de lei. Denunțătorul susține că în apartamentul respectiv ar locui Cosmin Croitoriu, șeful DNA Craiova.

În ianuarie 2009, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost înregistrat un dosar de tentativă de omor asupra fostului viceprimar al Slatinei, Valeriu Matei, și a prietenului acestuia, Gheorghe Adrian. Învinuiții (Sandu Anghel și fiii săi, Laurențiu și Marian Anghel) au fost scoși de sub urmărire penală după câteva luni (21 mai 2009), iar cazul a fost închis. O lună mai târziu, prim-procurorul Croitoriu s-a pensionat la cerere. Ulterior, între Constantin Croitoriu și Marian Anghel a intervenit o tranzacție imobiliară, în urma căreia fostul prim-procuror a devenit proprietarul apartamentului menționat mai sus. Proprietatea a rămas secretă, deoarece proaspătul pensionar nu mai avea obligația să depună declarații de avere. În apartamentul respectiv s-ar fi mutat soții Cosmin și Genua Croitoriu, potrivit denunțătorului, mai spune sursa citată.